Războiul dronelor între Rusia şi Ucraina şi multiplele sale faţete
Drone ruseşti care lovesc Kievul, mai recent şi drone ucrainene care atacă Moscova, în timp ce sute de drone zboară deasupra liniei frontului - acest război al dronelor a căror utilizare a explodat în războiul pornit de Rusia contra Ucrainei are multiple faţete, tactice, psihologice şi financiare, scrie France Presse într-o analiză.
- Drona Bayraktar, scoasă din joc -
Drona turcească Bayraktar TB2 a fost una dintre eroinele rezistenţei ucrainene la începutul invaziei ruse. "Ea a căpătat un loc important în comunicarea strategică a forţelor ucrainene. Prezentată ca un element central în mai multe succese militare, precum stoparea coloanelor ruseşti venite dinspre Belarus sau distrugerea crucişătorului Moscova, drona TB2 a devenit unul din simbolurile perioadei de început a conflictului", rezumă Léo Péria-Peigné, cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI).
Deşi lăudate de atunci în cântecele ucrainene, de mai multe luni nu s-a mai auzit nimic despre dronele Bayraktar. Ruşii s-au adaptat şi au reuşit să doboare multe dintre ele. "Un front fluid este favorabil folosirii dronelor MALE (de altitudine medie, cu rază lungă de acţiune), care au provocat multe pierderi (trupelor ruse). Dar între timp frontul s-a stabilizat şi a devenit etanş pe măsură ce ruşii şi-au desfăşurat sistemele antiaeriene", astfel că dronele Bayraktar au devenit vulnerabile şi "nu prea mai zboară", explică o sursă europeană din sectorul apărării.
- Drona rusească Lancet, simplă şi eficientă -
Drona explozivă rusească Lancet-3, simplă şi ieftină, a devenit pe parcursul războiului din Ucraina un atu notabil al armatei ruse, fiind eficientă îndeosebi în atacurile asupra pieselor de artilerie occidentale furnizate armatei ucrainene.
"Mica dronă rusească Lancet se impune ca o armă predilectă a Moscovei pentru a combate afluxul de echipamente adverse, jucând mai ales rolul de 'contrabaterie dronizată'. O soluţie tipică pentru conflictele de durată", observă consultantul francez Stéphane Audrand.
Fabricată de societatea Zala Aero, care face parte din grupul Kalaşnikov, această dronă lungă de circa 1,6 metri, prevăzută cu patru aripi şi cu o elice posterioară, s-a remarcat în ultimele luni prin eficacitatea sa şi producţia ei nu pare deloc să fie afectată de sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
Imagini publicate de Rusia arată cum dronele Lancet au lovit 23 de radare sau centre de control radar, precum şi 31 de sisteme antiaeriene ucrainene, plus numeroase obuziere de calibrul 155 mm şi alte echipamente.
Atunci când un obuzier ucrainean deschide focul, comandamentul rus îl localizează cu ajutorul radarelor antibaterie şi îl atribuie automat celei mai apropiate drone Lancet-3, care apoi îl va lovi dacă amplasamentul obuzierului nu a fost schimbat rapid, explică analistul militar indian Girish Linganna.
Cu un cost unitar estimat între 20.000 şi 40.000 de dolari, Lancet-3 are în plus avantajul că cel puţin deocamdată este puţin vulnerabilă în faţa mijloacelor defensive ale armatei ucrainene. Cea mai eficientă modalitate de apărare în faţa acestei drone rămâne aşa-numita "bulă de foc", adică un grup de soldaţi să tragă în direcţia ei cu arme uşoare, un dezavantaj al acestei drone fiind că este relativ lentă, dar accelerează când ajunge aproape de ţintă.
Prima versiune a dronei Lancet a fost utilizată în Siria în 2019. O versiune modernizată a fost observată în acţiune în Ucraina în iulie 2022, iar din octombrie lansările ei au devenit zilnice. Rusia reuşeşte acum să producă această dronă în mari cantităţi, cu ajutorul unor componente uşor accesibile.
