SUA: Erupţie de violenţă cu arme de foc înaintea Zilei Independenţei; Biden denunţă 'o epidemie' şi pledează pentru reformarea legislaţiei
Atacuri armate în masă în oraşele Philadelphia, Baltimore şi Fort Worth s-au soldat cu zece persoane ucise înaintea Zilei de 4 Iulie, sărbătoarea naţională a Statelor Unite, o ilustrare sumbră a eşecului de decenii al acestei ţări de a opri violenţa cu arme de foc, transmite Reuters.
Într-un comunicat emis marţi de Casa Albă, preşedintele Joe Biden afirmă că este nevoie de mult mai multă acţiune 'pentru a răspunde la epidemia de violenţă cu arme de foc care ne sfâşie comunităţile'. El le-a adresat un apel republicanilor din Congres să negocieze cu colegii lor democraţi pentru reforme în materie de arme de foc.
La Fort Worth, în Texas, trei oameni au fost ucişi şi opt răniţi într-un incident armat după un festival local, a transmis poliţia marţi.
Luni seară, într-un alt incident armat la Philadelphia, cinci persoane au murit şi două au fost rănite când un suspect îmbrăcat cu o vestă antiglonţ a deschis focul spre persoane pe care, din câte se pare, nu le cunoştea, a informat poliţia locală. Un copil mic şi un adolescent se află printre cei răniţi.
Incidentele din noaptea de luni au survenit la o zi după ce două persoane au fost împuşcate mortal şi 28, aproximativ jumătate dintre ele fiind copii, au fost rănite de o rafală de gloanţe la o petrecere în aer liber în Baltimore, statul Maryland.
În niciunul dintre incidente motivul nu este cunoscut deocamdată.
La Philadelphia, şefa poliţiei, Danielle Outlaw, a declarat într-o conferinţă de presă că forţele sale au arestat un suspect, un bărbat de 40 de ani, dar că 'nu avem absolut nicio idee de ce anume s-a întâmplat'.
La Fort Worth, poliţia a transmis că nu a făcut nicio arestare.
Potrivit poliţiei din Baltimore, pentru atacul din acest oraş sunt căutaţi mai mulţi suspecţi.
Cele mai recent atacuri au avut loc în preajma împlinirii unui an de la masacrul din Highland Park, de lângă Chicago, în care şapte persoane au fost împuşcate mortal şi 48 au fost rănite la o paradă de Ziua Independenţei.
Un tânăr de 22 de ani rămâne în arest după ce a fost inculpat pentru 117 capete de acuzare.
Statele Unite se confruntă cu un mare număr de atacuri armate în masă şi incidente violente cu arme de foc.
Până acum, în 2023 au avut loc peste 340 de astfel de atacuri în masă, potrivit datelor strânse de Gun Violence Archive, care defineşte un atac în masă drept un incident în care au fost împuşcate cel puţin patru persoane, fără a-l lua în calcul şi pe trăgător.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia salută înscrierea Muntelui Olimp în Parimoniul Mondial al UNESCO
Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din țară, rezervație naturală protejată și, conform mitologiei elene, 'casa' zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP. 'De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate', a scris p
Atac la Gay Pride în Berlin: Suspectul ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic (media germane)
Suspectul în atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic, cu o condamnare anterioară, au relatat duminică două media g
Papa Leon al XIV-lea lansează un nou apel la pace în Orientul Mijlociu
Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obține pacea în Orientul Apropiat și Mijlociu, relatează AFP. 'Urmăresc cu îngrijorare persistența și escaladarea violenței în Țara Sfântă, ale cărei victime au fost recent și mulți civili, în Cisiordania și Gaza', a spus suveranu
Incendii în Spania: Sanchez spune că urmează 'ore dificile', dar că există evoluții pozitive
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că se prefigurează 'ore dificile' în lupta împotriva incendiilor de vegetație din țară, dar a remarcat evoluții pozitive în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în ceea ce privește limitarea focurilor din jurul Madridului, relatează AFP.
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă
Iranul confirmă un atac ucrainean asupra unei nave în Marea Caspică și victime printre membrii echipajului
Ministerul de Externe iranian a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, precizând că explozia provocată la bordul navei a ucis un marinar și a rănit un altul, transmite Reuters.
VIDEO Rusia pregătește sosirea a 30.000 de soldați nord-coreeni, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut sâmbătă că Rusia ajută Iranul în războiul cu SUA oferindu-i imagini din satelit, că armata rusă ar fi pierdut circa 225.000 de soldați în ultimele șapte luni (morți și răniți) și, prin urmare, Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în răz
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr
SUA: Democrații au ales un politician radical de stânga ca înlocuitor al controversatului Graham Platner la alegerile pentru Senat
Partidul Democrat american l-a ales sâmbătă pe Troy Jackson să candideze pentru Senatul SUA - în locul controversatului Graham Platner, acuzat de agresiune sexuală - la scrutinul de la jumătatea mandatului în statul Maine, un stat crucial în alegerile la care democrații vor încerca să le smulgă republicanilor președintelui Donald Trump c
VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istan
SUA și Regatul Unit lucrează la o reuniune internațională pentru o coaliție menită să securizeze Strâmtoarea Ormuz (Axios)
SUA și Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potențială coaliție internațională menită să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, în urma reluării ostilităților dintre SUA și Iran, a relatat sâmbătă website-ul Axios, citat de agenția EFE. Întâlnirea, a
Rebelii Houthi revendică un atac asupra instalațiilor petroliere saudite, ca represalii după bombardamente
Rebelii Houthi din Yemen au susținut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete și drone asupra instalațiilor societății Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca represalii după atacurile aeriene ale coaliției conduse de saudiți asupra orașului-port Hodeidah, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt militar al Houthi, Yahya S
#Ucraina susține a lovit nave rusești în Marea Caspică
Forțele ucrainene au lovit în Marea Caspică o navă de război rusească și nave folosite pentru transporturi militare către Iran, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. 'Am obținut rezultate foarte puternice cu lovituri la mare distanță în Marea Caspică, inclusiv nave folosite pentru transporturi militare care
#Ucraina: Șase morți și 10 răniți în atacuri rusești noaptea trecută și sâmbătă dimineața (Zelenski)
Cel puțin șase civili au fost uciși, iar alți zece au fost răniți în cursul nopții trecute și sâmbătă dimineața în atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe contul său de Telegram, indicând că trei dintre victime sunt din Sloviansk (estul țării), ca urmare a unui bombardament rusesc asupra un
Panamezi, recrutați să participe la războiul între Rusia și #Ucraina, potrivit autorităților
Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri autoritățile panameze, avertizând populația împotriva acestui 'risc mortal', relatează AFP. Ministerul de Externe panamez a indicat că anchetează prezența cetățenilor din Panama în acest con














