Congresmeni americani în Taiwan pentru "a reafirma sprijinul Statelor Unite"
Doi deputaţi americani au sosit miercuri în Taiwan, în semn de sprijin, după recentele alegeri prezidenţiale sub presiunea constantă a Beijingului câştigate de Lai Ching-te pe insula autonomă, scrie AFP.
Aleşii Ami Bera şi Mario Diaz-Balart, copreşedinţi ai Congressional Taiwan Caucus, au sosit miercuri la Taipei, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul lui Bera.
Ami Bera este un democrat din California, în timp ce Mario Diaz-Balart este un republican din Florida.
"În timpul vizitei lor, reprezentanţii se vor întâlni cu înalţi oficiali guvernamentali şi şefi de companii", a continuat textul.
"Obiectivul acestei călătorii este de a reafirma sprijinul Statelor Unite pentru Taiwan în urma alegerilor democratice care s-au derulat cu succes acolo, de a-şi exprima solidaritatea în angajamentul lor comun faţă de valorile democratice şi de a explora oportunităţile de consolidare a puternicelor relaţii economice şi de apărare dintre Statele Unite şi Taiwan", potrivit comunicatului.
Este a doua vizită a unei delegaţii americane în acest an şi are loc după ce Nauru, o mică naţiune din Pacific, a declarat că rupe relaţiile diplomatice cu Taiwan pentru a stabili legături cu China.
După acest anunţ neaşteptat, intervenit la doar câteva zile după alegerile prezidenţiale din Taiwan, înseamnă că doar 12 state, printre care şi Sfântul Scaun, mai recunosc în prezent oficial Taiwanul, pe care Beijingul îl consideră una dintre provinciile sale, de reunificat cu forţa dacă este necesar.
Alegerile prezidenţiale din insulă au fost câştigate la începutul lui ianuarie de Lai Ching-te, din Partidul Democrat Progresist (DPP), pe care China îl descrie drept "separatist". Beijingul a avertizat înainte de ziua alegerilor că victoria sa va aduce "război şi declin" Taiwanului.
China şi-a intensificat presiunea militară în ultimii ani, desfăşurând aproape zilnic avioane de luptă şi nave în jurul insulei.
Luni, Ministerul Apărării din Taiwan a raportat un record de şase baloane chineze care au zburat în jurul Taiwanului în weekend, dintre care unul care a zburat direct deasupra insulei.
Anunţul făcut de Nauru a aruncat o umbră asupra vizitei de săptămâna trecută a unei delegaţii informale trimise de administraţia preşedintelui american Joe Biden pentru a-l felicita pe Lai Ching-te.
Deşi Taiwanul nu este recunoscut diplomatic de Statele Unite, Washingtonul rămâne cel mai puternic aliat al său şi principalul său furnizor de arme. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Acuzat de scrieri antisemite, președintele RN depune plângere pentru defăimare
Un trust media de investigație francez a publicat luni mesaje antisemite din 2013 pe care i le atribuie lui Jordan Bardella, președintele partidului Adunarea Națională (Rassemblement National, RN), o formațiune de extremă-dreapta aflată pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale din 2027. Bardella a declarat că depune plângere pentr
Macron efectuează o vizită de stat în Spania pentru 'a intensifica' relațiile
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat marți la Madrid pentru o vizită de stat de două zile în Spania, care își propune să sublinieze marile 'convergențe' dintre cele două țări în materie europeană, notează AFP. Președintele francez și soția sa, Brigitte Macron, vor fi întâmpinați la mijlocul z
Explozii puternice la Kiev în timpul unei alerte de rachete
Jurnaliști ai AFP au auzit mai multe explozii puternice la Kiev și au văzut apărarea antiaeriană activată în timpul unei alerte aeriene, marți dimineață devreme. 'Noi rachete balistice se îndreaptă spre Kiev', a avertizat armata aerului din Ucraina pe Telegram. Jurnaliștii din Kiev au raportat un atac combina
Trump spune că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici deblocarea de fonduri
Președintele american Donald Trump, răspunzând la informațiile publicate de media Axios, a afirmat luni că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici dezghețarea fondurilor, relatează AFP. 'Axios tocmai a publicat un articol în care se spune că +Trump+ a oferit ridicări de sancțiuni și dezghețări de fonduri Iranului
Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a întâlnit cu Netanyahu duminică
Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, l-a primit duminică pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au confirmat luni cele două țări, notează AFP. Această deplasare, care fusese anunțată duminică de media israeliene, a avut loc după apariția la începutul lunii septembrie a unor informații de presă care relat
Arabia Saudită: Prima invitație a unui oficial din EAU de la apariția tensiunilor dintre cele două țări
Ministrul saudit al apărării, Khaled bin Salman, l-a invitat pe vicepreședintele Emiratelor Arabe Unite, Mansour bin Zayed Al Nahyan, să se întâlnească marți, prima invitație publică la o discuție privată de la apariția divergențelor dintre cei doi aliați pe tema Yemenului, notează AFP. 'Alteța sa regală prințul Khaled bin Salm
VIDEO Trump dă asigurări că nu i-a propus arme americane lui Xi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dat asigurări luni că nu i-a propus arme americane omologului său chinez, Xi Jinping, aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială la Washington, spre deosebire de ceea ce a raportat ambasadorul SUA la Beijing, David Perdue, notează AFP. 'Nu am auzit niciodată de așa ceva', a s
Rusia: Putin semnează un decret de majorare a efectivelor armatei
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP. Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiu
SUA: Trump, acuzat de propagandă ilegală după difuzarea unui reclame finanțată cu bani publici
Președintele Donald Trump a fost acuzat luni de opoziție că face propagandă ilegală după difuzarea duminică a unei reclame de televiziune în care apare liderul republican, plătită de guvern, la câteva săptămâni de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite, transmite AFP. Președintele american apare &icir
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d














