Emmanuel Macron încearcă să joace rolul de intermediar între Occident şi "Sudul global" (AFP)
Prin găzduirea unui summit ce are ambiţia să reformeze sistemul financiar internaţional, Emmanuel Macron îşi propune să joace rolul de mediator între Occident şi "Sudul global" pentru a reduce "divizarea lumii", potrivit AFP.
"O simt: putem face o enormă diferenţă pentru planetă şi în combaterea sărăciei", a scris preşedintele francez miercuri pe Twitter, în ajunul deschiderii la Paris a Summitului pentru un nou pact financiar mondial, care timp de două zile va reuni circa 40 de şefi de stat şi de guvern.
Întrevederile au început de miercuri la Palatul Elysee cu preşedinţii Ciadului şi Gabonului, precum şi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Ideea acestui forum informal fusese lansată în noiembrie.
Este un fir roşu al politicii externe a lui Emmanuel Macron, care apără un "multilateralism eficient".
El şi-a multiplicat summiturile "One Planet" - reuniuni cu participarea unor actori neguvernamentali -, în marja negocierilor oficiale cu privire la climat şi biodiversitate, dar şi evenimente anuale ca Forumul de la Paris pentru pace, însă cu rezultate adeseori modeste.
În acelaşi fel, mergând în China pentru a-l îndemna pe omologul său Xi Jinping să-şi utilizeze influenţa asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi înceteze războiul în Ucraina, invitându-l la parada din 14 iulie de Ziua Naţională a Franţei pe premierul indian Narendra Modi în scopuri similiare, sau facilitând participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la summitul G7 din Japonia, Emmanuel Macron doreşte să aibă iniţiativa.
Bertrand Badie, profesor la Sciences-Po, vede în aceasta o "continuitate a vechii viziuni gaulliste, această voinţă a unei Franţe care îşi păstrează rangul în lume şi care are pretenţia că poate să rezolve totul", fără a avea neapărat mijloacele de a-şi satisface ambiţiile, căci a "devenit putere mijlocie, dar care nu vrea să recunoască aceasta".
Însă expertul în relaţii internaţionale relevă totuşi "o luciditate, care trebuie să-i fie recunoscută, de a înţelege că ieşirea din crizele actuale trece printr-o orientare preferenţială spre ţările din Sud şi în special spre ţările emergente". "Buna intuiţie" a preşedintelui francez este deci de a fi "înţeles că are o carte de jucat ca intermediar între Occident şi ţările emergente".
Această postură l-a determinat să încerce să devină primul lider occidental care să fie invitat, în august, la summitul BRICS, grup care reuneşte Brazilia, China, Africa de Sud, India, dar şi Rusia.
La tribuna Adunării Generale a ONU în septembrie trecut, Emmanuel Macron teoretizase necesitatea de a "construi un nou contract între Nord şi Sud" pentru a evita "divizarea lumii" şi a face faţă provocărilor epocii, de la conflictul în Ucraina la schimbările climatice, trecând prin lupta împotriva sărăciei.
Summitul de la Paris se înscrie în această voinţă de a "evita logica blocurilor, a unei confruntări" între Occident şi "Sudul global", relevă Celia Belin, de la think tank-ul European Council on Foreign Relations.
Şi acolo de asemenea, adaugă ea, "intuiţia este bună": "există o nevoie şi o cerere enormă a acestor ţări" pentru ameliorarea sistemului de finanţare internaţional, căci "disperarea este foarte mare".
În consecinţă, Franţa stârneşte un amestec de aşteptări puternice şi de scepticism.
Emmanuel Macron a obţinut câteva rezultate în ceea ce priveşte participarea la noul summit, cu preşedintele Braziliei, Lula da Silva, şi premierul chinez Li Qiang. El a consemnat un editorial împreună cu alţi 12 lideri, între care Joe Biden, care se angajează împreună cu el "să avanseze măsuri concrete" pentru o "tranziţie ecologică justă şi solidară".
Dar există de asemenea absenţe notabile, în primul rând chiar preşedintele american, precum şi premierul indian Narendra Modi.
În absenţa unui mandat oficial al ONU, această întâlnire organizată "rapid şi un pic improvizat" riscă "să fie doar un summit în plus", comentează Celia Belin.AGERPRES/(AS-autor: Sorin PopescuLilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale în Brazilia: Flavio Bolsonaro, mult în fața lui Lula în primul tur (rezultate parțiale)
Senatorul conservator Flavio Bolsonaro are un avans considerabil în fața președintelui de stânga în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, după ce au fost numărate aproximativ un sfert din voturi exprimate duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă-
Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas
Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș
Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească
Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar
Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,
Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism
Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a
VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro
Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ
Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara
Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat
Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA
Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar
Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades
Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ
IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare
Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează









