Ramallah - Trimisul special al Agerpres, Florin Ştefan, transmite: Procesul de pace israeliano-palestinian este tras pe linie moartă de ani de zile, iar normalizarea relaţiilor cu Israelul de către unele statele arabe, prin Acordurile Avraam, pare să fi îndepărtat şi mai mult perspectiva unei soluţionări a unuia dintre cele mai vechi conflicte din lume. Între timp, tensiunile între cele două părţi se acutizează în teren, fiind agravate de violenţele provocate de coloniştii israelieni, care au crescut în intensitate în ultimele luni.

Armata israeliană a întreprins la începutul lunii iulie o operaţiune militară de două zile în tabăra de refugiaţi de la Jenin, care a fost cea mai mare din ultimii 20 de ani. Peste 1.000 de soldaţi israelieni au pătruns în tabăra de 13.000 de refugiaţi, care a fost vizată inclusiv de lovituri aeriene cu drone, au intrat în numeroase case distrugând pereţii şi au decopertat asfaltul de pe străzi, provocând pagube reţelelor de furnizare a apei şi curentului electric.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Operaţiunea a avut ca scop declarat arestarea unor combatanţi locali, confiscarea de arme şi explozibili şi în general diminuarea capacităţii brigăzilor locale de a lovi armata israeliană sau de a comite atacuri în Israel. Bilanţul a fost de 12 morţi în rândul palestinienilor şi de un mort în rândul armatei israeliene. În plus, câteva sute de persoane au părăsit tabăra de la Jenin din cauza celei mai grave escaladări a violenţelor de la a doua Intifada, în 2002.

Reporterii AGERPRES au intrat în tabăra de refugiaţi de la Jenin la peste trei săptămâni după operaţiunea militară israeliană din 4 şi 5 iulie, iar aglomeraţia urbană din perimetrul de 0,5 kilometri pătraţi prezenta încă din plin semnele operaţiunii armate israeliene.

"Voi acceptaţi la Bucureşti puncte de control?"

Încă de la intrare te întâmpină baricade din bare de metal încrucişate care blochează intrarea pe unele străzi din tabăra de refugiaţi, iar luptători înarmaţi veghează cu atenţie cine pătrunde într-unul dintre locurile devenite un simbol pentru rezistenţa împotriva ocupaţiei israeliene, după cum ne spun localnicii.

În interior, maşinile carbonizate pot fi în continuare întâlnite la tot pasul, precum şi grămezile de moloz apărute după decopertarea a sute de metri de asfalt cu buldozerele de către armata israeliană, care susţine că a căutat explozibili amplasaţi sub carosabil şi pe care combatanţii locali îi detonau de la distanţă la trecerea vehiculelor militare israeliene.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

În loc de asfalt, pe cel puţin o stradă din tabăra de refugiaţi de la Jenin, pe care am parcurs-o de la un capăt la altul, acum se află noroi, praf, apă stătută, gunoaie şi grămezi de moloz pe care se caţără copiii. Într-un capăt de stradă, printre mai multe carcase de maşini carbonizate, un localnic creşte într-un ţarc câteva zeci de capre, pe care le hrăneşte înainte să se lase întunericul.

Singurul loc în care praful şi devastarea nu sunt lăsate să pătrundă este cimitirul din tabără, unde mormintele, dintre care unele acoperite cu gresie, sunt îngrijite cu atenţie. Aici se află, printre alţii, cei 300 de "martiri" care au murit din 1990 încoace în confruntările cu armata israeliană, după cum afirmă fostul parlamentar palestinian Jamal Hwail, care are un doctorat în ştiinţe politice şi predă la Universitatea Americană din Jenin.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Cei 12 morţi în operaţiunea israeliană de 4-5 iulie au fost înmormântaţi separat în tabăra de refugiaţi, la marginea unui loc viran care nu este deocamdată împrejmuit.

"Israelienii vin în tabăra noastră, cu arme, tancuri, şi îi împuşcă pe oameni, lansează rachete din avioane pentru a ucide rezistenţa din tabără", a declarat pentru jurnaliştii români Jamal Hwail folosind timpul prezent, parcă pentru a arăta că o astfel de operaţiune se poate repeta oricând.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"Au distrus infrastructura din tabără, cum puteţi vedea, dar oamenii din rezistenţă sunt foarte buni şi au credinţa de a-şi continua lupta împotriva ocupaţiei israeliene", a adăugat el.

