Israel-Hamas: Guterres cere Israelului să "ridice ultimele obstacole în calea ajutorului" pentru Gaza, ameninţată de foamete
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut duminică, la Cairo, Israelului să "ridice ultimele obstacole în calea ajutorului" pentru Fâşia Gaza, ameninţată de foamete, făcând încă o dată apel către Israel şi gruparea Hamas să "înceteze imediat focul", relatează AFP.
"Când priveşti către Gaza, pare ca şi cum cei patru călăreţi ai Apocalipsei galopează deasupra, semănând război, foamete, cucerire şi moarte", a declarat Guterres în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul egiptean de externe, Sameh Shoukri.
"Întreaga lume crede că este timpul ca armele să fie reduse la tăcere şi să se instituie o încetare imediată a focului", a adăugat el.
Duminică mai devreme, Guterres s-a întâlnit cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, însoţit de şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini.
După cinci luni şi jumătate de război devastator, Fâşia Gaza se află într-o situaţie umanitară catastrofală.
Guterres a denunţat sâmbătă, în Egipt, "durerea" locuitorilor din Gaza, prizonierii "unui coşmar nesfârşit", în timpul unei deplasări la punctul de trecere cu oraşul Rafah, situat în sudul teritoriului palestinian.
Israelul a impus un asediu total asupra Fâşiei Gazei după 9 octombrie şi controlează strict ajutorul care soseşte în principal din Egipt prin punctul de trecere de la Rafah. Aceste controale reduc, potrivit ONU, numărul de camioane care intră pe teritoriul palestinian.
"Pe o parte a frontierei, sunt camioane cu ajutoare umanitare cât vezi cu ochii, iar de cealaltă parte o catastrofă umanitară care se agravează pe zi ce trece", a spus Guterres.
El a subliniat, de asemenea, "rolul politic şi umanitar vital al Egiptului, cu aeroportul al-Arich şi punctul de trecere de la Rafah, artere esenţiale pentru intrarea ajutorului vital în Gaza".
Primul stat arab care a recunoscut Israelul, Egiptul este un mediator tradiţional între israelieni şi palestinieni. Alături de Qatar, Egiptul a contribuit la instituirea unui armistiţiu care a permis la sfârşitul lunii noiembrie eliberarea de ostatici şi de prizonieri palestinieni.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/Rusia: Ziarul independent Novaia Gazeta își anunță închiderea sub presiunea autorităților
Ziarul Novaia Gazeta, bastion istoric al presei independente din Rusia, care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea sub presiunea autorităților ruse, relatează AFP. 'Novaia Gazeta încetează să mai existe. Autoritățile ruse, serviciile speciale rusești, au obligat redacția să-și înceteze
SUA expulzează un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la ONU
Statele Unite au expulzat un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la sediul ONU, unde a avut loc de asemenea o discuție polemică între ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez și ambasadorul SUA la ONU Michael Waltz, a relatat joi publicația New York Times (NYT), citată de agenția EFE. Potrivit NYT, Departamentul de S
#Ucraina: Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit spre Oleșki; părțile continuă atacurile în restul zonelor
Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit în cursul nopții spre orașul Oleșki, din sudul Ucrainei, aflat sub control rus, transportând, printre altele, alimente și materiale medicale, a relatat vineri cotidianul rus Izvestia, potrivit Reuters. Această inițiativă vine după săptămâni de eforturi de a organiza o operațiune de ajutorare a locuitor
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcațiuni cu explozivi atașați
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o ambarcațiune de mici dimensiuni pe care erau fixate două dispozitive explozive, deflagrația rezultată provocând un incendiu în sala motoarelor, a anunțat vineri agenția britanică pentru securitate maritimă UKMTO, citată de agențiile Reuters și AFP. Echipajul este în siguranță, me
Franța: Edouard Philippe, ex-premier și candidat la prezidențiale, audiat de judecători pentru suspiciuni de deturnare de fonduri publice
Fostul prim-ministru francez și candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, Edouard Philippe, a fost plasat joi sub statutul de martor asistat într-o anchetă ce vizează suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favoritism și hărțuire morală în cadrul comunității urbane Le Havre (vest), transmite AFP, citând surse apropiate dosarului. Phil
Coreea de Nord testează drone de atac; Kim Jong Un cere 'superioritate absolută' în tehnologia dronelor
Coreea de Nord a testat drone de atac, rachete și un lansator multiplu de rachete într-o singură demonstrație, a relatat vineri agenția de știri nord-coreeană KCNA, liderul Kim Jong Un cerând accelerarea dezvoltării dronelor și a inteligenței artificiale pentru a obține 'superioritatea absolută' în aceste domenii militare, relatează AFP.
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a












