Trupe speciale americane se pregătesc în Coreea de Sud pentru ameninţări neprevăzute
Membri ai trupelor pentru operaţiuni speciale americane din Coreea de Sud se antrenează şi se pregătesc pentru ameninţări neprevăzute într-o perioadă când crizele globale sunt mai interconectate ca oricând, a afirmat comandantul operaţiunilor speciale americane din Coreea de Sud, generalul de brigadă Derek Lipson, notează vineri Reuters.
''Nimic din istoria Statelor Unite nu ar trebui să ne dea încrederea că ştim de unde vine următoarea ameninţare'', a spus generalul Lipson.
În ultimii ani, Phenianul a făcut paşi fără precedent în programul său de înarmare, printre care noi rachete balistice ce pot atinge teritoriul SUA şi rachete tactice rapide menite să depăşească sistemele de apărare antirachetă. Pentru prima dată, rachete nord-coreene au fost lansate într-un conflict, Rusia folosindu-le în acest an împotriva unor ţinte în Ucraina, potrivit unor oficialităţi americane şi experţi independenţi.
Iar în Asia, peninsula Coreea se adaugă Mării Chinei de Sud şi Taiwanului ca puncte fierbinţi cu potenţial de implicare a regiunii şi a lumii. Din cauza acestei incertitudini, generalul Derek Lipson încearcă să aducă mai multă flexibilitate şi iniţiativă în pregătirea trupelor sale - nu doar să ştii cum să tragi cu puşca, dar şi când şi unde, după cum explică el.
Coreea de Nord a condamnat exerciţiile comune americano-sud-coreene, pe care le-a calificat drept repetiţii provocatoare pentru invazie şi o dovadă a intenţiilor ostile ale Washingtonului şi ale aliaţilor săi. La aceasta se adaugă imprevizibilitatea viitoarelor alegeri prezidenţiale din SUA, care sunt urmărite atent în întreaga lume.
Lipson a spus că, deşi politica joacă un rol în chestiunile militare, datoria lui este să se asigure că trupele pe care le conduce sunt pregătite indiferent de numele preşedintelui Statelor Unite. ''Cred că (Phenianului) i-ar plăcea mai mult decât orice ca lideri militari, membri ai armatei din Coreea de Sud şi SUA să fie îngrijoraţi de alegeri mai mult decât de propria pregătire. Este important să ne asigurăm că ne înţelegem rolul, care este de a fi pregătiţi, nu de a fi parte a dezbaterii'', a explicat el.
În timpul exerciţiilor, un avion pentru operaţiuni speciale american MC-130 a simulat paraşutări cu o brigadă de comando sud-coreeană.
Începând din 2016, forţele americane pentru operaţiuni speciale au primit şi sarcina de contracarare a armelor de distrugere în masă (WMD), un rol cu relevanţă specială dat fiind arsenalul nuclear în creştere al Coreei de Nord. Serviciile secrete americane afirmă că Phenianul dezvoltă, de asemenea, programe de arme chimice şi biologice.
În timpul unei vizite făcute miercuri la Comandamentul pentru operaţiuni speciale ale armatei, ministrul apărării sud-coreean Shin Won-sik le-a cerut trupelor speciale să-şi perfecţioneze capacitatea de a ''elimina rapid'' conducerea nord-coreeană în timpul unui război.
Prezenţa trupelor speciale americane în Coreea de Sud a sporit de la 50 de militari activi, în urmă cu 25 de ani, la un comandament pentru operaţiuni speciale cu 250 de membri, a spus Maxwell, un colonel în retragere din Forţele speciale ale armatei SUA, care a fost în mai multe rotaţii de efective în Coreea de Sud.
Într-un război, rolul acestor militari ar putea implica contracararea WMD, misiuni de luptă şi recunoaştere, sprijinirea forţelor de gherilă din Coreea de Nord, operaţiuni psihologice şi contrainsurgenţă postconflict.
La exerciţiile Scutul Libertăţii, care au durat 10 zile şi s-au încheiat joi, au participat un număr fără precedent de state membre din Comandamentul Naţiunilor Unite, condus de SUA, care a operat ca parte a armistiţiului după războiul coreean din 1950-1953. Ca o mărturie a acelui război, care nu a fost niciodată încheiat oficial, Statele Unite păstrează aproximativ 28.500 de militari în Coreea de Sud. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a













