Forţele ruse şi-au întărit poziţiile defensive în interiorul centralei nucleare Zaporojie, înaintea aşteptatei contraofensive ucrainene
Militarii ruşi şi-au întărit poziţiile defensive în interiorul şi în jurul centralei nucleare Zaporojie, în sudul Ucrainei, în ultimele săptămâni, au declarat patru martori, înainte de o contraofensivă ucraineană mult aşteptată în regiune, transmite vineri Reuters.
Noi tranşee au fost săpate în jurul oraşului Enerhodar şi au fost amplasate noi câmpuri de mine. Camerele de supraveghere ale uzinei sunt îndreptate spre nord, peste un mare lac de acumulare, către teritoriul controlat de Ucraina.
De mai multe luni, ruşii şi-au instalat poziţii de tragere pe acoperişul unora dintre clădirile centralei nucleare, iar pentru descurajarea dronelor au instalat plase.
Măsurile descrise de doi ucraineni care lucrează la centrala atomo-electrică şi alţi doi locuitori din oraşul Enerhodar subliniază riscurile pe care războiul îl reprezintă pentru securitatea instalaţiei. Sursele au vorbit sub rezerva anonimatului, din cauza temerilor pentru securitatea lor într-un oraş aflat sub ocupaţie rusă.
Agenţia de informaţii militare ucraineană, Ministerul Apărării de la Moscova şi compania rusă de energie nucleară Rosatom - care administrează în prezent centrala - nu au răspuns la solicitările de comentarii din partea Reuters cu privire la fortificaţiile de la Enerhodar şi la riscurile de securitate pe care le-ar putea prezenta contraofensiva ucraineană.
Unii experţi din industria nucleară şi-au exprimat îngrijorarea şi au avertizat că orice daună pricinuită centralei ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru persoanele şi regiunea înconjurătoare, pentru mersul războiului şi pentru industria nucleară mondială.
"Reactoarele nu au fost concepute pentru zonele de război şi nu cred că pot fi sigure sau securizate într-o zonă de război", a declarat Nickolas Roth, director al think tank-ului Nuclear Threat Initiative.
Petro Kotin, şeful agenţiei nucleare ucrainene Energoatom, a declarat pentru Reuters că nu crede că forţele ucrainene vor lansa un atac direct asupra uzinei şi că mai degrabă ar putea încerca să-i forţeze pe ruşi să se retragă tăindu-le liniile de aprovizionare.
Dar există o îngrijorare la nivelul comunităţii internaţionale că centrala nucleară Zaporojie, cu şase reactoare - cea mai mare din Europa - ar putea să ajungă în centrul luptelor, mai ales că analiştii militari se aşteaptă ca Ucraina să încerce să respingă forţele ruse din regiunea Zaporojie.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) - organismul de supraveghere nucleară al ONU - afirmă că prezenţa şi activitatea militară sunt în creştere în zonă, subliniind necesitatea de a fi luate măsuri urgente. AIEA avertizează de luni de zile cu privire la pericolul unui accident major la centrală.
AIEA plănuieşte să prezinte un acord între Rusia şi Ucraina la Consiliul de Securitate al ONU în cursul acestei luni pentru protejarea instalaţiei, au declarat patru diplomaţi pentru Reuters.
În Japonia, unde în 2011 un cutremur şi un tsunami au întrerupt alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Fukushima provocând topirea reactoarelor, guvernul nipon a declarat că monitorizează îndeaproape situaţia de la Zaporojie.
"Credem că este o situaţie alarmantă şi o urmărim îndeaproape", a declarat Satoru Yasuraoka, director al diviziei de politică în domeniul energiei nucleare din cadrul Ministerului japonez al Economiei, Comerţului şi Industriei.
În aprilie, Japonia a oferit AIEA 2 milioane de euro pentru a contribui la securizarea centralei Zaporojie.
Kotin a declarat că cea mai mare ameninţare pentru securitatea centralei este ca luptele să taie ultima linie electrică externă rămasă, necesară pentru răcirea reactoarelor. Dacă aceasta s-ar întâmpla, doar generatoarele diesel de urgenţă ar putea preveni un colaps.
