ONU acuză Rusia de crime de război
Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU (OHCHR) a consemnat că Rusia a executat pe loc 77 de civili reţinuţi arbitrar în teritoriile ocupate din Ucraina începând din februarie anul trecut, ceea ce constituie "o crimă de război şi o încălcare flagrantă a dreptului umanitar internaţional", transmite AFP.
Matilda Bogner, şefa biroului pentru Ucraina al OHCHR, a apreciat într-o videoconferinţă în direct că numărul real al unor astfel de execuţii este probabil mult mai mare, "poate chiar dublu", însă nu a reuşit să ancheteze decesele altor deţinuţi civili.
Raportul OHCHR privind Ucraina, prezentat marţi la Geneva, se referă la perioada dintre 24 februarie 2022 - începutul invaziei ruse în Ucraina - şi 23 mai 2023. Documentul prezintă dovezi privind peste 900 de arestări arbitrare ale unor civili, inclusiv copii şi bătrâni; în majoritatea cazurilor, răspunzătoare de faptele respective este Federaţia Rusă.
OHCHR a înregistrat 864 de arestări arbitrare efectuate de militarii ruşi, de forţele de ordine şi de autorităţile penitenciare, care au comis şi "acte de tortură şi rele tratamente generalizate împotriva deţinuţilor civili".
Şi autorităţile ucrainene, în special Serviciul de Securitate, se fac vinovate de astfel de abuzuri, în general împotriva unor suspecţi de infracţiuni legate de război. Multe din cele 75 de arestări arbitrare dovedite au fost urmate şi de dispariţia celor reţinuţi, iar "peste jumătate" din suspecţi au fost maltrataţi sau chiar torturaţi de forţele de securitate în timpul interogatoriilor, în general imediat după arestare, arată raportul citat.
Concluziile OHCHR se bazează pe 1.136 de dialoguri cu victime, martori şi alte persoane, pe 274 de vizite la faţa locului şi 70 de inspecţii în spaţii de detenţie oficiale gestionate de autorităţile ucrainene, care au acordat acces "complet liber, dar confidenţial" în toate locurile şi la toţi deţinuţii, cu o singură excepţie.
Aceasta se referă la 87 de marinari civili ruşi obligaţi să rămână pe navă timp de câteva luni, în regiunea Odesa, înainte de a fi eliberaţi sau schimbaţi cu alţi prizonieri. Bogner nu a dat nicio explicaţie cu privire la interdiciţa de acces în cazul respectiv.
Autorităţile ruse nu au permis accesul în niciunul din locurile unde a fost solicitat de OHCHR. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fostul președinte Juan Orlando Hernandez, grațiat de Trump, s-a întors în Honduras
Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez s-a întors duminică în Honduras, la opt luni după ce președintele american Donald Trump l-a grațiat în timp ce acesta executa într-un penitenciar din SUA o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, relatează AFP și Reuters. Herna
Iranul afirmă că va înceta atacurile atât timp cât SUA își mențin pauza în bombardamentele împotriva sa
Teheranul își va opri atacurile atât timp cât Statele Unite își mențin pauza în bombardamentele împotriva Iranului, a declarat duminică un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters, după ce președintele Donald Trump a ordonat armatei americane să înceteze toate atacurile pentru a 'da mai mult spațiu diplomației
Secretarul general al ONU cere ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor împotriva Siriei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică ridicarea 'imediată' a tuturor sancțiunilor impuse Siriei atunci când președintele înlăturat Bashar al-Assad era la putere, relatează AFP. 'Salut măsurile care au relaxat sancțiunile și au deschis noi posibilități pentru o redresare economică, însă toat
Ministrul german de interne afirmă că atacul împotriva Gay Pride din Berlin a fost un 'atentat terorist'
Anchetatorii consideră că atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin este un 'atentat terorist islamist', a declarat duminică ministrul german de interne, Alexander Dobri
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite 'să apere interesul național' în fața lui Trump
Noul premier britanic Andy Burnham a declarat duminică că nu va ezita să-și exprime eventualele dezacorduri cu președintele american Donald Trump pentru 'a apăra interesul național' al Regatului Unit, refuzând în același timp să spună dacă are încredere în liderul de la Casa Albă, relatează AFP. 'Nu pot exclude în nici
Grecia salută înscrierea Muntelui Olimp în Parimoniul Mondial al UNESCO
Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din țară, rezervație naturală protejată și, conform mitologiei elene, 'casa' zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP. 'De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate', a scris p
Atac la Gay Pride în Berlin: Suspectul ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic (media germane)
Suspectul în atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic, cu o condamnare anterioară, au relatat duminică două media g
Papa Leon al XIV-lea lansează un nou apel la pace în Orientul Mijlociu
Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obține pacea în Orientul Apropiat și Mijlociu, relatează AFP. 'Urmăresc cu îngrijorare persistența și escaladarea violenței în Țara Sfântă, ale cărei victime au fost recent și mulți civili, în Cisiordania și Gaza', a spus suveranu
Incendii în Spania: Sanchez spune că urmează 'ore dificile', dar că există evoluții pozitive
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că se prefigurează 'ore dificile' în lupta împotriva incendiilor de vegetație din țară, dar a remarcat evoluții pozitive în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în ceea ce privește limitarea focurilor din jurul Madridului, relatează AFP.
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă
Iranul confirmă un atac ucrainean asupra unei nave în Marea Caspică și victime printre membrii echipajului
Ministerul de Externe iranian a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, precizând că explozia provocată la bordul navei a ucis un marinar și a rănit un altul, transmite Reuters.
VIDEO Rusia pregătește sosirea a 30.000 de soldați nord-coreeni, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut sâmbătă că Rusia ajută Iranul în războiul cu SUA oferindu-i imagini din satelit, că armata rusă ar fi pierdut circa 225.000 de soldați în ultimele șapte luni (morți și răniți) și, prin urmare, Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în răz
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr
SUA: Democrații au ales un politician radical de stânga ca înlocuitor al controversatului Graham Platner la alegerile pentru Senat
Partidul Democrat american l-a ales sâmbătă pe Troy Jackson să candideze pentru Senatul SUA - în locul controversatului Graham Platner, acuzat de agresiune sexuală - la scrutinul de la jumătatea mandatului în statul Maine, un stat crucial în alegerile la care democrații vor încerca să le smulgă republicanilor președintelui Donald Trump c
VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istan













