Guvernul taliban trebuie să facă reforme pentru a putea restabili relaţiile diplomatice, declară China
Talibanii aflaţi la putere în Afganistan trebuie să facă reforme politice, să îmbunătăţească securitatea şi relaţiile lor cu ţările vecine înainte de a putea beneficia de o deplină recunoaştere diplomatică, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, informează AFP.
Beijingul nu îi recunoaşte oficial pe liderii talibani ai Afganistanului, chiar dacă cele două ţări şi-au menţinut ambasadorii la post şi au contacte diplomatice.
"China a considerat întotdeauna că Afganistanul nu trebuie exclus din comunitatea internaţională", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez răspunzând la o întrebare cu privire la recunoaşterea guvernului taliban de către Beijing.
"Sperăm că Afganistanul va răspunde mai bine aşteptărilor comunităţii internaţionale, că va construi o structură politică deschisă şi inclusivă şi va pune în aplicare politici interne şi externe moderate şi stabile", a adăugat el.
China îndeamnă Kabulul "să combată hotărât toate tipurile de forţe teroriste, să trăiască în armonie cu ţările lumii, în special cu ţările vecine, şi să se integreze mai repede în comunitatea internaţională", a adăugat oficialul chinez.
"Pe măsură ce preocupările tuturor părţilor vor primi răspunsuri mai puternice, recunoaşterea diplomatică a guvernului afgan se va face natural", a declarat el.
Guvernul taliban nu a fost recunoscut oficial de nicio ţară după ce a preluat puterea, în urma retragerii haotice a trupelor americane, în august 2021, şi a impus interpretarea sa rigoristă a legii islamice, interzicând de exemplu fetelor accesul la educaţie după şcoala primară.
Afganistanul şi China întreţin cu toate acestea unele legături. Noii lideri afgani au promis că ţara lor nu va servi drept bază pentru militanţi islamişti şi, în schimb, China a oferit sprijin economic şi investiţii pentru reconstrucţia ţării. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Keir Starmer, în #Ucraina pentru o ultimă vizită în calitate de prim-ministru
Premierul britanic Keir Starmer se află joi în Ucraina pentru a asigura Kievul de sprijinul ''neclintit'' al Regatului Unit în războiul declanșat de invazia Rusiei, înainte de a părăsi Downing Street și de a-i ceda locul luni lui Andy Burnham, relatează AFP. Liderul laburist urmează să se întâlneas
Manifestații în #Ucraina împotriva plecării ministrului apărării
La câteva ore după atacurile rusești din cursul nopții, sute de ucraineni s-au adunat joi la Kiev, precum și în diferite orașe ale țării, pentru a protesta faţă de demisia popularului ministru al apărării Mihailo Fedorov, în cadrul unei remanieri guvernamentale dorite de președintele Volodimir Zelenski, relatează AFP.
