Echipă ONU, în Ucraina pentru a investiga unul din cele mai grave masacre
Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a anunţat vineri că a trimis o echipă la Groza, un sat din regiunea Harkov, unde joi a avut loc unul dintre cele mai grave masacre comise în cursul actualului război în Ucraina, soldat cu 52 de morţi, conform ultimului bilanţ al victimelor, pentru a discuta cu supravieţuitori şi pentru a obţine mai multe informaţii despre atacul cu rachete asupra unei zone comerciale, potrivit EFE şi Reuters.
O rachetă a lovit joi o cafenea şi o băcănie din sat, în timp ce mai mulţi localnici se adunaseră la pomenirea, după înmormântare, a unui soldat ucrainean căzut la datorie. OHCHR a declarat că racheta a fost trasă probabil de Rusia, dar că este necesară o investigaţie pentru a stabili aceasta cu certitudine.
"În acest stadiu, este evident că este foarte dificil de stabilit cu certitudine absolută ce s-a întâmplat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Oficiului, Liz Throssell, într-o conferinţă de presă.
"Dar, dat fiind locul, dat fiind faptul că o cafenea a fost lovită, indiciile sunt că a fost vorba de o racheta rusească", a adăugat ea.
Atacul "arată încă o dată preţul teribil pe care îl plătesc civilii, la 20 de luni de la începutul invaziei ruse"', a declarat aceasta.
Misiunea de monitorizare a ONU în Ucraina a identificat până în prezent 35 dintre cei 52 de morţi (19 femei, 15 bărbaţi şi un băiat de opt ani).
"Înainte de invazia rusă, populaţia satului era de aproximativ 300 de persoane (...) şi având în vedere numărul mare de victime, toată lumea din mica comunitate a fost afectată, ştim că cel puţin opt familii au avut rude care au fost ucise în acest atac", a adăugat purtătoarea de cuvânt citată.
Throssell a afirmat că atacul cu rachete, presupus rusesc, este unul dintre cele mai sângeroase de la începutul războiului, în februarie 2022, evocând condamnarea acestuia de către Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului Volker Türk.
"Înaltul Comisar Volker Turk, care a văzut cu ochii săi impactul îngrozitor al unor astfel de lovituri, este profund şocat şi condamnă aceste asasinate", a declarat ea presei la Geneva.
Atacul a avut loc în regiunea Harkov din estul Ucrainei, care se învecinează cu Donbas, şi a coincis cu călătoria preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Spania.
Purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, Jens Laerke, a adăugat că reprezentantul principal al agenţiei în Ucraina, Denise Brown, se va deplasa, de asemenea, vineri la Groza pentru a analiza situaţia şi a vedea ce sprijin umanitar este necesar să fie trimis.
Trei zile de doliu au fost anunţate în regiunea Harkov după atentat, cel mai sângeros din regiune de la invazia Rusiei în urmă cu peste 19 luni. Este de asemenea unul dintre cele mai grave bilanţuri ale victimelor civile în cursul unui singur atac rusesc.
Moscova neagă că ţinteşte în mod deliberat civili, dar numeroşi civili ucraineni au fost ucişi în atacuri care au lovit zone rezidenţiale, precum şi instalaţii energetice, de apărare, portuare, de cereale şi de altă natură, potrivit agenţiilor de presă menţionate. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trei bărbați suspectați de legături cu gruparea Stat Islamic, plasați în detenție în Germania
Trei bărbați au fost plasați în detenție în Germania fiind suspectați că puneau la cale o infracțiune ce reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, a anunțat vineri poliția germană, citată de dpa. Indivizii au fost reținuți în timpul unor percheziții efectuate joi seară în orașele Hagen și Unna.