- Drone sacrificabile în profunzime -
Rusia lansează cu regularitate valuri de drone asupra liniilor ucrainene din spatele frontului şi drone sinucigaşe iraniene Shahed asupra capitalei Kiev. Într-o măsură mai mică, Kievul lansează la rândul său drone în Crimeea, în regiunea rusă frontalieră Belgorod şi de asemenea ]n profunzimea teritoriului rus, reuşind recent să atingă inclusiv Moscova.
Forţele ucrainene au recurs la drone sinucigaşe cu rază lungă de acţiune, uneori modele cu elice chinezeşti cumpărate de pe piaţa liberă, sau vechi drone de recunoaştere sovietice cu motoare cu reacţie, dronele Tupolev TU-141. Acestea pot fi echipate cu încărcături explozive şi pot atinge ţinte mult în interiorul teritoriului rus.
Mult mai ieftine decât rachetele, dronele sunt folosite de ambele tabere nu doar pentru a lovi ţinte inamice, ci şi ca momeli pentru detectarea amplasării sistemelor antiaeriene adverse, ori pentru epuizarea resurselor acestor sisteme care sunt astfel obligate să lanseze un mare număr de rachete împotriva ţintelor aeriene, dar şi pentru a menţine o stare de permanentă teroare şi confuzie în rândul inamicului.
- Drone deasupra tranşeelor -
Cele mai multe drone sunt folosite în apropierea liniei frontului, pentru operaţiuni de recunoaştere, identificare a ţintelor şi atac, inclusiv micile drone comerciale utilizate pentru a lansa grenade asupra soldaţilor aflaţi în tranşee sau alte adăposturi.
Fiecare din cele două tabere operează între 25 şi 50 de drone pe fiecare sector de circa 10 kilometri de-a lungul liniei de separaţie dintre trupele ruse şi ucrainene, estimează experţii think-tank-ului britanic RUSI.
Printre dronele tactice folosite în zona liniei frontului se remarcă drona ucraineană "Furia", cu o rază de acţiune de circa 50 de kilometri, sau drona rusească "Eleron-3", dar şi mici aparate cvadricopter, cumpărate de pe piaţă şi care nu sunt concepute pentru armată, însă pot fi adaptate în scop militar şi au o rază de acţiune mai mică de 10 kilometri.
În faţa roiurilor de drone, fiecare tabără a desfăşurat sisteme defensive, în special electronice, pentru a bruia aceste aparate adesea foarte ieftine şi a căror doborâre cu rachete antiaeriene foarte scumpe trebuie evitată.
Soldaţii sunt foarte expuşi micilor drone cvadricopter, iar singura modalitate de a le combate este bruiajul, explică sursa europeană din sectorul apărării. "Armata rusă a alocat un sistem major de război electronic pentru fiecare 10 kilometri din linia frontului, amplasat fiecare de obicei la circa 7 kilometru în spatele liniei, plus capacităţi mai specializate la un eşalon superior", remarcă centrul RUSI.
"Este ceva enorm, ruşii au făcut progrese în războiul electronic. Nu poţi face un război al dronelor fără a avea o capacitate robustă de război electronic. Drona şi războiul electronic nu pot fi disociate. Este vorba despre un nou timp de luptă interarme, aşa cum avem infanterie-mecanizate-artilerie, la fel avem dronă - război electronic - conectivitate", explică cercetătorul francez de la IFRI.
În plus, sesizează centrul RUSI, armata rusă a desfăşurat masiv mijloace mai uşoare de combatere a dronelor, cum ar fi dispozitivele de bruiaj direcţionale. Avem astfel "puşca anti-dronă", dar şi aparate de bruiaj fixe, sub forma unor mari sfere prevăzute cu generatoare şi instalate aproape de linia frontului, dar care sunt uşor de reperat de către tabăra adversă şi sunt astfel distruse rapid.
În cele din urmă, pierderile la capitolul drone sunt foarte mari, în medie fiecare dronă zboară de cel mult 4-6 ori înainte de a fi doborâtă, conform unei estimări a unui militar citat de France Presse.
Potrivit ucrainenilor, ei pierd în fiecare lună în acest război circa 10.000 de drone, cifră neconfirmată de alte surse şi care s-ar putea înscrie în strategia de comunicare a Kievului faţă de aliaţii săi occidentali pentru a-i convinge să-şi sporească ajutorul militar oferit Ucrainei.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi














