Fico: Slovacia nu va schimba orientarea politicii externe, însă are ''probleme mai importante'' decât relaţiile cu Ucraina
Fostul premier slovac Robert Fico, pe care preşedinta Zuzana Caputova a dat de înţeles că-l va mandata luni să formeze guvernul şi al cărui partid social-democrat Smer-SD a câştigat alegerile legislative după o campanie electorală în care a promis sistarea ajutorului militar pentru Ucraina, a declarat duminică la o conferinţă de presă că Slovacia are "probleme mai importante" decât ajutorul şi relaţiile cu Ucraina, însă a promis că dacă ajunge din nou premier nu va schimba orientarea politicii externe, deşi va adopta o poziţie critică în unele chestiuni europene, consemnează agenţiile AFP şi Reuters.
"Noi considerăm că Ucraina este o imensă tragedie pentru noi toţi. Dacă Smer va fi însărcinat să formeze guvernul (...), vom face tot ce putem pentru a organiza negocieri de pace cât mai repede posibil", a declarat Fico, adăugând că poziţia sa faţă de Ucraina rămâne neschimbată, adică se va opune continuării ajutorului militar pentru Kiev, nu însă şi celui umanitar.
Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.
Totuşi, Robert Fico a asigurat că "orientarea politicii externe a Slovaciei nu se va schimba, dar aceasta nu înseamnă că nu vom fi critici în unele chestiuni europene". El a făcut astfel referire în special la chestiunea migraţiei, în condiţiile în care teritoriul slovac este tranzitat tot mai mult de migranţii ilegali care încearcă să ajungă în vestul Europei, iar Comisia Europeană a inclus cote obligatorii de refugiaţi în proiectul pactului european privind migraţia. Deocamdată, Robert Fico a promis că dacă ajunge premier va restabili controalele la graniţa cu Ungaria.
Dar până atunci îl aşteaptă negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi, după ce preşedinta de dreapta Zuzana Caputova, cu care el se află în conflict deschis, îl va desemna să formeze guvernul. Fico a descris-o pe Caputova drept o "marionetă" a SUA şi o susţinătoare a intereselor lui George Soros, acuzaţie în urma căreia preşedinta l-a acţionat în judecată pentru defăimare.
Preşedinţia slovacă a anunţat între timp că Zuzana Caputova urmează să ofere luni partidului care a câştigat alegerile mandatul de formare a guvernului. Comunicatul preşedinţiei cu acest anunţ nu precizează numele acestui partid. "În spiritul tradiţiei noastre constituţionale, voi încredinţa mâine formarea guvernului câştigătorului alegerilor", se arată în comunicat.
Partidul lui Robert Fico, Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare, a obţinut circa 23% din voturi la alegerile de sâmbătă, în timp ce formaţiunea din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), a obţinut puţin peste 17% din voturi, pe poziţia a treia plasându-se formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD şi condus de fostul premier Peter Pellegrini, care va avea un rol decisiv în formarea majorităţii.
Pellegrini, care i-a succedat lui Fico în postul de premier, a dat de înţeles că ar înclina către o alianţă cu acesta, deşi îşi păstrează opţiunile deschise. Într-o coaliţie condusă de Fico ar mai putea intra şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), care a obţinut aproape 6% din voturi, precum şi alte mici partide de orientare conservatoare care au intrat în noul parlament, un legislativ foarte fragmentat. Prin urmare, Robert Fico a declarat că nu se aşteaptă ca negocierile pentru formarea viitorului guvern să dureze mai puţin de două săptămâni.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a avut discuții la Vatican și Roma pe subiecte de actualitate în politica externă
Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, la Vatican, pe Kaja Kallas, înaltul reprezentant pentru politica externă și politica de securitate al Uniunii Europene, cu care a discutat despre războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și despre necesitățile umanitare și riscul polarizării sociale, informează EFE. ''Am vorbit d
Africa de Sud: 43 de asasinate politice înaintea alegerilor
Prezumtive asasinate politice în Africa de Sud au făcut cel puțin 43 de morți în acest an, în timp ce până la alegerile municipale a rămas o lună, relevă vineri un raport, citat de AFP. Alegeri locale vor fi organizate la 4 noiembrie, partidele sperând să profite de dezamăgirea față de ANC (Congresul Național Afri
Slovacia salută decizia UE de a aloca 60 de milioane de euro proiectului Supravegherea flancului estic
Ministrul apărării slovac, Robert Kalinak, a salutat vineri decizia Uniunii Europene de alocare a 60 de milioane de euro pentru proiectul Supravegherea flancului estic (EFW), adăugând că ministerul pe care îl conduce este interesat în mod special de proiecte care vizează protecția împotriva dronelor, informează TASR. &I
Parlamentul Spaniei respinge hotărârea de guvern pentru protecția chiriașilor
