Proliferarea nucleară ar putea ''scăpa'' de sub control, avertizează directorul SIPRI
Directorul Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), Dan Smith, a avertizat că naţiuni precum Statele Unite, China şi Rusia sunt în pragul unei "spirale necontrolate a cursei înarmării nucleare" similare Războiului Rece pe fondul războiului din Ucraina şi problemei Taiwanului, relatează luni agenţia Kyodo.
Vorbind pentru Kyodo News după summitul liderilor Grupului celor Şapte (G7) de la Hiroshima şi lansarea "Viziunii Hiroshima" privind dezarmarea nucleară, el a notat că garanţiile de securitate bazate pe descurajarea nucleară sunt în mod inerent destabilizatoare pentru ordinea internaţională şi că, în schimb, dialogul constructiv între puteri nucleare precum Statele Unite şi China este posibil.
Smith, care conduce SIPRI din 2015 şi are un bilanţ extins de cercetare şi publicare asupra unei serii de probleme legate de pace şi conflicte, a mai declarat că ţările dezvoltate ar trebui să-şi revizuiască serios relaţiile cu Sudul Global, ţările emergente şi în curs de dezvoltare în principal din emisfera sudică, pentru a obţine o mai bună stabilitate globală.
Referindu-se la stadiul extinderii programului chinez de arme nucleare, Smith estimează că China îşi va construi arsenalul nuclear cu o rată de 60 de noi arme pe an - cu consecinţe ce ar depinde de răspunsul Statelor Unite şi al Rusiei.
Smith susţine că dacă Statele Unite sau Rusia decid să-şi reducă angajamentul faţă de dezarmarea nucleară sau chiar să-şi mărească propriile arsenale nucleare, ordinea internaţională ar putea intra într-o "spirală de acţiune/reacţiune" în care arsenalele puterilor nucleare ale lumii nu pot decât să crească.
Acest lucru evidenţiază instabilitatea ideologiei de descurajare nucleară ce a dominat de la începutul epocii Războiului Rece între 1947 şi 1991.
"Fiecare parte percepe acţiunea celeilalte ca ostilă şi crede că trebuie să se apere de ea pentru că este mai puternică. De aici a venit acel număr imens de focoase nucleare (în timpul Războiului Rece) - apoi a fost necesar să ieşim din asta. Aşa că suntem acum probabil la începutul acestui proces", a spus Smith.
Un recent exemplu în acţiune al mentalităţii de descurajare poate fi văzut în contextul războiului din Ucraina, când Polonia a cerut "partajare nucleară" după desfăşurarea armelor nucleare tactice ruseşti în Belarus. Aceasta ar implica desfăşurarea şi operarea în comun a armelor nucleare ale Statelor Unite de către statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Cu acest tip de strategie de descurajare, Smith spune că, atunci când o parte îşi întăreşte capacităţile nucleare, cealaltă va fi inevitabil destabilizată şi va căuta să-şi crească propriile capacităţi militare, notează agenţia de presă japoneză.
Pentru a preveni aceste "spirale" de proliferare nucleară, Smith susţine că este important să scăpăm de iluzia că armele nucleare, care provoacă niveluri devastatoare de radiaţii, sunt utile din punct de vedere tactic.
"Cred că este foarte important să demistificăm armele nucleare - în primul rând să înţelegem cât de îngrozitoare sunt şi, în al doilea rând, să înţelegem că, din punct de vedere militar, sunt aproape inutile", a spus Smith.
Smith a subliniat de asemenea că relaţiile dintre SUA şi China sunt de fapt "pe masă" şi în prezent în curs de negociere, în ciuda tensiunilor legate de problemele comerciale şi de Taiwan.
Având în vedere că cele două ţări au interese comune, cum ar fi schimbările climatice, controlul bolilor infecţioase şi dezarmarea nucleară şi neproliferarea, el şi-a exprimat speranţa că standardele lor stricte vor fi revizuite, astfel încât dialogul constructiv să poată progresa.
În ceea ce priveşte percepţia în rândul ţărilor occidentale că naţiunile din Sudul Global "susţin" Rusia în detrimentul Ucrainei, Smith a subliniat că aceasta este o neînţelegere în interiorul diplomaţiei occidentale, care poate părea drept "îndreptăţită" în postura sa.
În timp ce aceste state consideră invadarea Ucrainei de către Rusia o încălcare a suveranităţii naţionale şi doresc încheierea războiului din cauza impactului negativ reflectat în mai puţine exporturi din regiune precum alimente şi îngrăşăminte, el notează că ele pur şi simplu nu o văd drept problema lor - o poziţie ce reflectă modul în care au fost tratate istoric de puterile occidentale.
"Ele subliniază cu oarecare dreptate că atunci când au avut războaie sau conflicte armate în ultimii ani, li se spunea adesea de către reprezentanţii Nordului Global doar să rezolve problema şi să înceteze lupta", a spus Smith. "Deci, asta încearcă ele să spună acum Ucrainei şi Rusiei", adaugă el.
Pentru a realiza o încetare a focului în Ucraina şi a preveni proliferarea nucleară, Smith afirmă că o mai bună înţelegere a perspectivei Sudului Global este imperativă şi că Statele Unite şi Europa ar trebui să încerce să realizeze o mai mare cooperare cu aceste naţiuni pe scena internaţională. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














