Jaroslaw Kaczynski revine în guvernul Poloniei ca vicepremier
Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) revine în guvernul Poloniei ca vicepremier, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters.
"Şeful taberei noastre politice, liderul PiS Jaroslaw Kaczynski, va deveni singurul viceprim-ministru. Numirea va avea loc astăzi", a declarat purtătorul de cuvânt Piotr Muller, precizând că ceilalţi vicepremieri au demisionat din funcţiile respective şi vor rămâne doar miniştri.
Preşedintele Andrzej Duda urmează să aprobe oficial modificările organigramei guvernului ceva mai târziu în cursul zilei.
Kaczynski a mai fost vicepremier din octombrie 2020 până în iunie 2022 şi a condus de asemenea comitetul pentru securitate al Poloniei.
În Polonia urmează în octombrie sau noiembrie alegeri care se anunţă dificile, iar Kaczynski, considerat de mulţi conducătorul de facto al ţării, îşi asumă funcţia în contextul unei campanii ezitante a formaţiunii sale conservatoare. Un al treilea mandat al PiS ar însemna probabil continuarea politicilor care au adus Varşovia în conflict cu Uniunea Europeană, apreciază Reuters.
Deşi PiS este cel mai bine cotat în sondajele de opinie, nu este sigur că va reuşi să asigure o majoritate parlamentară. Formaţiunile din opoziţie au fost susţinute luna aceasta de un marş antiguvernamental de mare amploare la Varşovia.
Resentimentele împotriva PiS sunt tot mai puternice din cauza legislaţiei stricte împotriva avorturilor. Partidul a fost criticat şi pentru folosirea într-un videoclip electoral a unor imagini din lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz.
Disensiunile din coaliţia de guvernământ au reapărut de asemenea din cauza relaţiilor cu Bruxellesul, după ce UE a blocat fonduri pentru Polonia pe motiv că este îngrijorat de situaţia statului de drept.
Unii observatori apreciază, potrivit agenţiei Reuters, că revenirea lui Kaczynski în prim-plan ar putea contribui la aplanarea acestor probleme. Criticii consideră însă că, după victoria care a adus PiS la putere în 2015, independenţa justiţiei poloneze a fost subminată, presa de stat a devenit un canal de propagandă şi s-a promovat discriminarea împotriva minorităţilor etnice şi sexuale.
PiS respinge acuzaţiile de subminare a regulilor democraţiei şi susţine că politicile sale urmăresc păstrarea tradiţiilor poloneze şi funcţionarea economiei într-un mod mai echitabil pentru toţi polonezii.
Combinaţia de valori sociale conservatoare şi politici generoase de asistenţă socială s-a dovedit convingătoare pentru mulţi alegători, propulsând PiS către victorie în două alegeri parlamentare consecutive, notează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teheranul amenință că va riposta după un atac ucrainean asupra unei nave iraniene în Marea Caspică
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat duminică că țara sa nu va lăsa nepedepsit atacul ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, relatează AFP și Reuters. Președintele ucrainean Volodimir 'Zelenski a atacat o navă comercială iraniană, ucigând un marinar', a scris duminică Abbas Ara
Zece morți în atacuri reciproce între #Ucraina și Rusia
Șase persoane au fost ucise duminică în atacuri ucrainene asupra zonelor ocupate de Rusia din Ucraina și într-un sat de frontieră, au declarat autoritățile locale ruse, în timp ce patru persoane au murit în atacuri lansate de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului, relatează AFP. Aceste atacuri au loc la o zi d
VIDEO Fostul președinte Juan Orlando Hernandez, grațiat de Trump, s-a întors în Honduras
Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez s-a întors duminică în Honduras, la opt luni după ce președintele american Donald Trump l-a grațiat în timp ce acesta executa într-un penitenciar din SUA o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, relatează AFP și Reuters. Herna
Iranul afirmă că va înceta atacurile atât timp cât SUA își mențin pauza în bombardamentele împotriva sa
Teheranul își va opri atacurile atât timp cât Statele Unite își mențin pauza în bombardamentele împotriva Iranului, a declarat duminică un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters, după ce președintele Donald Trump a ordonat armatei americane să înceteze toate atacurile pentru a 'da mai mult spațiu diplomației
Secretarul general al ONU cere ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor împotriva Siriei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică ridicarea 'imediată' a tuturor sancțiunilor impuse Siriei atunci când președintele înlăturat Bashar al-Assad era la putere, relatează AFP. 'Salut măsurile care au relaxat sancțiunile și au deschis noi posibilități pentru o redresare economică, însă toat
Ministrul german de interne afirmă că atacul împotriva Gay Pride din Berlin a fost un 'atentat terorist'
Anchetatorii consideră că atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin este un 'atentat terorist islamist', a declarat duminică ministrul german de interne, Alexander Dobri
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite 'să apere interesul național' în fața lui Trump
Noul premier britanic Andy Burnham a declarat duminică că nu va ezita să-și exprime eventualele dezacorduri cu președintele american Donald Trump pentru 'a apăra interesul național' al Regatului Unit, refuzând în același timp să spună dacă are încredere în liderul de la Casa Albă, relatează AFP. 'Nu pot exclude în nici
Grecia salută înscrierea Muntelui Olimp în Parimoniul Mondial al UNESCO
Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din țară, rezervație naturală protejată și, conform mitologiei elene, 'casa' zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP. 'De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate', a scris p
Atac la Gay Pride în Berlin: Suspectul ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic (media germane)
Suspectul în atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic, cu o condamnare anterioară, au relatat duminică două media g
Papa Leon al XIV-lea lansează un nou apel la pace în Orientul Mijlociu
Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obține pacea în Orientul Apropiat și Mijlociu, relatează AFP. 'Urmăresc cu îngrijorare persistența și escaladarea violenței în Țara Sfântă, ale cărei victime au fost recent și mulți civili, în Cisiordania și Gaza', a spus suveranu
Incendii în Spania: Sanchez spune că urmează 'ore dificile', dar că există evoluții pozitive
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că se prefigurează 'ore dificile' în lupta împotriva incendiilor de vegetație din țară, dar a remarcat evoluții pozitive în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în ceea ce privește limitarea focurilor din jurul Madridului, relatează AFP.
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă
Iranul confirmă un atac ucrainean asupra unei nave în Marea Caspică și victime printre membrii echipajului
Ministerul de Externe iranian a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, precizând că explozia provocată la bordul navei a ucis un marinar și a rănit un altul, transmite Reuters.
VIDEO Rusia pregătește sosirea a 30.000 de soldați nord-coreeni, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut sâmbătă că Rusia ajută Iranul în războiul cu SUA oferindu-i imagini din satelit, că armata rusă ar fi pierdut circa 225.000 de soldați în ultimele șapte luni (morți și răniți) și, prin urmare, Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în răz
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr













