logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kremlinul respinge apelul şefului ONU de a reveni în acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră

Image

Kremlinul a declarat marţi că este imposibil deocamdată ca Rusia să revină în acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, întrucât partea acordului legată de interesele ruseşti "nu este pusă în aplicare", respingând astfel apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ca Moscova să prelungească pactul expirat la 17 iulie, potrivit Reuters şi EFE.

Guterres a cerut luni Rusiei să permită Ucrainei să-şi reia exportul de cereale în deplină siguranţă din porturile sale de la Marea Neagră, în pofida a ceea ce Rusia numeşte "operaţiunea sa militară specială", în conformitate cu o propunere pe care i-a făcut-o preşedintelui Vladimir Putin.

Secretarul general al ONU, care anterior i-a trimis o scrisoare pe tema acestui acord preşedintelui rus Vladimir Putin, îndemnase Moscova luni să reia Iniţiativa Mării Negre, "esenţială pentru a asigura stabilitatea aprovizionării şi a preţurilor" la alimente pe plan mondial.

"Fac apel la Federaţia Rusă să reia punerea în aplicare a acordurilor de la Marea Neagră şi îndemn comunitatea mondială să rămână unită în acest efort de a găsi soluţii eficiente", a declarat Guterres în deschiderea Summitului ONU de la Roma pe teme de securitate alimentară.

Dar Kremlinul a sugerat că propunerea lui Guterres nu răspunde la principala sa plângere şi anume că nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte acordul conex menit să faciliteze exporturile de alimente şi îngrăşăminte ruseşti pe fondul sancţiunilor occidentale impuse ca răspuns la război.

"Într-adevăr, scrisoarea dlui Guterres enunţă, din nou, un fel de plan de acţiune şi conţine promisiunea că, la un moment dat, va fi posibilă punerea în aplicare a părţii ruse a acestor înţelegeri", a declarat marţi presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Din păcate, în acest moment, este imposibil să se revină asupra acordului, deoarece acesta (acordul legat de Rusia) nu a fost pus în aplicare şi, de facto, nu a fost niciodată pus în aplicare", a afirmat Peskov.

Putin a spus clar că Moscova va fi pregătită să relanseze acordul odată ce memorandumul referitor la Rusia va fi îndeplinit, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Moscova solicită reconectarea băncii agricole ruse, Rosselkhozbank, la sistemul internaţional de plăţi SWIFT; ridicarea sancţiunilor privind piesele de schimb pentru maşinile agricole; deblocarea logisticii de transport şi a asigurărilor; deblocarea activelor şi reluarea funcţionării conductei de amoniac Togliatti-Odesa, care a fost avariată la 5 iunie în urma unei explozii atribuită de Moscova Kievului.

Cunoscută publicistă rusă Iulia Latînina, editorialistă la Novaia Gazeta, declarase la sfârşitul săptămânii trecute într-o emisiune pentru canalul "Jivoi gvozdi" (înfiinţat de fosta echipă de la postul de radio rus Eho Moskvî, închis după declanşarea invaziei ruse în Ucraina) că Rosselkhozbank este controlată de Dmitri Patruşev, fiul lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, considerat unul din "ulii" de la Kremlin.

Acordul, negociat de ONU şi Turcia în iulie 2022, era destinat să ajute la prevenirea unei crize alimentare la nivel mondial, permiţând ca cerealele blocate de războiul din Ucraina să fie exportate în deplină siguranţă.

Potrivit lui Peskov, Rusia va discuta despre aprovizionarea cu cereale cu ţările africane în cadrul unui summit Rusia-Africa care va avea loc joi şi vineri la Sankt-Petersburg.

Preşedintele rus a invocat luni posibilitatea de a furniza cereale ieftine sau cu titlu gratuit celor mai sărace naţiuni din Africa.

În acelaşi timp, Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean (GUR) a dat publicităţii marţi un presupus raport intern oficial rusesc care detaliază măsurile de sabotaj care au împiedicat ca până la 20 de milioane de tone de cereale ucrainene să părăsească Marea Neagră în timpul aşa-numitei înţelegeri a cerealelor, care a durat un an.

Potrivit GUR, principalul obiectiv al "Centrului Comun de Coordonare" - înfiinţat de Rusia la Istanbul pentru a pune în aplicare acest acord încheiat în iulie anul trecut de Moscova (şi Kiev), cu medierea ONU şi a Turciei - a fost de a reduce cât mai mult posibil exportul de cereale ucrainene prin coridorul prevăzut prin respectivul acord, notează EFE.

Acest obiectiv, conform GUR, a fost îndeplinit prin blocarea de către Rusia a inspecţiilor prevăzute de acord asupra navelor care urmau să intre în Marea Neagră pentru a încărca cereale ucrainene.

Într-unul din pasajele din acest document, care poartă semnătura 'Centrului Comun de Coordonare', se spune că "inspecţia calitativă a navelor a fost, de asemenea, un element-cheie în reducerea creşterii necontrolate a exporturilor de cereale din porturile ucrainene", denunţă GUR pe contul său de Telegram.

Într-un alt extras din raportul respectiv, care urma să fie trimis Kremlinului, se afirmă că măsurile de "reducere a numărului de nave care merg în porturile ucrainene şi de limitare semnificativă a volumului de exporturi de alimente din Ucraina" au dus la "imposibilitatea Kievului de a exporta aproximativ 20 de milioane de tone" de produse.

Surse din portul ucrainean Pivden (Iujnîi), unul dintre cele trei din care Rusia s-a angajat să permită exporturile de cereale în cadrul acordului, au denunţat în mod repetat pentru EFE în ultimele luni blocajul uneori total impus de Moscova prin intermediul inspecţiilor.

"Documentul demonstrează că toate acţiunile de sabotare a acordului privind cerealele au făcut parte dintr-un plan unic elaborat în prealabil, iar bombardarea ţintită a infrastructurii portuare ucrainene este pur şi simplu încă un pas în executarea acestuia", afirmă GUR despre atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene din ultimele zile. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 228

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl

Politic Ex 06-11-2026 15:33

Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump

Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.

Politic Ex 06-11-2026 15:08

Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește