Israel-Hamas Furtună în cabinetul israelian după anunţarea unei anchete asupra disfuncţionalităţilor din 7 octombrie
Reuniunea cabinetului politic şi de securitate israelian, care a avut loc în noaptea de joi spre vineri pentru a discuta despre viitorul Fâşiei Gaza după încheierea războiului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, a fost întreruptă după ce unii miniştri de dreapta au criticat decizia şefului de stat major al Tsahal (armata) de a crea o echipă care să ancheteze disfuncţionalităţile de securitate din 7 octombrie, ziua atacului comandourilor Hamas în comunităţile din sudul Israelului, relatează vineri postul de televiziune israelian i24News.
Şeful forţelor armate, generalul-locotenent Herzi Halevi a informat cabinetul de securitate cu privire la ancheta planificată, în timpul unui briefing joi seara. Acesta trebuia să aibă loc cu uşile închise, dar o parte din respectiva şedinţă a fost difuzată de presa israeliană, inclusiv criticile mai multor miniştri care au fost prezenţi, completează Reuters.
Ministrul transporturilor, Miri Regev, a declarat că decizia cu privire la crearea comisiei de anchetă a fost luată fără ştirea cabinetului de miniştri, afirmând că pe moment armata ar trebui să se concentreze pe deplin asupra luptelor în curs de desfăşurare.
Doi miniştri de extremă-dreapta din cabinet s-au revoltat din cauza includerii în comisia de anchetă a armatei a lui Shaul Mofaz, un general în rezervă care era ministru al apărării când Israelul a părăsit unilateral Fâşia Gaza în 2005 şi a distrus coloniile israeliene de acolo.
Cei doi miniştri - Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich - au acuzat un alt general care ajută comisia în strângerea de probe de a fi slăbit armata prin susţinerea rezerviştilor care au protestat împotriva revizuirii sistemului judiciar de către Netanyahu anul trecut.
"Acţiunile acestor oameni ar trebui să fie investigate şi nu ei nu ar trebui să fie cei care investighează", a declarat Ben-Gvir într-o postare pe reţelele de socializare.
În propria sa postare online, Smotrich a declarat că nu se opune, în principiu, unei revizuiri militare menite să îmbunătăţească performanţele de război. Dar orice investigaţie cu privire la ceea ce a dus la evenimentele din 7 octombrie şi la doctrinele de securitate mai ample necesită contribuţia cabinetului, a adăugat el.
Atacul din 7 octombrie al comandourilor Hamas, în urma căruia - potrivit Israelului - aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise, iar alte circa 240 au fost luate ostatice, a luat prin surprindere dispozitivul de securitate avansat al ţării şi l-a expus criticilor pe premierul Benjamin Netanyahu.
Spre deosebire de alţi oficiali de rang înalt, el nu şi-a recunoscut personal eşecul, exprimându-se în termeni mai generali despre eventuala nevoie de o recunoaştere publică a tuturor factorilor de decizie israelieni implicaţi în politica din Fâşia Gaza, inclusiv a celor dinaintea mandatului său de o durată record.
Benny Gantz, ministru în actualul guvern de urgenţă şi fost şef al Statului Major şi ministru al apărării, a respins criticile la adresa anchetei armatei: "Aceasta este o investigaţie profesională, ce legătură are asta cu dezangajarea (din Fâşia Gaza în 2005)?". "Şeful Statului Major desfăşoară o (...) anchetă asupra a ceea ce s-a întâmplat pentru a servi obiectivele războiului şi capacitatea noastră de a ne pregăti pentru un conflict în nord. Aceasta nu este o anchetă naţională", a răbufnit el, potrivit i24News.
Un alt ministru de dreapta a declarat, sub rezerva anonimatului, pentru canalul de televiziune Kan, că această controversă izbucnită a fost "josnică".
"Au atacat armata. Unii membri de rang înalt ai instituţiei de apărare au plecat în mijlocul reuniunii (...) Ceea ce s-a întâmplat a fost o ruşine şi o dezonoare. Poţi să critici armata, dar ei l-au atacat personal şi necruţător pe şeful Statului Major (Herzi Halevi). Trebuie să ne întrebăm dacă cabinetul de război este demn de a lua decizii legate de securitatea noastră", a declarat un alt ministru pentru Kan.
"Nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla când soldaţii noştri de pe teren vor afla ceea ce tocmai s-a întâmplat şi cum a fost atacat şeful lor de stat major", au adăugat cei doi, citaţi de postul i24News. După acest schimb aprins de replici, premierul israelian Benjamin Netanyahu a pus capăt întâlnirii, indicând că aceasta va fi reluată la o dată ulterioară.