Întrebat cum răspunde afirmaţiilor armatei israeliene că în tabăra de la Jenin s-ar afla "terorişti", politicianul, care face parte din comitetul revoluţionar al grupării Fatah, se grăbeşte să nege, deşi nu îşi pierde cumpătul ca alţi palestinieni când aude acest termen.

"Nu, sunt luptători pentru libertate, ca în orice popor din lume, ca în orice ţară din lume. Noi toţi vrem libertate şi o viaţă bună. De ce în locul din care veniţi, Ramallah, sunt puncte de control pe drum? De ce pe pământul nostru? Voi acceptaţi asta la Bucureşti? Nu acceptaţi asta. Toţi oamenii vor să fie pace în regiune. Dar nu există pace şi securitate pentru Israel fără pace şi securitate pentru poporul palestinian. Rezistenţa va continua lupta până când se va realiza acest scop", a mai spus Jamal Hwail.

"Oamenii sunt dezamăgiţi"

În cimitirul din oraş am găsit-o pe mama lui Farouk Salameh, care a fost ucis în noiembrie anul trecut într-un raid al armatei israeliene. Cotidianul Times of Israel relata atunci, citând un comunicat comun al Forţelor armate şi al Poliţiei de frontieră israeliene, că Salameh a fost vizat de trupele israeliene pentru că a ucis un militar israelian în timpul unui raid din mai anul trecut. De asemenea, ziarul a scris că organizaţia locală a grupării Jihadul Islamic ar fi revendicat calitatea de membru a lui Salameh, numindu-l "comandant". Grupările tradiţionale palestiniene Fatah, Hamas şi Jihadul Islamic au brigăzi armate în tabăra pentru refugiaţi de la Jenin, dar cele mai puternice sunt considerate în prezent Brigăzile Jenin, în cadrul cărora ar activa în ultimul timp tot mai mulţi luptători din celelalte organizaţii.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Mama lui Farouk, în vârstă de 57 de ani, spune că fiul ei a fost asasinat chiar în ziua nunţii lui, după ce sacrificase o vacă într-o măcelărie locală pentru a pregăti mâncarea pentru nuntă.

"Din 2006 am vizitat mereu închisori, pentru că toţi fiii mei au fost în închisoare într-o perioadă sau alta. El era cel mai tânăr. Şi era prima sărbătoare pe care o aveam împreună. Dar în loc să sărbătorim o nuntă, a trebuit să-i 'celebrăm' moartea", a afirmat mama lui Farouk Salameh.

Femeia mai are încă trei copii, despre care spune cu mândrie că vor lupta cu soldaţii israelieni. "Cei trei copii ai mei, după uciderea lui Farouk, sunt încă trei Farouk. Dacă ocupaţia ucide unul, vom aduce trei sau mai mulţi în loc", a spus ea.

Deşi oamenii din tabăra de refugiaţi de la Jenin spun că operaţiunea israeliană nu i-a descurajat să reziste în faţa ocupaţiei israeliene, există un aspect în privinţa căruia oamenii sunt dezamăgiţi, iar acesta a devenit foarte clar la înmormântarea palestinienilor ucişi la începutul lunii trecute la Jenin.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Reprezentanţii Autorităţii Palestiniene la funeralii au fost huiduiţi şi li s-a cerut să plece, iar preşedintele Mahmoud Abbas, care a făcut după câteva zile o vizită la Jenin, nu ar fi avut nici el parte de o primire foarte călduroasă.

Întrebat dacă oamenii din tabără sunt dezamăgiţi de Autoritatea Palestiniană, fostul parlamentar şi actual membru Fatah Jamal Hwail nu a negat.

"Da, oamenii sunt dezamăgiţi. Vrem unitate între poporul palestinian şi liderii palestinieni, între poporul palestinian şi partide pentru a scurta drumul către libertate", a spus el.

