NATO îşi reafirmă angajamentul de ''neclintit'' al forţei sale de intervenţie în Kosovo
NATO şi-a reafirmat duminică angajamentul de "neclintit" al KFOR, forţa sa de intervenţie în Kosovo, într-un moment în care această fostă provincie sârbă cunoaşte o recrudescenţă a tensiunilor după arestarea a trei poliţişti, potrivit France Presse.
"Angajamentul KFOR al NATO pentru aplicarea mandatului său este de neclintit, aşa cum dovedeşte trimiterea a 500 de militari suplimentari", a anunţat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu.
"Amintim încă o dată tuturor părţilor obligaţiile lor faţă de KFOR, inclusiv respectarea frontierelor administrative, a procedurilor privind poliţia kosovară şi a acordului din 2013 cu privire la desfăşurarea forţelor de securitate din Kosovo în nord", a adăugat ea pe Twitter.
Efectivul KFOR ajunge în prezent la peste 4.000 de trupe după întărirea cu un batalion de 500 de soldaţi în Turcia acum două săptămâni, în urma ciocnirilor de la sfârşitul lunii mai cu manifestanţi sârbi, soldate cu 30 de răniţi în rândurile KFOR.
Un alt batalion se află în stare de alertă în vederea desfăşurării dacă va fi necesar.
Serbia a reţinut trei poliţişti miercuri, a căror arestare a fost calificată drept "răpire" de autorităţile kosovare. Belgradul afirmă că poliţiştii - pe care îi califică drept "bandă teroristă" - au intrat în Serbia, dar Pristina acuză forţele sârbe de "răpirea lor".
În acest context, Pristina a interzis intrarea în Kosovo a camioanelor cu plăcuţe de înmatriculare sârbe, instituind de fapt un embargo asupra importurilor de bunuri venind din Serbia.
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, i-a invitat pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi pe premierul kosovar, Albin Kurti, în zilele următoare la Bruxelles, pentru găsirea unor modalităţi de a calma tensiunile.
Serbia, susţinută de aliaţii săi rus şi chinez, nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros între forţele sârbe şi rebeli separatişti albanezi.
Circa 120.000 de sârbi trăiesc în Kosovo dintr-o populaţie de 1,8 milioane de locuitori. Aproximativ o treime dintre ei locuiesc în nordul Kosovo şi se opune oricărei tentative a autorităţilor kosovare de a-şi întări controlul asupra acestei părţi din teritoriu.
Sute de sârbi au manifestat vineri la Mitrovica, oraş divizat etnic în nordul Kosovo, pentru a cere eliberarea unui presupus lider paramilitar sârb după o noapte tensionată în regiune.
Comisariate din Mitrovica şi Zvecan, localitate cu o majoritate sârbă din nordul teritoriului, au fost lovite în cursul nopţii de grenade asurzitoare care au provocat daune materiale, potrivit poliţiei kosovare.
Aceste incidente survin în timp ce relaţiile dintre cei doi vechi inamici nu încetează să se învenineze după instalarea de către Pristina a unor primari kosovari albanezi în municipalităţile cu majoritate sârbă în nordul Kosovo.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl














