Tokyo protestează după ce Rusia a declarat 3 septembrie 'Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste'

Tokyo a protestat pe lângă Moscova după decizia Rusiei de a declara 3 septembrie 'Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste', o acţiune despre care spune că ar alimenta antagonismul reciproc, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, citat de Reuters.
"Adoptarea acestei legi nu numai că ar putea stârni sentimente anti-japoneze în rândul poporului rus, dar poate duce de asemenea la un sentiment anti-rus în rândul poporului japonez", a spus secretarul şef al cabinetului, Hirokazu Matsuno, într-o conferinţă de presă, numind acţiunea Moscovei "extrem de regretabilă".
Rusia a redenumit săptămâna trecută ziua de comemorare 3 septembrie - a doua zi după capitularea Japoniei în Al Doilea Război Mondial - ca 'Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste', potrivit presei japoneze.
"În acest sens, la 23 iunie am făcut o prezentare autorităţilor ruse prin canale diplomatice, exprimându-ne poziţia", a subliniat Matsuno.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege prin care ziua de 3 septembrie, când se sărbătorea înainte Ziua sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi numită acum oficial "Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste şi a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial'. După cum au subliniat legislatorii ruşi, o astfel de formulare "reflectă principiul justiţiei istorice", notează la rândul ei agenţia de presă oficială rusă TASS.
"Odată cu declanşarea unei 'operaţiuni militare speciale' în Ucraina (denumirea dată de Rusia campaniei sale militare în Ucraina - n.r.), Tokyo, în coordonare cu Occidentul colectiv, a declanşat o campanie neprietenoasă împotriva ţării noastre, fără precedent pentru relaţiile moderne ruso-japoneze", au explicat autorii iniţiativei, subliniind că această decizie este "unul dintre răspunsurile la acţiunile neprietenoase ale Japoniei".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul și-a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, însă apreciază drept 'inacceptabilă' arma nucleară
Iranul și-a accelerat și mai mult ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă șeful diplomației iraniene
Delegația arabă ce urma să se deplaseze în Cisiordania denunță o 'interdicție' din partea Israelului
O delegație ministerială arabă ce urma să se deplaseze duminică în Cisiordania ocupată a denunțat sâmbătă 'interzicerea' de către Israel a acestei vizite, după ce un responsabil israelian a declarat că țara sa 'nu va coopera' cu această inițiativă, informează AFP. Într-o declarație comună, delegația a condamnat 'decizia Is
Georgia/ Legea privind agenții străinătății 'pune în pericol' aderarea la UE, avertizează Bruxellesul
Noua lege georgiană privind 'agenții străinătății', care intră în vigoare sâmbătă, reprezintă un 'grav regres' democratic care 'pune în pericol' aderarea Georgiei la UE, susține Comisia Europeană, relatează AFP. În ochii Bruxellesului, această lege prezintă 'o nouă acțiune agresivă a autorităților georgiene p
Suedia consolidează măsurile de control pentru depistarea navelor 'fantomă' ale Rusiei
Guvernul suedez a anunțat sâmbătă că instituie de la 1 iulie noi reguli care întăresc controlul asupra navelor străine, o măsură care vizează 'flota fantomă' a Rusiei în Marea Baltică, relatează AFP. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, numărul petrolierelor ale căror proprietari sunt dificil de identificat sau care s
UPDATE/#Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Autoritățile din Sumî, regiune din nord-estul Ucrainei frontalieră cu Rusia, au anunțat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate din cauza 'bombardamentelor', Kievul temându-se de o ofensivă rusă în zonă, relatează AFP. 'Această decizie a fost luată având în vedere amenințarea constantă care atârnă a
Turcia: noi arestări pentru 'corupție' la primăria din Istanbul
Noi mandate de arestare vizând 47 de persoane au fost emise pentru 'corupție' la primăria din Istanbul, după ce primarul de opoziție Ekrem Imamoglu a fost arestat din luna martie, relatează sâmbătă agenția turcă de știri Anadolu, preluată de AFP. Potrivit Anadolu, care nu precizează câte dintre aceste persoane au fost efectiv arestate
Iranul consideră arma nucleară 'inacceptabilă', afirmă șeful diplomației de la Teheran
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a calificat sâmbătă arma atomică drept 'inacceptabilă', într-un moment în care țara sa este angajată în discuții delicate privind programul său nuclear cu SUA, relatează AFP. 'Dacă problema este cea a armelor nucleare, da, noi considerăm de asemenea că acest tip de armă este inacce
Joe Biden afirmă că se simte 'bine' și 'optimist', în prima sa declarație publică după ce a fost diagnosticat cu cancer
Fostul președinte american Joe Biden a declarat vineri presei că se simte 'bine' și 'optimist' pentru viitor, în prima sa declarație publică după ce a anunțat că suferă de cancer la prostată, relatează AFP. 'Pronosticul este bun. (...) mă simt bine', a declarat Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, după un evenime
Trump susține că vrea să dubleze la 50% taxele vamale la importurile de oțel
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuiește să crească taxele vamale pe importurile de oțel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oțel și amplificând războiul său comercial, relatează Reuters. 'Vom impune o creștere de 25%. Vom aduce taxele vamale de la 25% la 50% pentru importurile de oț
China se pregătește 'să utilizeze forța' în Asia-Pacific, avertizează ministrul american al apărării la Dialogul Shangri-La
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregătește 'să utilizeze forța militară' în Asia-Pacific, o regiune din care Washingtonul face 'teatrul' său prioritar, relatează AFP. 'Amenințarea pe care o reprezintă China este reală și ar putea fi iminentă', a declarat oficialul american la Dial
Doi morți în atacuri ale Rusiei în #Ucraina
Două persoane au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă în lovituri rusești în regiunile Herson și Zaporojie, în sudul Ucrainei, potrivit autorităților, relatează AFP. În regiunea Zaporojie, o fetiță de 9 ani a fost ucisă și un adolescent de 16 ani rănit într-un atac cu bombe teleghidate care au distrus mai multe
Elon Musk promite la plecarea din guvernul SUA că rămâne 'un prieten și un consilier' al președintelui Trump
Miliardarul Elon Musk a asigurat vineri că va fi în continuare un 'prieten și un consilier' al președintelui american Donald Trump, într-o declarație acordată presei în Biroul Oval, unde cei doi au apărut împreună la încheierea activității oficiale a patronului companiilor Tesla și SpaceX în executivul SUA, relatează agenți
Israelul amenință Hamas cu distrugerea dacă respinge propunerea americană de armistițiu
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a amenințat vineri gruparea palestiniană Hamas că, dacă nu acceptă termenii propunerii de armistițiu formulate de SUA, propunere care însă nu prevede un sfârșit definitiv al războiului, această grupare 'va fi distrusă', relatează agențiile AFP și EFE. Acest plan, elaborat de emi
Ministrul de interne german apără, într-o vizită la Praga, politica de controale mai stricte la frontiere
Ministrul de interne german Alexander Dobrindt a apărat vineri politica de controale mai stricte la frontiere, cu prilejul primei sale vizite la Praga de la preluarea funcției, transmite dpa. 'Germania are un efect magnetic puternic asupra migrației ilegale', a spus Dobrindt, cerând reducerea acesteia. El a recunos
Următorul comandant al forțelor SUA de pe continentul european va conduce și forțele NATO în Europa (surse)
Președintele SUA Donald Trump va menține rolul tradițional al unui general american la conducerea militară a NATO, cel puțin pentru moment, au declarat trei oficialități americane, un responsabil occidental și o sursă din Alianță, chiar dacă Washingtonul îi presează pe aliații europeni să își asume responsabilități sporite pentru propria securitate, trans