VIDEO UPDATE SUA: Preşedintele Camerei Reprezentanţilor demis, o premieră istorică
Este o premieră în istoria Congresului american: liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie marţi, victima unor certuri fratricide în cadrul partidului său, notează AFP.
După o dezbatere tensionată între conservatori, 216 aleşi au votat pentru demiterea lui, printre care opt republicani, contra 210.
Imediat după acest rezultat fără precedent, Kevin McCarthy, zâmbitor, a fost înconjurat de membri ai partidului său, care l-au îmbrăţişat şi i-au strâns mâna.
Foto: (c) U.S. House of Representatives/C-SPAN/Handout via REUTERS
Votul deschide o perioadă de puternice turbulenţe în Camera inferioară, unde trebuie ales un înlocuitor, ceea ce se anunţă foarte complicat. El a intervenit după ce Uunreprezentant al dreptei dure americane, Matt Gaetz, a depus o moţiune de demitere a "speakerului", totuşi, membru al partidului său.
Acest ales din Florida l-a acuzat pe Kevin McCarthy mai ales că a negociat cu aleşii democraţi un buget provizoriu pentru finanţarea administraţiei federale, căruia mulţi conservatori i s-au opus. El a susţinut că liderul republican a încheiat un "acord secret" cu preşedintele Joe Biden privind un posibil pachet pentru Ucraina.
Or, aripa dreaptă a Partidului Republican se opune ferm deblocării de fonduri suplimentare pentru Kiev, considerând că aceşti bani ar trebui folosiţi în schimb pentru a combate criza migratorie la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.
Şi nu a contat că imensa majoritate a grupului parlamentar al lui Kevin McCarthy l-a susţinut public: trumpiştii dispun astfel de posibilitatea de a se pronunţa în Cameră asupra unui număr mare de dosare, având în vedere majoritatea republicană pe muchie din această instituţie.
McCarthy a vrut o vreme să creadă că îşi va salva capul, sperând că vor prevala calculele politice şi va putea obţine sprijin din partea democraţilor, în schimbul unor concesii.
Cauză pierdută.
"Depinde de Partidul Republican să pună capăt războiului civil republican din Cameră", a subliniat şeful democrat Hakeem Jeffries într-o scrisoare, după o lungă reuniune marţi cu grupul său parlamentar.
"Motivele pentru a-i lăsa pe republicani să se ocupe de propriile lor probleme sunt nenumărate. Lăsaţi-i să se tăvălească în mocirla incompetenţei şi incapacităţii lor de a guverna", a declarat implacabilă reprezentanta aripii progresiste Pramila Jayapal. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Libanul depune eforturi pentru o 'retragere israeliană globală', declară premierul din sudul țării
Libanul depune eforturi pentru o 'retragere israeliană globală', a afirmat miercuri premierul Nawaf Salam, vorbind dintr-o localitate din sudul țării unde armata libaneză s-a desfășurat cu o zi în urmă, punând în aplicare un acord cu Israelul, relatează AFP. Această declarație intervine la o zi după întâlnirea președintelu
Franța: Ministrul tranziției ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Ministrul francez al tranziției ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa președintelui Emmanuel Macron, după ce parlamentul a adoptat în formă finală un proiect de lege controversat căruia ea i se opunea și care permite reintroducerea temporară a două pesticide acuzate ca dăunează albinelor, transmite Reuters 'I-am spus prim-minis
New Jersey își corectează listele electorale pe fondul acuzațiilor de fraudă formulate de Trump
Statul New Jersey (est) a radiat de pe listele electorale 'aproximativ 6.600' de rezidenți străini care fuseseră înscriși din cauza unei 'grave erori informatice', a anunțat marți guvernatoarea democrată a statului, Mikie Sherrill, pe fondul acuzațiilor de fraudă formulate de către președintele american Donald Trump, relatează AFP. 'M
Columbia: Președintele ales anunță deschiderea unui birou al Alianței 'Scutul Americilor'
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat marți deschiderea la Medellin, în vestul țării, a unui birou al 'Scutului Americilor', alianță de țări condusă de președintele american Donald Trump pentru a lupta împotriva traficului de droguri, relatează AFP. Columbia, guvernată până la începutul lunii august
SUA: Comitetul pentru Informații al Senatului a votat pentru susținerea lui Jay Clayton la șefia comunității de informații
