Stoltenberg: Liderii NATO au convenit asupra celor mai detaliate şi mai solide planuri de apărare de la Războiul Rece
NATO a încheiat la Vilnius un summit istoric, în cadrul căruia şefii de stat şi de guvern au convenit asupra celor mai detaliate şi mai solide planuri de apărare ale Alianţei de la Războiul Rece încoace, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, miercuri, în conferinţa de presă susţinută la finalul reuniunii.
''Ne-am consolidat angajamentul faţă de investiţiile în domeniul apărării. Am convenit să aducem Ucraina mai aproape de Alianţă şi să intensificăm sprijinul pe termen lung. Şi am aprofundat şi mai mult parteneriatele noastre din întreaga lume'', a rezumat Stoltenberg, conform transcrierii declaraţiilor sale de pe site-ul NATO.
Cu ocazia acestui summit, a avut loc şi reuniunea inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina, care a fost prezidată de şeful NATO, un format în care Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina se vor reuni pentru a discuta şi a decide de la egal la egal. ''Acesta este un pas semnificativ pentru a apropia Ucraina de NATO'', a spus Stoltenberg.
Oficialul a anunţat, de asemenea, că aliaţii au convenit asupra unui nou pachet de asistenţă multianuală pentru Ucraina, pentru a o ajuta să treacă de la echipamentele şi standardele din epoca sovietică la cele ale NATO şi pentru a face forţele sale pe deplin interoperabile cu cele ale NATO.
''Ucraina este acum mai aproape de NATO decât oricând. Aliaţii au reafirmat faptul că Ucraina va deveni membră a NATO şi au convenit să elimine cerinţa unui plan de acţiune pentru aderare. Acest lucru va schimba calea de aderare a Ucrainei de la un proces în două etape la un proces într-o singură etapă. Vom lansa o invitaţie pentru ca Ucraina să adere la NATO atunci când aliaţii vor fi de acord că sunt îndeplinite condiţiile'', a declarat Jens Stoltenberg.
''Acest lucru transmite un mesaj clar, puternic şi unitar din partea reuniunii noastre la nivel înalt de la Vilnius. Trebuie să ne asigurăm că, atunci când acest război se va încheia, vor exista aranjamente credibile pentru securitatea Ucrainei, astfel încât istoria să nu se repete'', a explicat secretarul general al NATO.
NATO este o alianţă regională, dar ne confruntăm cu provocări globale, a mai declarat oficialul, care a explicat: ''Ceea ce se întâmplă în Europa este important pentru Indo-Pacific, iar ceea ce se întâmplă în Indo-Pacific este important pentru America de Nord şi Europa''.
''Asertivitatea globală a Beijingului şi războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei necesită o coordonare şi mai strânsă între NATO, UE şi partenerii noştri din Indo-Pacific'', a adăugat el.
Stoltenberg a condamnat programele nucleare şi de rachete ale Coreei de Nord, inclusiv cea mai recentă lansare de rachete, amintind că acestea încalcă mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare la adresa securităţii regionale şi globale.
Potrivit secretarului său general, NATO îşi consolidează legăturile cu Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud prin programe de parteneriat adaptate, inclusiv prin activităţi comune pe teme precum securitatea maritimă, noile tehnologii, cibernetica, schimbările climatice şi rezilienţa.
''NATO este mai unită ca oricând şi rămâne puternică în apărarea popoarelor şi a valorilor noastre'', a mai spus Stoltenberg.
''Aştept cu nerăbdare summitul de la Washington de anul viitor, care va marca cea de-a 75-a aniversare a NATO'', a încheiat oficialul. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Declaraţia NATO de la Vilnius, considerată de aliaţi cel mai bun rezultat posibil pentru Ucraina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