"Dacă toate pompele se opresc, veţi avea timp doar între o oră şi jumătate până la trei zile până la o topire", a explicat şeful Energoatom.
Generatoarele de urgenţă au fost activate deja de şase ori pentru perioade scurte de timp, atunci când alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza bombardamentelor pe care Rusia şi Ucraina şi le-au atribuit reciproc.
Kotin a estimat că numărul soldaţilor ruşi de la uzină a crescut de la aproximativ 500 la 1.500 în ultimele luni. El nu mai poate avea acces la instalaţie, care nu mai funcţionează, dar are în continuare o reţea de contacte.
Toate cele patru surse au declarat că au auzit ocazional explozii, despre care au presupus că au fost provocate de animale care au călcat pe mine. Unul dintre muncitori a văzut dâre de gloanţe trasoare pe cerul nopţii de pe acoperişul uneia dintre clădirile uzinei, probabil în direcţia unei drone.
În timp ce acumularea de trupe şi măsurile defensive suplimentare indică faptul că forţele de ocupaţie îşi consolidează fortificaţiile, există, de asemenea, semne că ruşii se pregătesc şi pentru o eventuală retragere.
Centrala se află pe malul sudic al lacului de acumulare Kahovka, care serveşte drept barieră naturală faţă de teritoriile controlate de ucraineni în nord.
Uzina şi oraşul Enerhodar sunt legate printr-un singur drum principal de Melitopol, cel mai mare oraş ocupat de Rusia în regiunea Zaporojie (sud-est), care oferă Rusiei un coridor terestru către peninsula Crimeea ocupată.
Kotin afirmă că forţele ruse ar trebui să se retragă dacă acest drum va fi tăiat, adăugând că el crede că soldaţii ruşi au efectuat deja exerciţii de retragere pe teritoriul uzinei.
"După părerea mea, ei se pregătesc de evacuare, aşa că aduc totul în acelaşi loc pentru a fi gata să ia totul şi să plece de acolo", a spus el.
Două dintre sursele de la Enerhodar au spus că au văzut cum forţele ruse cărau luna aceasta echipamente radiologice, echipamente de laborator şi alte echipamente în cutii dintr-un spital, precum şi echipamente din bănci ucrainene închise în oraşul Enerhodar.
Ucraina şi-a anunţat intenţia de a întreprinde în curând o ofensivă majoră pentru a recuceri teritoriul ocupat şi se aşteaptă ca aceasta să lovească în sudul ţării, din cauza importanţei sale strategice ca pod către Crimeea şi Marea Neagră.
Rusia a ridicat fortificaţii care se întind din vestul Rusiei până în Crimeea, iar tranşeele sunt deosebit de extinse pe drumul dinspre teritoriul controlat de ucraineni spre sud până la Melitopol, ceea ce sugerează că Moscova se aşteaptă la un atac acolo.
Moscova susţine că uzina, care asigura o cincime din necesarul de electricitate al Ucrainei înainte de război, aparţine de acum Rusiei, după ce preşedintele Vladimir Putin a proclamat regiunea Zaporojie, parţial ocupată, drept teritoriu rusesc împreună cu alte trei regiuni ucrainene în septembrie trecut.
Responsabilii instalaţi de Rusia au anunţat o evacuare a zonelor de pe linia frontului în regiunea Zaporojie, inclusiv Enerhodar, indicând că au evacuat deja peste 1.500 de persoane de acolo.
Toate reactoarele centralei au fost oprite în septembrie trecut, iar numărul de muncitori a scăzut de la aproximativ 11.000 de ucraineni înainte de război la aproximativ 6.000, potrivit Energoatom.
Aproximativ 2.700 dintre ei au semnat contracte cu filiala rusă a Rosatom, despre care Moscova spune că operează acum centrala. Energoatom a declarat săptămâna trecută că Rusia plănuia să evacueze peste 3.000 de lucrători de la instalaţie. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice














