Cum funcţionează marele juriu care l-a inculpat pe Trump pentru atacul asupra Capitoliului SUA?
Marele juriu care a decis marţi să-l pună sub acuzare pe Donald Trump, preşedinte al SUA între anii 2017-2021, pentru atacul asupra Capitoliului SUA, este format dintr-un grup de cetăţeni care trebuie să stabilească dacă există suficiente dovezi pentru a ajunge la concluzia că inculpatul a comis o infracţiune, explică EFE.
Un mare juriu ascultă procurorul şi pe martori şi apoi votează în secret dacă să emită sau nu o inculpare.
Cine face parte din marele juriu?
Martorii depun mărturie în spatele uşile închise şi nu li se permite să fie însoţiţi de un avocat în sala de judecată.
Marele juriu este de obicei format din 16 până la 23 de oameni şi, pentru ca aceştia să aprobe rechizitoriul, cel puţin 12 dintre ei trebuie să fie de acord.
Membrii marelui juriu sunt aleşi aleatoriu dintr-o listă deja existentă de potenţiali juraţi, dar sunt selectaţi pentru că se presupune că au cunoştinţe sau informaţii despre speţa în cauză, explică Departamentul de Justiţie pe site-ul său.
Prin depunerea jurământului, ei sunt de acord să-şi desfăşoare activitatea de juraţi fără răutate, frică, ură sau orice alt sentiment care ar putea interfera cu decizia lor.
În această speţă, ancheta s-a concentrat pe rolul lui Trump în asaltul asupra Capitoliului, care a avut loc în timp ce victoria democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 era certificată.
Ce puteri are?
Puterea marelui juriu este diferită de cea a unui juriu popular. Unui juriu popular i se prezintă în timpul unui proces probele şi acuzaţiile de către procuratură şi de către apărare şi apoi respectivul juriu emite un verdict de vinovăţie sau nevinovăţie.
Marele juriu, în schimb, nu stabileşte dacă o persoană este vinovată sau nevinovată, ci doar dacă există suficiente dovezi pentru a considera că persoana respectivă a comis infracţiunea pentru care este inculpată.
În acest caz, marele juriu, întrunit la Washington, a considerat că există suficiente dovezi pentru a-l acuza pe Trump de patru infracţiuni: conspiraţie pentru fraudarea Statelor Unite, conspiraţie pentru a obstrucţiona o procedură oficială, obstrucţie şi tentativă de obstrucţie a unei proceduri oficiale şi conspiraţie împotriva drepturilor.
Membrii săi l-au acuzat pe Trump că a răspândit cu bună ştiinţă minciuni despre o presupusă fraudă electorală pentru a instiga la luarea cu asalt a Capitoliului şi a încerca să schimbe în favoarea sa rezultatele scrutinului prezidenţial.
Cu toate acestea, marele juriu nu are puterea să trimită o persoană în judecată: procurorul trebuie să semneze rechizitoriul înainte ca inculpatul să poată fi urmărit penal.
Acest lucru s-a întâmplat marţi, de când procurorul special care îl anchetează pe fostul preşedinte, Jack Smith, a semnat rechizitoriul şi s-a prezentat în faţa presei pentru a anunţa că doreşte un "proces rapid".
Acesta este modul în care guvernul şi marele juriu se echilibrează reciproc - cunoscutul sistem american "checks and balances" de separare a puterilor în stat -, iar sistemul asigură că niciuna dintre părţi nu îşi exercită "arbitrar" autoritatea pentru a inculpa o persoană.
Ce urmează?
Atunci când are loc o inculpare precum cea de marţi, urmează apoi o şedinţă de judecată în cadrul căreia inculpatului îi sunt comunicate acuzaţiile, apoi i se înmânează o copie a acestora şi este întrebat dacă pledează vinovat sau nevinovat. Trump a fost convocat pentru joi în faţa unui magistrat din Washington D.C. pentru această procedură.
Marele juriu este o instituţie tipică a sistemului de drept anglo-saxon. Când coloniştii britanici au ajuns în Statele Unite, au impus acest sistem, care se menţine în prezent doar în două ţări: Statele Unite şi Liberia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