Întrebat în cadrul unui briefing pentru jurnaliştii români ce spune despre afirmaţiile unor politicieni israelieni conform cărora armata lor a făcut la Jenin treaba Autorităţii Palestiniene, care nu mai are autoritate în tabăra de refugiaţi, premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a răspuns: "Nu este ca şi cum cineva în Jenin încearcă să se revolte împotriva Autorităţii Palestiniene, nu. Aceşti oameni sunt vizaţi de atacuri zilnice din partea israelienilor. Când ai trei copii într-o familie care sunt ucişi, când ai un tată care este ucis, la ce te aştepţi? Aceasta este o situaţie în care Israelul este 100% responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă, indiferent că este la Jenin, Tulkarem sau în Nablus".

"Uneori vin la miezul nopţii, alteori la 3-4 dimineaţa"

Ceva mai departe, în tabăra de refugiaţi Kalandia de lângă punctul de control cu acelaşi nume, oamenii sunt la fel de nemulţumiţi. Aici, în cea mai mare dintre cele trei tabere de refugiaţi din Ramallah, trăiesc nu mai puţin de 16.000 de oameni, din care circa 70% ar fi minori, potrivit celor care conduc tabăra.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Ca în fiecare tabără de refugiaţi din teritoriile palestiniene, anumite statistici sunt păstrate cu sfinţenie. Din Kalandia provin 100 de deţinuţi palestinieni din închisorile palestiniene, din care 17 sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă. De asemenea, în cimitirul din tabără sunt îngropaţi 83 de "martiri", cum le spun palestinienii tuturor celor care au murit în timpul confruntărilor cu trupele israeliene sau a acţiunilor ţintite ale acestora, indiferent dacă erau sau nu înarmaţi.

Potrivit dr. Radi Yakoub, purtător de cuvânt al comitetului popular de conducere al taberei Kalandia, numai în acest an au fost ucise patru-cinci persoane în timpul raidurilor israeliene.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"Multe nume, multe morminte, mulţi oameni împuşcaţi şi ucişi de soldaţii israelienii. Asta este faţa ocupaţiei", a declarat dr. Radi Yakoub pentru jurnaliştii români, arătând cele mai recente morminte. Realizatorul de filme documentare Raed Duzdar susţine că raidurile israeliene din tabăra de refugiaţi s-au înmulţit în ultimii ani, în special după declanşarea noului val de violenţe între palestinieni şi israelieni, în martie 2022.

"Uneori vin la miezul nopţii, alteori la 3-4 dimineaţa. Vor să aresteze pe cineva. Dar, când sunt în tabără, vine câte un batalion, sute de oameni. Au toate detaliile, hărţile, fotografiile", a mai declarat Raed Duzdar.

Sami Kusbeh, tatăl a trei fii ucişi de soldaţii israelieni şi la rândul său membru în comitetul popular de conducere al taberei, spune că raidurile israeliene au loc săptămânal sau o dată pe lună.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

La 62 de ani, după ce a pierdut trei fii în timpul conflictului israeliano-palestinian şi după ce a petrecut mai mulţi ani în închisori palestiniene, Sami spune că speră să trăiască la un moment dat "ca restul oamenilor din lume".

"Media israeliene m-au intervievat o dată, mi-au spus că sunt tată a trei 'martiri' şi m-au întrebat dacă am ceva împotriva israelienilor. Am spus că am ceva împotriva celor care mi-au ucis fiii şi nu împotriva israelienilor sau a evreilor", susţine că a răspuns bărbatul care s-a născut în tabăra de refugiaţi Kalandia şi care mai are patru copii.

"Vrem să trăim în pace, dar în demnitate"

Într-o tabără de refugiaţi mai mică, Aida, din Bethleem, trăiesc circa 6.000 de refugiaţi, urmaşi ai celor stabiliţi aici în 1953, în urma Al-Nakba, sau "Catastrofa", termen care desemnează în lumea arabă plecarea forţată a palestinienilor din satele ocupate de israelieni în 1948. Tabăra, care se află lângă zidul de separaţie de la Bethleem, deţine un record pe care nu şi-l doreşte nimeni, susţin localnicii, respectiv este locul cel mai bombardat cu gaze lacrimogene din lume.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Când am ajuns aici străzile nu aveau însă nimic din agitaţia zilelor în care asupra localnicilor sunt lansate salve de zeci de grenade cu gaze lacrimogene. Cu excepţia copiilor ieşiţi la joacă şi a motocicletelor care străbat din când în când străzile în viteză, aproape că nu puteai vedea pe nimeni. Şi aici, ca şi în alte tabere de refugiaţi, ghidul venit să ne însoţească ne arată din când în când câte un copil şi ne spune că este fiul sau fratele unui deţin palestinian sau al unui "martir".

Într-un loc în care cultura cinstirii "martirilor" şi a luptei împotriva ocupaţiei este atât de puternică, Munther Amira, şeful Centrului pentru tineret din tabăra Aida, încearcă să le dea copiilor şi adolescenţilor o şansă în plus la o viaţă normală.

În cadrul centrului pe care îl conduce adolescenţii pot învăţa inclusiv cum să deseneze graffiti pe zidurile taberei sau să ia parte la cursuri de dezbatere. Lângă zidul de separaţie, în tabăra Aida a fost construit un teren sintetic pe care fetele şi băieţii pot să joace fotbal, cu echipamente şi mingi de fotbal pe care înainte puteau să le vadă doar la televizor.

Munther Amira, care este şi un activist ce militează pentru rezistenţa non-violentă, spune că uneori este foarte greu să lupţi într-un mod non-violent cu "această maşină puternică de violenţă", cum numeşte el armata israeliană.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"Să vii şi să spui că vei proceda într-un mod non-violent este foarte greu, dar nu avem de ales. Este lupta noastră şi trebuie să ne continuăm lupta. Cel puţin prin această rezistenţă non-violentă ne putem proteja oamenii, ne putem ridica vocea pentru a ajunge la comunitatea internaţională, pentru a pune capăt încălcărilor de partea israeliană. În acelaşi timp da, luptăm, luptăm cu această ocupaţie. Asta este ceea ce avem, mesajul nostru este că vrem să trăim în pace, dar în demnitate", a declarat el pentru AGERPRES.

Când i-am cerut cerut să ne dea un exemplu de rezistenţă non-violentă, el a menţionat un protest împotriva unui ordin de demolare.

"Noaptea trecută am fost la Masafer Yatta, exista un ordin de demolare pentru o casă. I-am oprit, protejând copiii, coloniştii îi atacă pe copii în aceste locuri. Facem tot posibilul pentru a ne folosi trupurile şi a fi la mijloc între colonişti agresori şi aceşti copii. Avem multe lucruri la îndemână (...) Şi cel mai important lucru este să creştem gradul de conştientizare că aceasta este o ocupaţie şi că avem dreptul de a rezista", a mai spus Munter Amira.

"Sunt aici de mai mult timp decât ei şi nu plec nicăieri"

Dar aspectul care schimbă cel mai mult situaţia din teren în conflictul israeliano-palestinian este reprezentat de violenţele comise de colonişti israelieni asupra unor aşezări palestiniene. ONU a avertizat săptămâna trecută în privinţa înmulţirii puternice a atacurilor coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor sau a proprietăţilor lor în Cisiordania ocupată, enumerând aproape 600 de incidente în primele şase luni ale anului.

"Există o medie de 99 de incidente pe lună şi o creştere de 39% faţă de media lunară pentru întregul an 2022", a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului de coordonare umanitară al ONU, în condiţiile în care "numărul de incidente în 2022 era deja cel mai ridicat de după 2006".

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

În ceea ce-i priveşte, palestinienii îi acuză pe colonişti că lansează astfel de atacuri pentru a-i alunga de pe pământurile lor şi a-şi extinde coloniile, în timp ce aceştia răspund că au comis agresiunile în replică la alte atacuri care au vizat cetăţeni israelieni.

La Turmus Ayya, pe 21 iunie, câteva sute de colonişti mascaţi au intrat în localitate după prânz şi au devastat şi incendiat câteva zeci de locuinţe şi numeroase automobile. Potrivit filmărilor realizate cu camerele de supraveghere, în care se pot vedea inclusiv indivizi în civil care trag cu arme de foc, armata israeliană nu a făcut prea multe pentru a-i dispersa pe atacatori, cu excepţia lansării de grenade lacrimogene.

