SUA: Cei doi rivali republicani ai lui Trump s-au confruntat într-o dezbatere, fără a-l critica
Doi republicani au încercat să se prezinte drept cea mai bună alternativă la Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din SUA, însă în confruntarea lor televizată de miercuri seara l-au cruţat pe fostul lider de la Casa Albă, cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea alegerilor primare, relatează AFP.
Nikki Haley şi Ron DeSantis, devansaţi mult de Donald Trump în sondajele pentru nominalizarea republicană, au părut a juca la dublu sau nimic în această ultimă dezbatere înainte ca electorii din Iowa, un stat mic în care miza este mare, să înceapă să voteze.
Dar curând a devenit clar că ei concurau în cea mai mare parte pentru a fi potenţialul succesor al fostului preşedinte şi nu pentru a-l învinge. Astfel, au evitat ocaziile de a-l critica.
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, un conservator dur, a dat tonul de la început, numind-o pe Nikki Haley un "politician nesincer care îţi spune doar ceea ce crede că vrei să auzi".
"Donald Trump candidează pentru a-şi apăra ideile. Nikki Haley candidează pentru a apăra interesele donatorilor ei. Eu candidez pentru a apăra interesele voastre şi ale familiei voastre şi pentru a pune această ţară înapoi pe picioare", a continuat el, repetând una dintre frazele sale preferate de campanie.
Haley, fostă guvernatoare a Carolinei de Sud, a denunţat cheltuielile de campanie ale lui DeSantis şi a trimis în mod repetat telespectatorii către un site dedicat enumerării tuturor "minciunilor" adversarului său.
Cei doi candidaţi au petrecut o mare parte din dezbatere alternând monologuri şi atacând cu înverşunare bilanţul şi politicile derulate în statele lor.
Cu trei ore înainte de deschiderea dezbaterii, singurul candidat care l-a criticat fără menajamente pe Donald Trump, Chris Christie, a anunţat că renunţă. El a fost atât de jos în sondaje încât nu a îndeplinit criteriile stabilite de partid pentru a participa la dezbaterea de miercuri.
"Cu siguranţă, în această seară nu există nicio cale pentru mine de a câştiga nominalizarea" Partidului Republican pentru Casa Albă, "aşa că în această seară îmi suspend campania pentru preşedinţia Statelor Unite", le-a spus Christie susţinătorilor din Windham, New Hampshire.
În vârstă de 61 de ani, fost guvernator al statului New Jersey, el a fost cândva un susţinător al lui Donald Trump, dar de atunci l-a portretizat pe miliardar ca fiind egocentric şi necinstit.
Donald Trump a ales din nou să evite dezbaterea, considerând că are un avans prea mare şi că nu are nimic de câştigat expunându-se unui posibil tir de critici.
Dar el a avut din nou grijă să organizeze un eveniment de campanie în acelaşi oraş, difuzat de canalul conservator Fox News, în timp ce cei doi rivali ai săi dezbăteau la CNN.
Fostul preşedinte a spus că DeSantis "ar lucra la o pizzerie sau poate la o firmă de avocatură" fără ajutorul său în carieră.
El a încercat, de asemenea, să atenueze temerile că va abandona statul de drept dacă se va întoarce la Casa Albă, spunând că "nu va fi un dictator". "Voi conduce aşa cum noi am făcut-o", a adăugat el. "Am avut atât de mult succes încât ţara s-a unit", a mai spus Trump.
Conform agregatorului de sondaje RealClearPolitics, Trump conduce în Iowa, cu 52,3% din voturi, cu mult înaintea lui Nikki Haley şi Ron DeSantis, fiecare cu aproximativ 16%.
La nivel naţional, omul de afaceri este creditat cu 51,5%.
Avansul său nu scade, în ciuda procedurilor judiciare împotriva sa, al căror calendar este aproape sincronizat cu desfăşurarea alegerilor primare. Dimpotrivă, magnatul a integrat inculpările şi procesele în strategia sa de campanie, folosindu-şi chiar fotografia judiciară pe căni şi tricouri.