Biroul unui purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că ancheta nu a început încă, adăugând: "Statul major planifică procesul de anchetă şi numirea şefilor echipelor de anchetă".AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor:)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Gardienii Revoluției revendică doborârea a două drone americane în împrejurimile insulei Qeshm
Gardienii Revoluției din Iran au revendicat în zorii zilei de marți doborârea a două drone de recunoaștere americane în împrejurimile insulei iraniene Qeshm, coincizând cu o operațiune militară a Washingtonului raportată de publicații precum The Wall Street Journal (WSJ), transmite EFE. Într-un comunicat dif
SUA: Alegerile de marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', afirmă Trump
Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', într-o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului pe care opoziția democrată speră să-l câștige, relatează agențiile AFP și EFE.
Cancelarul Merz este de acord ca viitorul președinte al Germaniei să fie o femeie
Cancelarul german Friedrich Merz și-a declarat sprijinul pentru alegerea unei femei ca președinte al Germaniei, o funcție esențial onorifică și care până în prezent a fost deținută numai de bărbați, potrivit presei germane citate luni de agențiile AFP și EFE. 'Decizia mea este luată, trebuie să fie o femeie', a spus Merz la
#Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în provincia Zaporojie, anunță Zelenski
Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civi
Marea Britanie: Guvernul confirmă o înăsprire a condițiilor pentru rezidență permanentă
Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condițiilor de obținere a rezidenței permanente pentru cetățenii străini cu statut legal, mulți dintre ei urmând să aștepte cel puțin 10 ani pentru a fi eligibili, față de cinci ani în prezent, transmite AFP. Această reformă fusese anunțată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shaban
Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri
Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP. 'Liderii blocului pentru schimbare (...) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare&
SUA/Un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foști oficiali FBI în cazul Hunter Biden
Un judecător federal a anulat luni procedura judiciară în care doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI erau acuzați că au mințit cu privire la implicarea lor în anchetele care l-au vizat pe Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, criticând dur Departamentul de Justiție pentru inițierea a ceea ce el a descris drept o urmărire
Accident feroviar în Spania: Guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni că guvernul va acorda un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor după tragedia feroviară de săptămâna trecută în care au murit 69 de persoane, relatează dpa. Cabinetul intenționează să aprobe pachetul de ajutor în ședința sa de marți. Printre măsurile plănuite e
Polonia: Adunarea Judecătorilor din Tribunalul Constituțional se reunește marți pentru a încerca soluționarea crizei
Judecătoarea care afirmă că a preluat interimar conducerea Tribunalului Constituțional al Poloniei după ce i-a suspendat din funcție pe președintele și vicepreședintele acestei instituții, decizie susținută de premierul Donald Tusk, dar nerecunoscută de președintele Karol Nawrocki, a convocat pentru marți Adunarea Generală a Judecătorilor pentru a încerca să soluționez
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor rusești, relatează luni dpa. Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt tratați deținuții în Rusia
Liderul suprem iranian a acordat 'puteri' guvernului în negocierile cu SUA privind încheierea războiului
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a acordat 'puteri' guvernului în cadrul eforturilor vizând încheierea războiului cu Statele Unite, a anunțat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, citat de agenția de știri Irna, relatează AFP. 'Ne străduim să rezolvăm problema prin dialog. În acest sens, lid
#Ucraina: Armata rusă stagnează în octombrie (analiză AFP cu date ale ISW)
Armata rusă a înregistrat un regres ușor pe întregul front din Ucraina în octombrie, potrivit unei analize realizate de AFP cu date provenind de la Institutul pentru studiul războiului (ISW) din SUA. Trupele Kremlinului au cedat 28 kmp în întreaga lună, în continuarea încetinirii avansului lor de la începutul lui
Israel: Președintele Isaac Herzog anunță consultări cu partidele mai mici în vederea formării guvernului
Președintele israelian Isaac Herzog a anunțat luni că intenționează să organizeze consultări cu partidele mai mici în vederea formării noului guvern, relatează dpa. Consultările, care vor fi transmise în direct, urmează să înceapă miercuri după-amiază cu reprezentați ai Partidului Sionist Religios. Acestea vor fi urmate de discuții cu
Partidul la guvernare în Ungaria a aprobat a doua nominalizare a președintelui țării pentru funcția de procuror șef
Partidul Tisza la guvernare în Ungaria va aproba nominalizarea președintelui pentru funcția de procuror șef, a anunțat luni premierul Peter Magyar, un pas semnificativ în eforturile lui Magyar de a transforma instituțiile publice după victoria din aprilie, relatează Reuters. Numirea unui nou procuror șef este esențială în eforturile anticorup
Germania: Merz promite toleranță zero în urma violențelor de la protestele tinerilor
Cancelarul german Friedrich Merz cere o reacție fermă împotriva celor responsabili de violențele din timpul revoltelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe germane, transmite dpa. 'Violența nu are loc pe străzile noastre, iar guvernul meu nu va arăta nicio toleranță în această privință', afirmă cancelarul, într-u











