Preşedinta Slovaciei opreşte ajutorul miliar pentru Ucraina, în urma opoziţiei câştigătorului alegerilor
Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat joi furnizarea de noi arme către Kiev, după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, relatează agenţia EFE.
"Toate partidele politice care astăzi negociază formarea guvernului ca urmare a mandatului (prezidenţial) sunt categoric împotriva acestor ajutoare", a transmis preşedinta Zuzana Caputova prin intermediul purtătorului său de cuvânt, care a ţinut să precizeze că ea nu şi-a schimbat opinia proprie asupra necesităţii susţinerii militare a Ucrainei.
Însă, a continuat purtătorul de cuvânt, "să decidem în această situaţie asupra trimiterii de material militar nu ar fi un precedent bun în timpul schimbării de putere politică după nişte alegeri". Totuşi, Zuzana Caputova a semnalat că este dispusă să continue sprijinul militar pentru Ucraina dacă viitorul guvern slovac va fi de acord.
Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare condusă de fostul premier Robert Fico, a obţinut circa 23% din voturi la alegerile de sâmbătă, în timp ce formaţiunea din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), a obţinut puţin peste 17% din voturi, pe poziţia a treia plasându-se formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD şi condus un alt fost premier, Peter Pellegrini, care i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.
Preşedinta ţării a încredinţat luni mandatul de formare a guvernului formaţiunii câştigătoare a alegerilor, partidul Smer-SD. Liderul acestuia negociază în prezent alcătuirea unei majorităţi cu partidul Hlas, care de asemenea se opune ajutorului militar pentru Ucraina, şi cu formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS).
Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: Președintele ales anunță deschiderea unui birou al Alianței 'Scutul Americilor'
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat marți deschiderea la Medellin, în vestul țării, a unui birou al 'Scutului Americilor', alianță de țări condusă de președintele american Donald Trump pentru a lupta împotriva traficului de droguri, relatează AFP. Columbia, guvernată până la începutul lunii august
SUA: Comitetul pentru Informații al Senatului a votat pentru susținerea lui Jay Clayton la șefia comunității de informații
Comitetul pentru Informații al Senatului SUA a votat pentru susținerea candidaturii lui Jay Clayton, nominalizat de președintele Donald Trump pentru postul de Director al Informațiilor Naționale (DNI), a declarat marți președintele republican al comitetului, transmite Reuters. 'Comitetul tocmai a votat pentru a înainta nominalizarea domnului Clayton
Guvernul condus de premierul Vasile Tofan a depus jurământul de învestire
Premierul Vasile Tofan și membrii noului cabinet de miniștri al Republicii Moldova au depus miercuri jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii în prezența președintei Maia Sandu și a șefului parlamentului, Igor Grosu, la sediul președinției de la Chișinău, relatează Moldpres. Președinta Maia Sandu a felicitat noua echipă
Canberra a transmis Beijingului că recentul tir chinez cu rachetă este 'destabilizator'
Șefa diplomației australiene, Penny Wong, a declarat miercuri că a abordat direct în discuția avută cu ministrul chinez de externe Wang Yi problema lansării unei rachete recent de către China, un tir pe care l-a calificat drept 'destabilizator' pentru situația din regiune, relatează AFP. În 6 iulie, un submarin cu propulsie nucleară chinez
Rusia: Opt răniți în atacuri ucrainene cu drone asupra unor depozite ale gigantului de comerț on-line Wildberries
Drone ucrainene au lovit miercuri din nou depozite aparținând gigantului de comerț on-line Wildberries din Rusia, rănind opt persoane, au indicat autoritățile locale, după ce atacurile de sâmbătă cu drone au ucis opt angajați, au declanșat incendii și au perturbat operațiunile companiei, transmit AFP și Reuters. Tatiana Kim, președinte-director gen
Mihailo Drapatîi, un general tânăr și reformist pentru a 'desovietiza' armata ucraineană
Generalul Mihailo Drapatîi, în vârstă de 43 de ani și considerat un reformist, a fost numit marți seara târziu de către președintele Volodimir Zelenski în funcția de comandant-șef al armatei ucrainene, o alegere care caută să pună capăt 'stilului sovietic' în gestionarea Forțelor armate, pe care criticii îl atribuiau predeces
A autoriza Iranul să controleze Strâmtoarea Ormuz înseamnă a crea un 'precedent periculos', declară Rubio la ASEAN
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat miercuri că a autoriza Iranul să controleze Strâmtoarea Ormuz înseamnă a crea un 'precedent periculos' cu consecințe mergând dincolo de Orientul Mijlociu, unde Teheranul și Washingtonul au reluat ostilitățile, relatează AFP. 'Dacă creăm un precedent în Orientul Mijlociu, c&ac
SUA: Pete Hegseth estimează la 37,5 miliarde de dolari costul războiului din Iran
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a estimat marți că războiul din Iran a costat Statele Unite până în prezent 37,5 miliarde de dolari, o creștere de aproape 30% față de cifra anterioară de 29 de miliarde de dolari, relatează AFP. 'Estimarea pe care o avem până în prezent este de 37,5 miliarde de dolari', a declarat
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, spune că nu are capacitatea juridică să-l aresteze pe Netanyahu
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat marți că administrația sa nu are capacitatea juridică de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, așa cum intenționa, și a cerut autorităților federale americane să acționeze, relatează AFP. Primarul democrat a declarat că poartă discuții despre posibilitatea legală de a pune în executar
Iran: Apărarea antiaeriană a fost activată la Teheran (presă)
Sistemul de apărare antiaeriană a fost activat la Teheran în noaptea de marți spre miercuri, a afirmat televiziunea de stat iraniană, după anunțul Statelor Unite privind o nouă serie de atacuri împotriva țării, notează AFP. 'Surse de informare au raportat în urmă cu câteva minute că activități de apărare antiaeriană
VIDEO Statele Unite au lansat o nouă serie de atacuri în Iran (armata)
Statele Unite au lansat marți o nouă serie de atacuri în Iran pentru 'a unsprezecea noapte consecutivă', a anunțat armata americană, citată de AFP. Aceste atacuri, care au început la ora 23:00 GMT, 'au ca scop continuarea slăbirii capacității Iranului de a amenința traficul maritim comercial în Strâmtoarea O
Medicamente generice: Trump anunță taxe vamale de 100% începând din august 2028
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat marți că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de 100% începând din august 2028, o măsură care, potrivit acestuia, vizează relocalizarea producției de produse farmaceutice pe teritoriul american, relatează AFP. 'Începând cu 1 august 2026, toate med
Chile: Parlamentul aprobă reforma fiscală a noului guvern Kast
Parlamentul chilian a aprobat marți aproape în totalitate reforma fiscală impulsionată de noul președinte de extremă dreapta, Antonio Kast, pentru a relansa economia, una dintre principalele sale promisiuni de campanie, relatează AFP. Proiectul de lege, care urmează să fie promulgat, include în special o reducere progresivă a impoz
UPDATE Zelenski anunță plecarea comandantului șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP. Oleksandr Sîrski,
VIDEO Președintele libanez a insistat pe lângă Trump pentru 'retragerea totală a Israelului' din Liban
Președintele libanez, Joseph Aoun, a insistat asupra necesității 'retragerii totale a Israelului' din țara sa, în cursul întrevederii avute marți cu omologul său american, Donald Trump, la Washington, a raportat biroul său, citat de AFP.














