UPDATE Aliaţii NATO convin asupra unor planuri de apărare împotriva unui atac rusesc (surse)
Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri de apărare care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei, cu o zi înainte ca liderii să se reunească la summitul de la Vilnius, au declarat cinci diplomaţi pentru Reuters.
Timp de decenii, NATO nu a considerat că este nevoie de planuri de apărare pe scară largă, în timp ce a purtat războaie mai mici în Afganistan şi Irak şi a simţit că Rusia post-sovietică nu mai reprezenta o ameninţare existenţială.
Dar, aminteşte Reuters, odată cu cel mai sângeros război din Europa de după 1945, care face ravagii chiar dincolo de graniţele sale, în Ucraina, aceasta avertizează acum că trebuie să aibă toate planurile pregătite cu mult timp înainte de un conflict care ar putea izbucni cu un adversar de aceeaşi talie, precum Moscova.
Turcia blocase aprobarea planurilor din cauza formulării folosite pentru locaţii geografice precum Cipru.
Liderii NATO se reunesc la Vilnius pe 11-12 iulie pentru un summit la care se va discuta despre aderarea Suediei şi despre relaţia viitoare a alianţei cu Ucraina.
Prin conturarea planurilor sale regionale, NATO va oferi, de asemenea, naţiunilor îndrumări cu privire la modul în care să îşi modernizeze forţele şi logistica.
Necesitatea de a finanţa această schimbare fundamentală este unul dintre motivele pentru care liderii sunt pregătiţi să majoreze ţinta de cheltuieli militare ale alianţei la Vilnius, ceea ce va face ca obiectivul actual de 2% din PIB să devină o cerinţă minimă.
Oficialii NATO estimează că va fi nevoie de câţiva ani pentru ca planurile să fie implementate pe deplin, deşi subliniază că alianţa poate intra imediat în luptă dacă este necesar. AGERPRES/ (AS - editor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar
Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,
Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism
Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a
VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro
Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ
Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara
Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat
Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA
Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar
Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades
Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ
IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare
Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se
Bosnia și Herțegovina: Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
Aproximativ 3,4 milioane de alegători din Bosnia și Herțegovina merg duminică la urne pentru a alege președinția tripartită a țării, parlamentul federal, parlamentele celor două entități cu un grad ridicat de autonomie, președintele Republicii Srpska și parlamentele cantonale din cadrul Federației Bosnia și Herțegovina, informează dpa. Țara es
Cancelarul german Merz în vizită la Kiev, însoțit de directori ai unor companii din domeniul apărării și energiei
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a sosit duminică la Kiev, într-o vizită neanunțată, însoțit de directori ai unor companii germane din domeniul apărării și energiei, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene, informează Reuters.