SUA analizează scenarii militare pentru Cuba, inclusiv mobilizarea a mii de soldați (media)
Planificatorii militari americani au analizat o serie de opțiuni pentru posibile acțiuni împotriva Cubei, inclusiv un asalt aerian desfășurat de armată, la care ar participa mii de soldați americani, a relatat miercuri postul de televiziune CBS News, citat de Anadolu. Postul de televiziune menționat citează mai mulți oficiali americani &
#Ucraina: Președintele Zelenski îl desemnează premier pe managerul Naftogaz
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a desemnat miercuri ca premier pe Serhii Korețkii, managerul companiei petroliere de stat Naftogaz, informează joi dpa. Nominalizarea a fost înaintată parlamentului, a anunțat pe
Rusia susține că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acțiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forțele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone cu rază lungă din Kiev, unde au fost ucise două persoane, potrivit autorităților locale, transmite EFE. Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus susține că a fost bombardată în special compania de logistică &
Israelul declară Pentagonului că dorește să rămână în ''zonele de securitate'' din Liban, Siria și Gaza (ministru)
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, - în cursul unei convorbiri telefonice în noaptea de miercuri spre joi - i-a făcut cunoscută omologului său american Pete Hegseth ''hotărârea Israelului'' de a-și menține forțele desfășurate în ''zonele de securitate'' stabilite în Liban, în Siria și î
Iranul amenință să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Statul Major iranian a avertizat joi că Iranul va spulbera infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propriile infrastructuri îi vor fi atacate, în urma amenințărilor președintelui Donald Trump de a viza poduri și centrale electrice din Republica islamică, relatează AFP. ''Toate infrastructurile din regiune vor fi spulber
Un atac al Rusiei noaptea trecută a ucis două persoane la Kiev
Un atac aerian rusesc a făcut doi morți noaptea trecută în estul Kievului, au anunțat serviciile de urgență ucrainene joi dimineață, după o alertă de rachete balistice emisă de armată, care a fost urmată de explozii auzite de jurnaliștii AFP aflați pe teren. Acest bombardament a avut loc la câteva ore după vizita la Kiev a președin
SUA impun Braziliei taxe vamale de 25% pentru presupuse practici comerciale incorecte
Statele Unite vor aplica din 22 iulie taxe vamale de 25% la importurile din Brazilia, pe motiv că această țară are practici comerciale incorecte, informează joi dpa. Reprezentantul american pentru comerț Jamieson Greer a afirmat miercuri că măsura a fost luată după o anchetă de un an care a arătat că Brazilia ''fie penalizează companii
Iranul declară că a atacat ținte americane în Kuweit și Bahrain cu drone (media de stat)
Armata iraniană a anunțat joi că a atacat cu drone baze și instalații militare americane din Kuweit și Bahrain, după ce SUA au efectuat noi lovituri asupra Iranului, relatează AFP. Forțele iraniene au vizat ''sisteme radar, un sistem de apărare antiaeriană Patriot și depozite de stocare a carburantului'' la baza aeriană Al al-S
Washingtonul aprobă vânzări de arme în valoare de 2 miliarde de dolari către Arabia Saudită
Departamentul de Stat american a anunțat miercuri aprobarea unor vânzări de arme în valoare de aproape două miliarde de dolari către Arabia Saudită, în timp ce ostilitățile au fost reluate în Orientul Mijlociu, relatează AFP. ''Această vânzare propusă va susține obiectivele de politică externă și de securi
Armata iraniană anunță că a vizat instalații militare americane în Iordania
Armata iraniană a anunțat joi dimineață că a vizat instalații militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, potrivit televiziunii de stat, după ce Statele Unite au efectuat noi lovituri în Iran, notează AFP. Forțele armate iraniene au vizat un radar, 'sisteme de comunicații și instalații de stocare a combustibilului ale arm
Iran: Sistemul de apărare antiaeriană a fost activat la Teheran, explozii în nordul și vestul țării (presă)
Sistemul de apărare antiaeriană a fost activat joi la Teheran și au fost auzite explozii în nordul și vestul Iranului, a anunțat presa oficială, notează AFP. 'Sunetul care semnalează activarea sistemelor de apărare a fost auzit în mai multe părți ale Teheranului, inclusiv în vestul și estul' capitalei iraniene, a rapo
Statele Unite nu împiedică revenirea lui Machado în Venezuela, asigură un oficial american
Statele Unite nu împiedică revenirea liderei opoziției Maria Corina Machado în Venezuela, însă condițiile trebuie să fie îndeplinite, a declarat miercuri Luis Mendez, un oficial american responsabil pentru America Latină, citat de AFP. 'Nu o vom împiedica pe Maria Corina Machado să se întoarcă', a da
Armata americană va măsura nivelul de testosteron al soldaților săi
Armata americană va măsura nivelul de testosteron al soldaților săi pentru a identifica un eventual deficit și pentru a le oferi, dacă este cazul, un tratament hormonal, a anunțat miercuri secretarul apărării, Pete Hegseth, citat de AFP. 'Nu este vorba despre îmbunătățirea artificială a performanței voastre, ci despre recăpătarea și