Parlamentul Spaniei a respins vineri o hotărâre privind protecția chiriașilor a guvernului minoritar condus de premierul Pedro Sanchez, informează Reuters; agenția anticipează continuarea protestelor declanșate de evacuarea pensionarei Maricarmen Abascal, în vârstă de 87 de ani, din apartamentul unde locuia de o viață. Presa
Wadephul îndeamnă la presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene
Ministrul de externe german Johann Wadephul a lansat vineri - după discuții la Vatican - un apel către țările lumii de a exercita mai multă presiune asupra Rusiei pentru ca aceasta să pună capăt blocadei exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, relatează dpa. ''Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, că Europa s
Rusia o declară ''agent străin'' pe Jana Nemțova, fiica opozantului rus asasinat Boris Nemțov
Ministerul Justiției din Rusia a declarat-o vineri ''agent străin'' pe Jana Nemțova, fiica opozantului rus Boris Nemțov, asasinat în 2015, informează EFE. ''Jana Nemțova răspândea informații false despre deciziile luate de autoritățile din Rusia și politica acestora'', a precizat Ministerul Justiției
Premierul Magyar cere Bisericii Catolice să se distanțeze de declarațiile ''inacceptabile'' ale unui preot privitor la Tisza
Prim-ministrul Peter Magyar a cerut Bisericii Catolice să se delimiteze public de recentele declarații ''inacceptabile'' ale unui preot paroh care le-a spus enoriașilor săi că votul pentru Tisza este incompatibil cu a fi creștin, informează vineri MTI. ''Ca prim-ministru al Ungariei și ca persoană privată mă aștept ca B
SUA: Donald Trump se pregătește să-l numească pe Jay Clayton consilier principal pe probleme de inteligență artificială
Președintele SUA, Donald Trump, se pregătește să-l numească pe Jay Clayton - în prezent director al informațiilor naționale - drept consilier principal pe probleme de inteligență artificială (AI), poziție pe care președintele a numit-o în trecut ''țarul AI'', potrivit unei surse familiarizate cu decizia citate vineri de Reuters.
Trei bărbați suspectați de legături cu gruparea Stat Islamic, plasați în detenție în Germania
Trei bărbați au fost plasați în detenție în Germania fiind suspectați că puneau la cale o infracțiune ce reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, a anunțat vineri poliția germană, citată de dpa. Indivizii au fost reținuți în timpul unor percheziții efectuate joi seară în orașele Hagen și Unna.
Letonia: Alegeri marcate de preocupările privind o agresiune rusă și situația economică
Premierul Letoniei, Andris Kulbergs, un susținător fervent al Ucrainei, este de așteptat să-și păstreze puterea în urma alegerilor legislative care au loc sâmbătă în republica baltică exsovietică, pe fondul preocupărilor în creștere ale alegătorilor privind o posibilă agresiune rusă, alimentate de incursiunile în spațiul aerian care au d
Bosnia și Herțegovina/ Alegeri generale duminică în care tehnologia va fi cea mai mare provocare pentru alegători
Peste 3,4 milioane de alegători vor decide duminică, în cadrul alegerilor generale, cine va guverna Bosnia și Herțegovina (BiH), entitățile și cantoanele sale în următorii patru ani, transmite vineri Hina. Cea mai importantă schimbare la aceste alegeri este introducerea noilor tehnologii pentru verificarea identității alegătorilor
Războiul în #Ucraina continuă să provoace peste 400 de victime civile săptămânal, avertizează ONU
În primele opt luni ale acestui an, 15.280 de civili au fost uciși și răniți în războiul din Ucraina, o medie de peste 400 de victime săptămânal, cu 55% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2025, a avertizat vineri Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, citat de EFE. ''Esc
Lituania testează sistemul ucrainean de detectare a dronelor ''Sky Fortress''
Lituania testează un sistem de supraveghere aeriană dezvoltat în Ucraina pentru a proteja împotriva amenințărilor generate de drone, a declarat vineri ministrul apărării, Robertas Kaunas, citat de dpa. ''Amenințările aeriene se schimbă rapid, așa că ne adaptăm soluțiile în consecință. În loc să dezvoltăm totul d
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale Ucrainei
Comisia Europeană (CE) a deblocat vineri 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi pentru a menţine funcţionarea administraţiei publice din Ucraina, aflată în război cu Rusia, informează EFE. CE a precizat într-un comunicat că această sumă include 800 de milioane de euro care vor fi acordate pentru p
Rusia își intensifică retorica agresivă împotriva Europei (agenții de presă)
Rusia și-a intensificat retorica agresivă împotriva Europei atât prin vorbe, cât și prin fapte, de la amenințări cu utilizarea armelor nucleare pentru apărarea exclavei Kaliningrad, până la exproprierea temporară a activelor unor companii precum Nestle și Auchan și creșterea cheltuielilor pentru apărare, care vor ajunge la 600 de miliarde de d














