Liderul Wagner ameninţă oficiali ai Kremlinului cu o reacţie populară, acuzându-i că ar fi cerut presei ruse de stat să îl cenzureze
Liderul grupării ruse de mercenari Wagner care a ocupat oraşul ucrainean Bahmut, Evgheni Prigojin, a acuzat duminică oficiali ai Kremlinului că au interzis presei ruse de stat să relateze despre el şi i-a avertizat că o asemenea greşeală ar putea conduce la o reacţie a poporului rus împotriva lor în lunile următoare, scrie Reuters.
Fondator al grupării Wagner, Prigojin a devenit în cele 15 luni de când Rusia a pornit războiul contra Ucrainei cel mai vizibil membru al cercului apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin. Fost furnizor de servicii de catering pentru preşedinţia rusă, supranumit astfel "bucătarul lui Putin", Prigojin a afirmat în glumă săptămâna trecută că ar trebui să i se spună mai degrabă "măcelarul lui Putin", în urma succeselor înregistrate pe front de gruparea sa, în contrast cu succesiunea de eşecuri ale trupelor regulate ruse.
După luni de lupte sângeroase cu armata ucraineană, gruparea Wagner a cucerit luna aceasta oraşul Bahmut, dar rolul lui Prigojin în această victorie a fost minimalizat de televiziunea de stat rusă. Aceasta a ignorat timp de 20 de ore ştirea despre cucerirea Bahmutului, iar când a difuzat-o a scos din ea discursul victorios al lui Prigojin, publicând în schimb un mesaj de felicitare de 36 de cuvinte din partea Kremlinului adresat grupării Wagner.
"Sunt absolut convins că au interzis (relatarea). Aceşti birocraţi de la nivel înalt, aceia închişi în turnurile Kremlinului, încearcă să le închidă tuturor gura pentru a nu vorbi despre Wagner", spune Prigojin într-un mesaj audio difuzat duminică şi crede că această abordare va conduce la o reacţie din partea populaţiei. "Pe termen lung - şi termen lung înseamnă două sau trei luni - ei vor primi o palmă din partea oamenilor pentru că încearcă să le închidă tuturor ochii şi urechile", speră liderul Wagner.
În vârstă de 61 de ani, Evgheni Prigojin s-a remarcat prin disciplina dură impusă în rândul luptătorilor săi şi prin limbajul jignitor la adresa establishment-ului militar de la Moscova, inclusiv la adresa ministrului apărării Serghei Şoigu, acuzând în repetate rânduri Ministerul rus al Apărării că nu furnizează muniţii grupării Wagner. Dar Kremlinul şi Ministerul Apărării au trecut cu vederea până în prezent izbucnirile verbale ale lui Prigojin, care par să facă notă discordantă cu practicile sistemului politic bine controlat de Putin.
Kremlinul nu a răspuns unei cereri de a comenta ultimele afirmaţii ale lui Prigojin, afirmând doar că obiectivele "operaţiunii militare speciale" din Ucraina vor fi atinse, în pofida a ceea ce a numit războiul prin intermediar (proxy-war) pe care Occidentul l-ar duce împotriva Rusiei în Ucraina.
În mesajul său de duminică, Prigojin mai spune că în bătălia de la Bahmut au fost ucişi circa 72.000 de soldaţi ucraineni şi au fost răniţi între 100.000 şi 140.000, un bilanţ neconfirmat de vreo sursă independentă. Atât Rusia cât şi Ucraina nu publică date despre pierderile în rândul propriilor trupe, în schimb le exagerează pe cele ale adversarului.
De partea sa, Kievul afirmă că pierderile ruseşti în această bătălie sunt mai mari decât cele ucrainene, întrucât trupele ruse au fost în ofensivă, susţinând totodată că trupele ucrainene încă ar mai controla o mică parte din Bahmut. Prigojin a anunţat retragerea trupelor Wagner din acest oraş, întrucât şi-au atins obiectivul, şi predarea poziţiilor cucerite către trupele regulate ale armatei ruse.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice














