Podul Kerci din Crimeea a fost atacat cu drone marine ucrainene (surse de la Kiev)
Drone marine ucrainene se află în spatele atacului de luni dimineaţă asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia şi care a trebuit să fie închis traficului rutier şi feroviar după ce a fost lovit de mai multe explozii, potrivit agenţiei publice de presă ucrainene Ukrinform, preluată de EFE.
Agenţia citează surse neidentificate din serviciile secrete (SBU) şi Marina ucrainene, cele două componente ale forţelor de securitate ale Kievului care ar fi organizat atacul.
"A fost greu să ajungem la pod, dar până la urmă am reuşit", a spus un reprezentant al SBU, citat de Ukrinform, menţionând că podul este o ţintă legitimă pentru Ucraina, deoarece a fost construit pe teritoriul ucrainean ocupat.
Potrivit acestor surse, atacul ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unor drone marine care se deplasează de-a lungul suprafeţei apei şi care ar fi avariat podul.
Pe de altă parte, Reuters transmite luni că cel puţin două mass-media ucrainene au citat surse neidentificate care au declarat că SBU şi Marina ucraineană se află în spatele incidentului de luni de la podul Kerci.
Postul public de radiodifuziune ucrainean Suspilne şi publicaţia Ukrainska Pravda au oferit puţine detalii ale unei operaţiuni la care, potrivit lor, au fost implicate SBU şi Marina ucraineană, însă Suspilne a citat surse care au declarat că podul a fost atacat cu drone subacvatice. Suspilne a citat un purtător de cuvânt al Marinei care a declarat că nu are astfel de informaţii şi care a îndemnat postul public de radio să aştepte anunţurile oficiale.
Oficiali ucraineni nu au comentat imediat incidentul, menţionează Reuters.
Autorităţile ruse au recunoscut o "urgenţă" la pod şi au raportat moartea a doi civili în incident.
Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul leagă peninsula de la Marea Neagră de Rusia şi este un simbol al prezenţei ruse în Crimeea.
Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei.
În plus, Rusia foloseşte Crimeea şi flota militară pe care a desfăşurat-o acolo pentru a lansa multe dintre atacurile sale împotriva restului teritoriului ucrainean.
Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei, aminteşte EFE. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* MAE rus acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului Kerci
* Traficul feroviar peste podul Crimeei a fost reluat (TASS)
* Circulaţia a fost întreruptă pe un important pod din Crimeea după o ''urgenţă'' (guvernator)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se
Bosnia și Herțegovina: Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
Aproximativ 3,4 milioane de alegători din Bosnia și Herțegovina merg duminică la urne pentru a alege președinția tripartită a țării, parlamentul federal, parlamentele celor două entități cu un grad ridicat de autonomie, președintele Republicii Srpska și parlamentele cantonale din cadrul Federației Bosnia și Herțegovina, informează dpa. Țara es
Cancelarul german Merz în vizită la Kiev, însoțit de directori ai unor companii din domeniul apărării și energiei
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a sosit duminică la Kiev, într-o vizită neanunțată, însoțit de directori ai unor companii germane din domeniul apărării și energiei, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene, informează Reuters.
Letonia: Partidul premierului Andris Kulbergs, în fruntea alegerilor legislative (exit poll)
Partidul centrist al premierului Andris Kulbergs, Lista Unită, este pe cale să câștige alegerile legislative organizate sâmbătă în Letonia, conform sondajelor de ieșirea de la urne, mulți alegători fiind îngrijorați ca urmare a avertismentelor privind o posibilă agresiune a Rusiei, relatează Reuters. Un sondaj la ieșire
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a