Comitetul pentru Informații al Senatului SUA a votat pentru susținerea candidaturii lui Jay Clayton, nominalizat de președintele Donald Trump pentru postul de Director al Informațiilor Naționale (DNI), a declarat marți președintele republican al comitetului, transmite Reuters. 'Comitetul tocmai a votat pentru a înainta nominalizarea domnului Clayton
Guvernul condus de premierul Vasile Tofan a depus jurământul de învestire
Premierul Vasile Tofan și membrii noului cabinet de miniștri al Republicii Moldova au depus miercuri jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii în prezența președintei Maia Sandu și a șefului parlamentului, Igor Grosu, la sediul președinției de la Chișinău, relatează Moldpres. Președinta Maia Sandu a felicitat noua echipă
Canberra a transmis Beijingului că recentul tir chinez cu rachetă este 'destabilizator'
Șefa diplomației australiene, Penny Wong, a declarat miercuri că a abordat direct în discuția avută cu ministrul chinez de externe Wang Yi problema lansării unei rachete recent de către China, un tir pe care l-a calificat drept 'destabilizator' pentru situația din regiune, relatează AFP. În 6 iulie, un submarin cu propulsie nucleară chinez
Rusia: Opt răniți în atacuri ucrainene cu drone asupra unor depozite ale gigantului de comerț on-line Wildberries
Drone ucrainene au lovit miercuri din nou depozite aparținând gigantului de comerț on-line Wildberries din Rusia, rănind opt persoane, au indicat autoritățile locale, după ce atacurile de sâmbătă cu drone au ucis opt angajați, au declanșat incendii și au perturbat operațiunile companiei, transmit AFP și Reuters. Tatiana Kim, președinte-director gen
Mihailo Drapatîi, un general tânăr și reformist pentru a 'desovietiza' armata ucraineană
Generalul Mihailo Drapatîi, în vârstă de 43 de ani și considerat un reformist, a fost numit marți seara târziu de către președintele Volodimir Zelenski în funcția de comandant-șef al armatei ucrainene, o alegere care caută să pună capăt 'stilului sovietic' în gestionarea Forțelor armate, pe care criticii îl atribuiau predeces
A autoriza Iranul să controleze Strâmtoarea Ormuz înseamnă a crea un 'precedent periculos', declară Rubio la ASEAN
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat miercuri că a autoriza Iranul să controleze Strâmtoarea Ormuz înseamnă a crea un 'precedent periculos' cu consecințe mergând dincolo de Orientul Mijlociu, unde Teheranul și Washingtonul au reluat ostilitățile, relatează AFP. 'Dacă creăm un precedent în Orientul Mijlociu, c&ac
SUA: Pete Hegseth estimează la 37,5 miliarde de dolari costul războiului din Iran
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a estimat marți că războiul din Iran a costat Statele Unite până în prezent 37,5 miliarde de dolari, o creștere de aproape 30% față de cifra anterioară de 29 de miliarde de dolari, relatează AFP. 'Estimarea pe care o avem până în prezent este de 37,5 miliarde de dolari', a declarat
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, spune că nu are capacitatea juridică să-l aresteze pe Netanyahu
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat marți că administrația sa nu are capacitatea juridică de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, așa cum intenționa, și a cerut autorităților federale americane să acționeze, relatează AFP. Primarul democrat a declarat că poartă discuții despre posibilitatea legală de a pune în executar
Iran: Apărarea antiaeriană a fost activată la Teheran (presă)
Sistemul de apărare antiaeriană a fost activat la Teheran în noaptea de marți spre miercuri, a afirmat televiziunea de stat iraniană, după anunțul Statelor Unite privind o nouă serie de atacuri împotriva țării, notează AFP. 'Surse de informare au raportat în urmă cu câteva minute că activități de apărare antiaeriană
VIDEO Statele Unite au lansat o nouă serie de atacuri în Iran (armata)
Statele Unite au lansat marți o nouă serie de atacuri în Iran pentru 'a unsprezecea noapte consecutivă', a anunțat armata americană, citată de AFP. Aceste atacuri, care au început la ora 23:00 GMT, 'au ca scop continuarea slăbirii capacității Iranului de a amenința traficul maritim comercial în Strâmtoarea O
Medicamente generice: Trump anunță taxe vamale de 100% începând din august 2028
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat marți că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de 100% începând din august 2028, o măsură care, potrivit acestuia, vizează relocalizarea producției de produse farmaceutice pe teritoriul american, relatează AFP. 'Începând cu 1 august 2026, toate med














