SUA anunţă distrugerea ultimelor lor rezerve de arme chimice
Statele Unite ale Americii au finalizat vineri distrugerea tuturor rezervelor lor de arme chimice, o piatră de hotar care, potrivit preşedintelui Joe Biden, ''ne aduce cu un pas mai aproape de o lume lipsită de ororile" acestor tipuri de arme, transmite EFE.
Ultimele două depozite erau în Pueblo County, Colorado, unde se aflau aproximativ 2.600 de tone de gaz muştar în aproximativ 780.000 de muniţii, şi în estul Kentucky. Ultimele arme din primul depozit au fost distruse în iunie, iar distrugerea armelor chimice din cel de-al doilea depozit, numit Blue Grass Army Depot, a fost finalizată vineri. Acesta din urmă conţinea iniţial 523 de tone de sarin, gaz muştar şi gaz VX în obuze şi rachete.
"Statele Unite au acţionat neobosit de mai bine de 30 de ani pentru a-şi elimina arsenalul de arme chimice. Astăzi sunt mândru să anunţ că aţi distrus în siguranţă ultima muniţie din acel stoc", a spus Biden într-un comunicat.
Preşedintele democrat a subliniat că administraţiile succesive au hotărât ca aceste arme să nu fie dezvoltate şi nici desfăşurate în continuare.
Distrugerea completă a arsenalului, a insistat Biden, nu numai că respectă angajamentul asumat prin Convenţia privind armele chimice, care interzice tocmai dezvoltarea, producerea, depozitarea, transferul şi utilizarea acestui tip de arme, dar permite pentru "prima dată unei organizaţii internaţionale să verifice distrugerea unei întregi categorii de arme declarate de distrugere în masă".
"Le mulţumesc miilor de americani care au investit timp şi talent în această misiune nobilă şi plină de provocări", a conchis Biden, care a îndemnat acele ţări care nu au ratificat convenţia respectivă să facă acest lucru, astfel încât vetoul global asupra armelor chimice "să-şi poată atinge potenţialul deplin".
La rândul său, secretarul de stat Antony Blinken a declarat ulterior într-un comunicat de presă că distrugerea stocurilor de acest tip de arme de către SUA demonstrează "rolul vital al cooperării internaţionale şi al transparenţei în controlul armelor şi în dezarmare".
În plus, el a amintit că această realizare reprezintă o dovadă a faptului că SUA au înţeles "ameninţarea reprezentată de deţinerea, dezvoltarea şi utilizarea armelor chimice".
Convenţia privind Armele Chimice a intrat în vigoare în 1997 şi a oferit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) "mandatul de a eradica pentru totdeauna flagelul armelor chimice şi de a verifica distrugerea, în termenele stabilite, a arsenalelor declarate de arme chimice".
OIAC precizează că 193 de state s-au angajat să respecte Convenţia şi că 98% din populaţia lumii trăieşte sub protecţia acesteia.
"Rusia şi Siria ar trebui să se întoarcă la respectarea Convenţiei şi să admită programele lor nedeclarate, care au fost folosite pentru a comite atacuri şi atrocităţi neruşinate. (...) Împreună cu partenerii noştri, nu ne vom opri până nu vom putea scăpa în sfârşit şi pentru totdeauna lumea de acest flagel", a subliniat Biden.
Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) subliniază pe site-ul său că Statele Unite au produs arme chimice din Primul Război Mondial (1914-1918) şi până în 1968 ca un factor de descurajare împotriva armelor similare folosite de alte ţări.
Aceste arme au ajuns să cumuleze aproape 40.000 de tone în Statele Unite până la sfârşitul anilor 1960 şi au fost amplasate într-un total de nouă depozite în diferite regiuni ale ţării. Deşi nu au fost niciodată folosite pe câmpul de luptă, adaugă CDC, acestea s-au învechit şi s-au deteriorat odată cu trecerea timpului.
Uniunea Europeană a salutat sâmbătă anunţul SUA cu privire la finalizarea distrugerii tuturor rezervelor sale de arme chimice şi a subliniat că aceasta reprezintă o "piatră de hotar" în punerea în aplicare a Convenţiei privind armele chimice semnată în urmă cu un sfert de secol.
Înaltul reprezentant pentru politica externă a UE, Josep Borrell, a subliniat că Washingtonul a finalizat distrugerea ultimelor sale rezerve de arme chimice înainte de termenul stabilit pentru aceasta, în luna septembrie a acestui an, şi a făcut-o într-un "mod sigur şi sensibil cu mediul" şi a lăudat munca echipei OIAC care a verificat distrugerea arsenalului la sol.
"Finalizarea lucrărilor de distrugere marchează o etapă importantă în implementarea Convenţiei privind armele chimice, la 25 de ani de la intrarea sa în vigoare", a spus Borrell într-un comunicat, subliniind că acest acord "este un element-cheie pentru arhitectura internaţională de neproliferare şi dezarmare''.
UE şi-a reiterat, de asemenea, disponibilitatea de a continua să sprijine politic şi financiar aplicarea Convenţiei pentru a preveni reapariţia armelor chimice şi a lupta împotriva impunităţii celor care le folosesc şi a reamintit că în ultimul consiliu al miniştrilor de externe blocul a aprobat o nouă contribuţie voluntară de 5,3 miliarde de euro până în 2026 pentru OIAC. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se
Bosnia și Herțegovina: Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
Aproximativ 3,4 milioane de alegători din Bosnia și Herțegovina merg duminică la urne pentru a alege președinția tripartită a țării, parlamentul federal, parlamentele celor două entități cu un grad ridicat de autonomie, președintele Republicii Srpska și parlamentele cantonale din cadrul Federației Bosnia și Herțegovina, informează dpa. Țara es
Cancelarul german Merz în vizită la Kiev, însoțit de directori ai unor companii din domeniul apărării și energiei
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a sosit duminică la Kiev, într-o vizită neanunțată, însoțit de directori ai unor companii germane din domeniul apărării și energiei, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene, informează Reuters.
Letonia: Partidul premierului Andris Kulbergs, în fruntea alegerilor legislative (exit poll)
Partidul centrist al premierului Andris Kulbergs, Lista Unită, este pe cale să câștige alegerile legislative organizate sâmbătă în Letonia, conform sondajelor de ieșirea de la urne, mulți alegători fiind îngrijorați ca urmare a avertismentelor privind o posibilă agresiune a Rusiei, relatează Reuters. Un sondaj la ieșire
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi






