VIDEO Biden acuză Hamas şi Rusia că vor "să nimicească" democraţii
Hamasul palestinian şi preşedintele rus Vladimir Putin vor fiecare să "nimicească" democraţii, a afirmat Joe Biden joi seară într-un discurs foarte solemn adresat naţiunii, în cursul căruia a anunţat că va cere Congresului american să finanţeze "urgent" ajutor pentru Israel şi Ucraina, scrie AFP.
Statele Unite vor fi mai în siguranţă "pentru generaţii" dacă vor ajuta aceste două ţări în război, a insistat preşedintele american într-un rar discurs din Biroul Oval al Casei Albe.
"Hamas şi Putin reprezintă ameninţări diferite, dar au acest lucru în comun: vor să nimicească complet o democraţie vecină", a adăugat democratul de 80 de ani, care tocmai s-a întors de la Tel Aviv unde l-a asigurat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, că Statele Unite sunt alături de ţara sa.
Acesta este motivul pentru care el va cere vineri Congresului să finanţeze "de urgenţă" ajutor pentru Israel şi Ucraina, "partenerii noştri esenţiali".
Cu acest mesaj adresat naţiunii, al doilea doar ţinut din celebrul "Resolute desk", Joe Biden, candidat la realegere, vrea să-şi convingă oponenţii din dreapta dură, dar şi alegătorii obosiţi de conflictul din Ucraina despre necesitatea unui pachet financiar enorm pentru Kiev şi Israel.
Legând apărarea Israelului de cea a Ucrainei, el speră că va reuşi să găsească consensul care până acum i-a lipsit în Congres pentru a finanţa o asistenţă militară acordată suplimentar Kievului.
Este, de asemenea, o oportunitate pentru democrat de a face un contrast cu Partidul Republican dat peste cap de anumiţi aleşi devotaţi lui Donald Trump - pe care Joe Biden l-ar putea înfrunta din nou la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.
Democraţii deţin Senatul, în timp ce, de la începutul anului, conservatorii au controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.
Or, aripa cea mai de dreapta a Partidului Republican nu numai că l-a demis pe preşedintele Camerei inferioare, dar nu a reuşit până în prezent să impună vreunul dintre membrii săi în fotoliul de "speaker". Instituţia se înfundă, aşadar, în criză, neputând deocamdată să adopte cel mai mic proiect de lege.
Potrivit unei surse apropiate discuţiilor, Casa Albă vrea să ceară Congresului un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.
Cu câteva ore înaintea discursului său, preşedintele american a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a mulţumit la telefon pentru "sprijinul vital" din partea Statelor Unite.
Dacă unii adversarii republicani ai lui Joe Biden ezită în ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei, ei sunt primii care cer un sprijin masiv pentru Israel, o poziţie mai hotărâtă în problema imigraţiei şi o atitudine fermă faţă de China.
Joe Biden, a cărui ţară a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina, trebuie să învingă nu numai oboseala unor aleşi, ci şi a opiniei publice americane în faţa unui conflict de durată.
Preşedintele american ştie că timpul se scurge: dacă Congresul nu reuşeşte să voteze bugetul anual, Statele Unite se vor îndrepta direct spre paralizia bugetară, faimosul "shutdown", pe 17 noiembrie. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Război Hamas-Israel/ Vineri se aşteaptă sosirea ajutoarelor umanitare în Gaza
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care