Marţi, el a apărut în faţa Curţii Federale de Apel din Washington, care examinează cererea sa de imunitate faţă de urmărirea penală în calitate de fost preşedinte. Iar joi, el se va întoarce la tribunalul din New York, unde este judecat într-un caz civil sub suspiciunea de fraudă în conducerea Organizaţiei Trump.
Prezentat cândva ca o ameninţare serioasă la adresa lui Donald Trump, Ron DeSantis nu a reuşit niciodată să se facă remarcat.
Atât de mult încât acum încearcă să rămână aproape de Nikki Haley, rivala lui Donald Trump cu cea mai puternică ascensiune, iar viitorul său depinde aproape obligatoriu de un rezultat foarte solid în Iowa.
Pentru Nikki Haley, o prestaţie bună în Iowa ar fi o rampă de lansare ideală pentru scrutinul următor, pe 23 ianuarie în New Hampshire, unde electorii independenţi pot vota în alegerile primare republicane. Aceştia i-ar putea oferi susţinerea lor, mai mult decât lui Donald Trump, ceea ce ar putea duce la o cursă mai strânsă. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Activitatea bună a UE în domeniul migrației a fost umbrită de evenimentele de la Ceuta, afirmă comisarul european pentru migrație
Comisarul european pentru migrație, Magnus Brunner, a declarat că imaginile cu afluxul masiv de migranți în enclava spaniolă Ceuta, de la sfârșitul lunii iulie, au umbrit statisticile altfel pozitive ale UE privind migrația, relatează Reuters. 'Aș spune că imaginile au umbrit uneori chiar și cele mai bune statistici', a declarat el în
#Ucraina: Ministrul apărării își anulează o vizită la Berlin din cauza intensificării atacurilor rusești
Noul ministru ucrainean al apărării a anulat o deplasare prevăzută marți, la Berlin, din cauza 'intensificării atacurilor rusești', a declarat o sursă din cadrul ministerului său, relatează AFP. Evghenii Hmara urma să se întâlnească cu omologul său german Boris Pistorius într-un context în care Ucraina încearcă să obțină d
Republica Moldova/ Parlamentari din opoziție au demarat procedura de suspendare a președintei Maia Sandu
Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. Aceștia o acuză pe Sandu de uzurparea puterii de stat prin subminarea statului de drept, a democrației și a principiului separării puterilor în stat, a suveranității, independențe
Cisiordania: Peste 100 de coloniști israelieni implicați în 'revolte violente', condamnate de Netanyahu
Peste 100 de coloniști israelieni radicali au provocat tulburări în Cisiordania, condamnate de premierul israelian Benjamin Netanyahu marți, transmite dpa. Armata israeliană a declarat că soldați și polițiști au participat la o operațiune împotriva coloniștilor violenți în apropierea localității Jalud, la sud de Nablus, unde aceștia înc
#Ucraina: Rusia a lovit două nave străine, confirmă Zelenski
Rusia a lovit în atacul cu drone și rachete efectuat în noaptea de luni spre marți asupra Ucrainei două nave sub pavilion străin pe coasta Mării Negre a regiunii Odesa, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Zelenski a mai afirmat că Rusia a lovit de asemenea în acest atac infrastructur
Ungaria: Fostul ministru al Culturii din timpul lui Orban, reținut în urma unor acuzații de deturnare de fonduri
Un ex-ministru din cabinetul fostului premier Viktor Orban a fost reținut, au anunțat marți procurorii, el fiind acuzat de deturnare de fonduri din cadrul Fondului Cultural Național (NKA), organism aflat în subordinea Ministerului Culturii, relatează Reuters. Fostul ministru al Culturii și actualul deputat Balazs Hanko a fost reținut luni seara la sediul
Percheziții în 19 țări europene în legătură cu o presupusă fraudă de 300 milioane de euro cu telefoane mobile, anunță EPPO
Forțe de poliție, agenți vamali și inspectori fiscali din 19 state europene au întreprins peste 160 de percheziții în legătură cu o presupusă fraudă cu telefoane mobile vândute online, din care au rezultat pagube de aproximativ 300 de milioane de euro (340 de milioane de dolari), potrivit procurorilor Parchetului European (EPPO), transmite dpa.
