Autorii loviturii de stat din Niger califică sancţiunile ECOWAS drept ''ilegale şi inumane''
Generalul Abdurahamane Tiani, preşedintele Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), care guvernează în prezent Nigerul, a calificat sâmbătă ca fiind "ilegale şi inumane" sancţiunile impuse de Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) după lovitura de stat din 26 iulie, transmite duminică EFE.
Într-o intervenţie televizată către naţiune, Tiani a acuzat ECOWAS că "privează poporul nigerian de resurse financiare esenţiale, afectează economia şi micul comerţ" şi că "pregăteşte o armată de ocupaţie în complicitate cu o putere externă, străină spaţiului nostru comunitar", într-o referire la Franţa.
Foto: (c) Balima Boureima / REUTERS
Tiani a susţinut că ECOWAS "nu calculează consecinţele pe care o intervenţie militară împotriva Nigerului le-ar avea în întreaga regiune" şi "ignoră total" faptul că, datorită profesionalismului armatei Nigerului, a fost posibil ca teroriştii să fie împiedicaţi să destabilizeze regiunea.
Preşedintele CNSP a pus sub semnul întrebării legitimitatea sancţiunilor, care includ închiderea frontierelor, suspendarea tranzacţiilor financiare şi blocarea produselor alimentare şi farmaceutice.
El a amintit că aceste sancţiuni au fost adoptate "fără consultarea prealabilă a autorităţilor de tranziţie, nici a instanţelor regionale, nici a parlamentelor naţionale, cu atât mai puţin a populaţiilor surori ale ţărilor comunităţii".
Tiani şi-a exprimat recunoştinţa faţă de "liderii vizionari" şi "populaţiile solidare" care s-au opus unei intervenţii militare şi au susţinut lovitura de stat care, potrivit lui, a răspuns "dorinţei" poporului nigerian care se simte "eliberat".
Acest discurs a avut loc în contextul ameninţării făcute de blocul regional ECOWAS de a interveni militar în Niger pentru a restabili ordinea constituţională dacă mijloacele paşnice eşuează.
Posibila acţiune militară a divizat regiunea, unde guvernele din Nigeria, Benin, Coasta de Fildeş şi Senegal au confirmat public în ultimele săptămâni disponibilitatea armatelor lor de a interveni pe teritoriul Nigerului.
La cealaltă extremă, Mali şi Burkina Faso, ţări vecine guvernate de junte militare, se opun folosirii forţei şi susţin că ar echivala cu o declaraţie de război chiar împotriva lor, în timp ce Ciad, Guineea-Conakry, Algeria şi Capul Verde au respins o intervenţie militară şi au pledat în schimb pentru dialog.
În cadrul aceluiaşi discurs, Tiani a insistat că nu are intenţia "să confişte puterea".
"Reafirm aici că ambiţia noastră nu este să confiscăm puterea, şi (reafirm) disponibilitatea noastră la orice fel de dialog cu condiţia să ţină cont de orientările dorite de poporul nigerian, mândru şi rezistent", a declarat Tiani, care a criticat totodată atitudinea "coercitivă" a ECOWAS, care - în opinia sa - "ignoră căutarea suveranităţii, securităţii şi a bunei guvernări exprimate în mod clar de populaţie" şi "dinamicile profunde în curs de desfăşurare în ţările subsahariene lăsate în voia sorţii de mai bine de 10 ani".
Mii de persoane au manifestat în Niamey în sprijinul regimului militar
Câteva mii de oameni au manifestat duminică dimineaţa în centrul capitalei Niamey, în sprijinul militarilor care au preluat puterea pe 26 iulie în Niger şi care au anunţat sâmbătă o perioadă de tranziţie de maximum trei ani, relatează AFP.

Foto: (c) ISSIFOU DJIBO / EPA
Ca la fiecare demonstraţie în favoarea noului regim, multe sloganuri ostile Franţei şi ECOWAS au fost scandate sau afişate pe pancarte, au remarcat jurnaliştii AFP.
"Nu sancţiunilor", "Jos Franţa!", "Opriţi intervenţia militară", se putea citi, în special, în Place de la Concertation din Niamey.
Artişti şi muzicieni au adus totodată un omagiu prin cântec militarilor aflaţi la putere, notează AFP.
ECOWAS a ameninţat că va folosi forţa dacă preşedintele legitim înlăturat de la putere, Mohamed Bazoum, nu este reinstalat în funcţie. Vineri seara, după o întâlnire a şefilor de stat major la Accra, organizaţia regională a indicat chiar că "ziua intervenţiei a fost fixată".
Papa Francisc face un apel "la pace în Niger şi stabilitate în Sahel"
Papa Francisc a făcut apel la "pace în Niger şi stabilitate în Sahel", după rugăciunea Angelus din Piaţa Sf. Petru de la Vatican, transmit EFE şi AFP.

Foto: (c) CLAUDIO PERI / EPA
"Urmăresc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în Niger şi mă alătur apelului episcopilor în favoarea păcii şi stabilităţii în Sahel. Mă rog pentru eforturile comunităţii internaţionale pentru o soluţie paşnică pentru binele tuturor", a spus suveranul pontif.
Miilor de credincioşi veniţi să-l asculte în timpul slujbei duminicale, papa Francisc le-a cerut "să se roage pentru iubitul popor nigerian" şi, "de asemenea, pentru toate populaţiile rănite de războaie şi violenţe, să ne rugăm în special pentru Ucraina care suferă de multă vreme".
Anturajul lui Bazoum a cerut o intervenţie franceză în primele ore ale loviturii de stat (presă)
Anturajul preşedintelui Nigerului, Mohamed Bazoum, înlăturat de la putere, a cerut în primele ore ale loviturii de stat o intervenţie a armatei franceze prezente în ţară, iar această opţiune a ajuns să fie tratată cu toată seriozitatea, deşi nu s-a concretizat, printre altele, din cauza refuzului lui Bazoum însuşi, scrie EFE, care preia informaţia din presa franceză.

Foto: (c) LUDOVIC MARIN POOL / EPA
Le Monde, care citează o persoană apropiată lui Bazoum şi care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a oferit sâmbătă amănuntele acestei iniţiative care confirmă în mare măsură chiar dezvăluirile liderilor pucişti, care denunţaseră o manevră pentru o posibilă intervenţie a Franţei.
Această sursă citată de ziarul francez susţine că, atunci când, la capătul câtorva ore din ziua de 26 iulie, a înţeles că are loc o lovitură de stat împotriva lui Bazoum, ministrul său de externe, Hassoumi Massaoudou, care deţinea şi funcţia de prim-ministru, a fost cel care care a formulat cererea.
"Franţa - a adăugat sursa - a cerut să existe o autorizaţie scrisă" la aflarea cererii formulate de forţele loiale preşedintelui, care pregăteau o acţiune de eliberare a lui Bazoum, pentru că la acea vreme încă mai considerau posibil un astfel de demers.
Potrivit acestei versiuni, militari francezi din rândul celor staţionaţi în Niger (sunt 1.500, în principal la o bază din capitală, Niamey, în baza unui acord cu autorităţile acum răsturnate de la putere - n.r.) au ajuns la cartierul general al Gărzii Naţionale dimineaţa devreme, în data de 27 iulie.
Aveau pregătite circa 12 vehicule şi elicoptere pentru a acţiona - potrivit aceleiaşi surse -, care afirmă că militarii francezi le-au spus că sunt în stare să efectueze operaţiunea de eliberare a lui Bazoum.
Însă însuşi preşedintele Nigerului s-a opus şi l-a sunat direct pe şeful operaţiunilor franceze din Niger pentru a-i transmite acest lucru, pentru că mai avea speranţe de a depăşi criza prin dialog.
Au existat reticenţe şi de partea franceză pentru că militarii au văzut că o parte din forţele loiale lui Bazoum înclinau în favoarea puciştilor şi condiţia esenţială pe care o puseseră era ca eventuala lor intervenţie să nu se facă pe cont propriu, ci cu sprijinul elementelor din Niger.
Junta militară cere de săptămâni bune plecarea tuturor militarilor francezi din Niger şi a denunţat acordurile pe care se bazează prezenţa lor în această ţară.
Dar Parisul refuză, argumentând că nu recunoaşte această juntă şi că singura autoritate legitimă este aceea a preşedintelui Bazoum, care este reţinut de liderii puciului din 26 iulie. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af