Potrivit primarului din Turmus Ayya, Lafi Adeeb Shalabi, treizeci de case şi 50 de maşini au fost arse în timpul incidentelor de pe 21 iunie. Violenţele s-au soldat cu un mort şi zece răniţi, toţi în tabăra palestiniană.

Avocatul americano-palestinian Yasser Alkam, care are şi el o casă în localitate ce nu a fost afectată de violenţe, susţine că 80% dintre cetăţenii din Turmus Ayya sunt americani.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"Pe 21 iunie 2023 un grup de colonişti din colonia ilegală din apropiere numită Shilo au venit în jurul prânzului şi au atacat acest oraş paşnic. Acest grup de colonişti se numeşte 'Tineretul de pe deal'. Am făcut cercetări în privinţa lor şi sunt un grup terorist care are intenţia de a-i alunga pe oameni din casele lor, de pe pământul lor, şi să le ocupe", a declarat avocatul pentru jurnaliştii români, acuzând armata israeliană că îi protejează pe colonişti.

"În casa în faţa căreia stăm se afla o femeie în vârstă cu nepotul ei. Când a văzut ce se întâmplă, nu a putut să fugă. Ce a făcut a fost să se încuie în garaj în timp coloniştii spărgeau geamurile şi incendiau casa. Am vorbit cu fiul ei după câteva zile şi mi-a spus că, atunci când a văzut casa incendiată, nu a vrut să intre pentru că se aştepta la ce era mai rău. Se aştepta să-şi vadă mama şi fiul arşi. Din fericire, au reuşit să fugă şi să se încuie în garaj", a relatat el.

Avocatul american de 55 de ani, care intenţionează să se stabilească la Turmus Ayya, face apel la SUA şi la comunitatea internaţională să le asigure protecţia.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"Îl întreb pe preşedintele american, ce faceţi pentru a-i proteja pe cetăţenii americani, ce faceţi pentru a le proteja proprietatea, ce faceţi pentru a le proteja viaţa? Dacă nu cumva vă gândiţi la noi ca la nişte cetăţeni de mâna a doua (...). Facem apel la toată lumea să ne ajute, să ne protejeze. Nu cerem nimic altceva, vrem doar să trăim în pace", a mai spus el.

Întrebat dacă, după părerea lui, oamenii se vor speria de violenţe şi vor pleca, el a răspuns: "Nu vom permite ca dezastrul din 1948 să se repete. Oamenii sunt hotărâţi să nu-şi părăsească pământul."

La fel de hotărâtă să rămână în Turmus Ayya este şi Khadija Abu Awad, a cărei casă a fost atacată pe 21 iunie pentru a doua oară în interval de două luni. Dacă prima dată coloniştii erau mai puţini şi au putut fi alungaţi de tinerii din oraş după ce au spart ferestrele, a doua oară casa i-a fost incendiată.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

"S-au împărţit în grupuri de 30-40 de persoane, aveau măşti, mergeau din casă în casă, se urcau pe casă, distrugeau unităţile de aer condiţionat, cablurile de electricitate, spărgeau ferestrele", a povestit ea despre evenimentele din acea zi.

Bătrâna se afla într-o casă din apropiere împreună cu fiul, soţia acestuia şi fiul lor, atunci când au ajuns coloniştii.

"Mergeau în jurul casei şi au făcut o grămadă căreia îi dăduseră foc şi aruncau totul acolo, chiar şi bicicletele copiilor, mobilierul din curte, canapeaua pe care o avem afară. Aveam un garaj pentru depozitare şi tot ce se afla în el a fost aruncat pe foc, inclusiv hainele de iarnă ale copiilor, ulei sau alimente", a povestit ea.

Foto: (c) CATALIN SOCI / AGERPRES FOTO

Întrebată la rândul ei dacă familia ia în calcul să părăsească locuinţa în contextul riscului ridicat de noi violenţe, Khadija Abu Awad respinge ideea cu fermitate.

"Vom renova, o vom repara şi vom locui în ea. Nu ne vom părăsi casele. Ne-am construit casa în acest cartier în urmă cu 50 de ani, colonia nu exista atunci, aveau doar oameni care trăiau în containere acolo. Deci sunt aici de mai mult timp decât ei, aceasta este casa mea şi nu plec nicăieri", a afirmat ea.AGERPRES/(A - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)