Nvidia lansează o platformă pentru a împiedica agenți IA să scape de sub controlul uman
Compania multinațională americană de tehnologie Nvidia a dezvăluit luni o nouă platformă deschisă de securitate cibernetică, concepută pentru a monitoriza agenții autonomi de inteligență artificială (IA) și pentru a-i împiedica să opereze în afara controlului dezvoltatorilor lor, informează EFE. Inițiativa vine după mai multe incidente din această
Anthropic avertizează că inteligența artificială ar putea provoca 'riscuri existențiale pentru umanitate'
Anthropic, creatorul modelului de inteligență artificială Claude, a avertizat potențialii investitori în documentele sale de listare la bursă (IPO) că tehnologia sa ar putea prezenta 'riscuri existențiale pentru umanitate', a relatat marți Financial Times, citat de EFE. Compania americană dedică o parte semnificativă a documentelor riscurilor aso
#Ucraina: Rusia a atacat cu rachete și drone infrastructuri feroviare, centre de date, unități de fabricare a dronelor și porturi
Rusia a bombardat în noaptea de luni spre marți cu rachete și drone în Ucraina centre logistice și informatice, infrastructuri portuare și feroviare, precum și nave, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției EFE. Într-un comunicat postat pe Telegram, comandamentul militar de la Moscova afirmă că armata rusă a efectuat în
Submarinele nucleare și explozia unor mine tensionează din nou relațiile dintre cele două Corei
Planurile Coreei de Sud de a dezvolta submarine cu propulsie nucleară și recenta explozie a unor mine antipersonal care au rănit trei soldați sud-coreeni în zona demilitarizată (DMZ) și care, potrivit anchetei efectuate de Seul, au fost amplasate acolo de Coreea de Nord, tensionează din nou relațiile dintre două țări aflate în continuare, din punct de vedere tehn
Argentina amenință cu o acțiune juridică dacă un proiect petrolier britanic în Insulele Falkland va continua
Argentina a amenințat cu o acțiune în instanță împotriva Regatului Unit dacă acesta nu pune capăt unui proiect petrolier în largul Insulelor Falkland, relatează marți dpa. Președintele argentinian a Javier Milei a dat Regatului Unit un termen de două săptămâni pentru a pune capăt lucrărilor la proiectul Sea Lion (Leul de mare).
OpenAI abandonează planurile de a lansa un nou model de inteligență artificială, considerat mai dificil de controlat
Grupul OpenAI a abandonat planurile de a lansa un nou model de inteligență artificială de ultimă generație, considerat prea predispus la abaterea de la instrucțiuni, un alt exemplu al dificultății tot mai mari în controlul asupra tipurilor avansate de AI, relatează AFP. OpenAI nu anunțase până acum lansarea acestei versiuni actualizate a AI-ului să
Papa Leon al XIV-lea și-a reînnoit apelul pentru negocieri privind încheierea războiului din #Ucraina
Papa Leon al XIV-lea și-a reiterat luni apelul pentru încheierea războiului din Ucraina și a criticat cheltuielile militare în creștere la nivel mondial, relatează marți dpa. Vorbind cu jurnaliștii în timpul zborului spre Roma, la încheierea vizitei sale în Franța, papa Leon a afirmat că Biserica Catolică are obli
Cele trei media interzise la Casa Albă încearcă să obțină un ordin judecătoresc care să le mențină accesul
CNN, MS NOW și Politico au cerut luni unui judecător federal să emită un ordin judecătoresc care să le mențină accesul la Casa Albă în timp ce contestă în instanță decizia președintelui Donald Trump de a le interzice intrarea din cauza nemulțumirilor legate de modul în care au acoperit activitatea administrației sale, relatează Reuters.







