Venezuela trimite un ''mesaj dăunător'' cu descalificarea adversarilor înainte de alegerile prezidenţiale, afirmă Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat joi că Venezuela trimite un "mesaj dăunător" legat de alegeri odată cu descalificarea unei candidate a opoziţiei preşedintelui Nicolas Maduro înainte de prezidenţialele din 2024, notează AFP.
"Descalificarea unui membru proeminent al opoziţiei care doreşte să participe la aceste alegeri transmite cu siguranţă un mesaj dăunător", a declarat Antony Blinken în cursul unei vizite în Guyana, ţară vecină cu Venezuela.
"Şi cred că este profund, profund regretabil", a adăugat el, subliniind că "sancţiunile (împotriva Venezuelei) sunt un mijloc pentru a ajunge la un scop şi acest scop este să ajutăm la îndeplinirea dorinţei poporului venezuelean de a restabili democraţia. Şi aşa cum am mai spus, începe cu alegeri libere şi corecte".
Una dintre favoritele opoziţiei la prezidenţialele din 2024, Maria Corina Machado, a primit interdicţia de a ocupa orice funcţie publică, ceea ce o împiedică să candideze, potrivit unui document publicat săptămâna trecută de către Controlorul general al Venezuelei, un organism care supraveghează conturile publice.
Foto: (c) Gaby Oraa/REUTERS
Machado, în vârstă de 55 de ani, conducea în unele sondaje privind primarele opoziţiei din 22 octombrie, care doreşte să treacă peste aceste decizii de ineligibilitate luate de organe de stat aflate în mâinile puterii actuale.
Ceilalţi trei principali candidaţi ai opoziţiei la aceste primare Henrique Capriles, candidat deja de două ori, Juan Guaido, fostul "preşedinte interimar", sau Freddy Superlano, care l-a învins pe candidatul puterii la regionalele din 2021 în statul Barinas (vest), au fost deja declaraţi ineligibili.
Opoziţia a anunţat în mai multe rânduri că va continua procesul primarelor cu aceşti candidaţi ineligibili, în speranţa că va putea ridica aceste condamnări înainte de prezidenţialele din 2024, a căror dată rămâne de stabilit. A fost unul dintre punctele principale ale negocierilor dintre putere şi opoziţie, care sunt în punct mort de luni de zile.
Washingtonul şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a relaxa sancţiunile financiare dacă se înregistrează progrese între Maduro şi opoziţie în perspectiva alegerilor de anul viitor. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă
Iranul confirmă un atac ucrainean asupra unei nave în Marea Caspică și victime printre membrii echipajului
Ministerul de Externe iranian a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, precizând că explozia provocată la bordul navei a ucis un marinar și a rănit un altul, transmite Reuters.
VIDEO Rusia pregătește sosirea a 30.000 de soldați nord-coreeni, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut sâmbătă că Rusia ajută Iranul în războiul cu SUA oferindu-i imagini din satelit, că armata rusă ar fi pierdut circa 225.000 de soldați în ultimele șapte luni (morți și răniți) și, prin urmare, Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în răz
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr
SUA: Democrații au ales un politician radical de stânga ca înlocuitor al controversatului Graham Platner la alegerile pentru Senat
Partidul Democrat american l-a ales sâmbătă pe Troy Jackson să candideze pentru Senatul SUA - în locul controversatului Graham Platner, acuzat de agresiune sexuală - la scrutinul de la jumătatea mandatului în statul Maine, un stat crucial în alegerile la care democrații vor încerca să le smulgă republicanilor președintelui Donald Trump c
VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istan
SUA și Regatul Unit lucrează la o reuniune internațională pentru o coaliție menită să securizeze Strâmtoarea Ormuz (Axios)
SUA și Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potențială coaliție internațională menită să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, în urma reluării ostilităților dintre SUA și Iran, a relatat sâmbătă website-ul Axios, citat de agenția EFE. Întâlnirea, a
Rebelii Houthi revendică un atac asupra instalațiilor petroliere saudite, ca represalii după bombardamente
Rebelii Houthi din Yemen au susținut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete și drone asupra instalațiilor societății Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca represalii după atacurile aeriene ale coaliției conduse de saudiți asupra orașului-port Hodeidah, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt militar al Houthi, Yahya S
#Ucraina susține a lovit nave rusești în Marea Caspică
Forțele ucrainene au lovit în Marea Caspică o navă de război rusească și nave folosite pentru transporturi militare către Iran, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. 'Am obținut rezultate foarte puternice cu lovituri la mare distanță în Marea Caspică, inclusiv nave folosite pentru transporturi militare care
#Ucraina: Șase morți și 10 răniți în atacuri rusești noaptea trecută și sâmbătă dimineața (Zelenski)
Cel puțin șase civili au fost uciși, iar alți zece au fost răniți în cursul nopții trecute și sâmbătă dimineața în atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe contul său de Telegram, indicând că trei dintre victime sunt din Sloviansk (estul țării), ca urmare a unui bombardament rusesc asupra un
Panamezi, recrutați să participe la războiul între Rusia și #Ucraina, potrivit autorităților
Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri autoritățile panameze, avertizând populația împotriva acestui 'risc mortal', relatează AFP. Ministerul de Externe panamez a indicat că anchetează prezența cetățenilor din Panama în acest con
Un ministru austriac se opune 'aderării accelerate la UE' a Ucrainei
Austria s-a pronunțat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru afaceri europene al țării, Claudia Bauer, criticându-l pe președintele Volodimir Zelenski care insistă pentru aceasta, informează dpa. 'Impresia mea este că președintele ucrainean, în ultimele luni, a atras atenția frecvent asupra sa dorind s
#Ucraina: 127 de drone și o rachetă, doborâte în urma atacului rusesc din noaptea trecută
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 127 de drone și o rachetă în cursul unui atac al Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă în cadrul căruia armata rusă a utilizat 159 de sisteme fără pilot, au informat Forțele aeriene ucrainene, citate de EFE. 'Inamicul a atacat cu două rachete Kh-59/69 lansate din aer deasupra
#Ucraina lovește regiuni rusești până în Ural; doi morți în localități de frontieră, potrivit Moscovei
Ucraina a lansat sâmbătă peste 300 de drone asupra Rusiei, ucigând cel puțin două persoane într-o regiune frontalieră și atingând ținte până la Ekaterinburg, în Ural, informează AFP, citând autorități ruse. În ultimele luni, Kievul și-a intensificat loviturile de represalii, atingând teritoriul rus în
Antonio Guterres, într-o vizită în Siria, prima a unui secretar general al ONU după 2009
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit sâmbătă în Siria, pentru a-și exprima sprijinul tranziției politice a țării, devastată de peste 13 ani de război, relatează AFP, citând agenția de presă oficială siriană Sana. Această vizită este prima a unui secretar general al ONU în Siria după cea a lui Ban Ki-moon în 2009. E