Letonia: Alegeri marcate de preocupările privind o agresiune rusă și situația economică
Premierul Letoniei, Andris Kulbergs, un susținător fervent al Ucrainei, este de așteptat să-și păstreze puterea în urma alegerilor legislative care au loc sâmbătă în republica baltică exsovietică, pe fondul preocupărilor în creștere ale alegătorilor privind o posibilă agresiune rusă, alimentate de incursiunile în spațiul aerian care au d
Bosnia și Herțegovina/ Alegeri generale duminică în care tehnologia va fi cea mai mare provocare pentru alegători
Peste 3,4 milioane de alegători vor decide duminică, în cadrul alegerilor generale, cine va guverna Bosnia și Herțegovina (BiH), entitățile și cantoanele sale în următorii patru ani, transmite vineri Hina. Cea mai importantă schimbare la aceste alegeri este introducerea noilor tehnologii pentru verificarea identității alegătorilor
Războiul în #Ucraina continuă să provoace peste 400 de victime civile săptămânal, avertizează ONU
În primele opt luni ale acestui an, 15.280 de civili au fost uciși și răniți în războiul din Ucraina, o medie de peste 400 de victime săptămânal, cu 55% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2025, a avertizat vineri Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, citat de EFE. ''Esc
Lituania testează sistemul ucrainean de detectare a dronelor ''Sky Fortress''
Lituania testează un sistem de supraveghere aeriană dezvoltat în Ucraina pentru a proteja împotriva amenințărilor generate de drone, a declarat vineri ministrul apărării, Robertas Kaunas, citat de dpa. ''Amenințările aeriene se schimbă rapid, așa că ne adaptăm soluțiile în consecință. În loc să dezvoltăm totul d
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale Ucrainei
Comisia Europeană (CE) a deblocat vineri 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi pentru a menţine funcţionarea administraţiei publice din Ucraina, aflată în război cu Rusia, informează EFE. CE a precizat într-un comunicat că această sumă include 800 de milioane de euro care vor fi acordate pentru p
Rusia își intensifică retorica agresivă împotriva Europei (agenții de presă)
Rusia și-a intensificat retorica agresivă împotriva Europei atât prin vorbe, cât și prin fapte, de la amenințări cu utilizarea armelor nucleare pentru apărarea exclavei Kaliningrad, până la exproprierea temporară a activelor unor companii precum Nestle și Auchan și creșterea cheltuielilor pentru apărare, care vor ajunge la 600 de miliarde de d
Zelenski confirmă atacuri rusești asupra unui pod-cheie din Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri că forțele ruse au atacat noaptea trecută Podul Pivdeni (sud, în ucraineană), care leagă ambele maluri ale râului Nipru în partea de sud a Kievului, relatează EFE. ''La Kiev, drone shahed au atacat Podul Pivdeni de mai multe ori'', a indicat Zelenski
#Ucraina neagă că ar exista probleme de mentenanță legate de flota sa de avioane F-16
Ucraina a declarat vineri că folosește încă ''intensiv'' avioanele de vânătoare F-16, de fabricație americană și furnizate de aliații săi occidentali, reacționând la un articol apărut în presă conform căruia un număr mare de astfel de aparate de zbor au fost ținute la sol din cauza unor probleme de întreținere, relatează
Germania va avea până în 2029 un regiment de drone pe deplin operațional, potrivit șefului armatei
Viitorul regiment de drone al armatei germane va fi pe deplin operațional până în 2029, a declarat vineri șeful armatei, Christian Freuding, pentru dpa. Unitatea, axată integral pe sisteme fără pilot, va fi formată din cinci sau șase companii cu diferite capabilități, a precizat general-locotenentul Freuding. Una din
Elveția: Președintele Confederației va părăsi guvernul la sfârșitul anului
Președintele Confederației Elvețiene Guy Parmelin, în vârstă de 66 de ani, a anunțat vineri că va părăsi Consiliul federal (guvernul) la expirarea mandatului său de președinte, la sfârșitul anului, relatează AFP. ''I-am informat pe colegii mei în această dimineață în timpul ședinței săptămânale a Con
Explozie în Zona Demilitarizată: Phenianul respinge acuzațiile Coreei de Sud și cataloghează drept 'josnică' pretenția de a i se prezenta scuze
Coreea de Nord a respins vineri drept 'lipsite de temei' acuzațiile autorităților de la Seul că mine nord-coreene ar fi rănit grav soldați sud-coreeni în Zona Demilitarizată, precum și cererea Coreei de Sud a prezenta scuze pentru incident, relatează Reuters și AFP, citând agenția de știri națională nord-coreeană KCNA. Kim Yo Jong, sora inf
Suedia: Social-democrata Magdalena Andersson, mandatată din nou cu formarea guvernului, după o primă tentativă eșuată
Președintele parlamentului suedez a mandatat-o vineri, pentru a doua oară, pe lidera social-democraților, Magdalena Andersson, cu misiunea formării unui nou guvern după un prim eșec, în urma alegerilor câștigate la limită de blocul de stânga, transmit AFP și Reuters. 'În lumina discuțiilor pe care le-am purtat, am decis să-i î
Franța: Guvernul cere ca părinții să fie trași la răspundere pentru pagubele provocate de copiii lor în timpul protestelor
Ministrul justiției francez, Gerald Darmanin, a anunțat vineri că a cerut procurorilor să solicite răspunderea civilă a părinților pentru daunele cauzate de copiii lor în timpul protestelor și revoltelor din jurul mișcării de blocare a școlilor, informează EFE. 'Am cerut procurorilor să solicite un răspuns ferm, cât mai rapid posibil, dar mai p
Relațiile Grecia-SUA sunt la un maxim istoric, spune ministrul energiei Papastavrou, dezmințind orice presiune americană
Relațiile dintre Grecia și Statele Unite se află în prezent la un maxim istoric, sunt mai apropiate și mai stabile ca oricând și sunt bazate pe respect reciproc, a declarat vineri ministrul grec al mediului și energiei, Stavros Papastavrou, răspunzând unei interpelări adresate de deputatul Alexandros Kazamias, din partidul Plefsi Eleftheria, în legătu












