Comisia Europeană ameninţă să acţioneze împotriva ţărilor care menţin controalele la frontiere în interiorul Schengen
Comisia Europeană are în vedere să desfăşoare un "proces de consultare formală" asupra controalelor la frontierele interne pe care unele dintre statele membre ale Schengen le menţin în interiorul acestui spaţiu de liberă circulaţie şi ameninţă cu acţiuni împotriva acestora în lipsa "unui angajament de schimbare" a acestei politici, se arată în cel de-al doilea raport privind Schengen publicat marţi, relatează agenţia EFE.
Documentul, care trece în revistă situaţia spaţiului de liberă circulaţie în ultimul an, enumeră bunele practici, dar şi "provocările" nerezolvate, precum şi domeniile de acţiune pe care Bruxellesul le consideră prioritare.
Printre aceste priorităţi se numără "eliminarea progresivă a controalelor pe termen lung la frontierele interne" şi înlocuirea lor cu "măsuri alternative de cooperare poliţienească".
Bruxellesul reaminteşte că reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen "trebuie să fie excepţională, limitată în timp şi o măsură de ultimă instanţă". Din cauza migranţilor ilegali, şase state membre ale UE practică în prezent astfel de controale, respectiv Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Slovacia şi Suedia, plus Norvegia şi Islanda, ţări care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale spaţiului Schengen.
În raportul publicat marţi, Comisia menţionează că va lansa un "proces de consultare formală cu toate statele membre interesate" şi avertizează că este "dispusă să recurgă la măsurile legale aflate la dispoziţia sa în cazul în care aceste consultări nu vor avea ca rezultat un angajament clar de schimbare".
Alte priorităţi înscrise în raport sunt consolidarea frontierelor externe, creşterea eficacităţii sistemului de repatriere a migranţilor ilegali şi consolidarea administrării Schengen, urmând astfel să fie emise recomandări pentru fiecare ţară.
De asemenea, Comisia cere Consiliului (ce reuneşte statele UE) să permită aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi să consolideze securitatea internă a acestui spaţiu de liberă circulaţie pentru a combate criminalitatea organizată şi traficul de droguri.
Comisia consideră de asemenea prioritară o mai bună folosire a pârghiei vizelor pentru abordarea problemei migraţiei ilegale şi alinierea politicilor de vize a statelor europene nemembre ale UE cu cea practicată de blocul comunitar.
Următorul Consiliu Schengen, care se va desfăşura pe 8 iunie, "va fi o oportunitate pentru miniştri să sprijine priorităţile politice identificate", a indicat Comisia Europeană, îndemnând în acest context Suedia şi Spania, ţări care deţin actuala şi următoarea preşedinţie semestrială a Consiliului UE, "să urmărească realizarea priorităţilor şi acţiunilor propuse".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Austria intenționează să extindă serviciul militar obligatoriu la nouă luni
Guvernul austriac a anunțat luni că intenționează să prelungească serviciul militar obligatoriu cu trei luni, până la un total de nouă luni în viitor, relatează dpa. Miniștrii au ajuns la un acord pe această temă după negocieri îndelungate. Coaliția tripartită intenționează acum să contacteze Partidul Libertăți
ONU se teme de o resurgență a HIV din cauza reducerii finanțării în lupta împotriva SIDA
Finanțarea internațională pentru lupta împotriva HIV a scăzut cu aproape 20% anul trecut, a avertizat ONU luni la Conferința Internațională privind SIDA de la Rio de Janeiro, în Brazilia, conform AFP. Răspunsul global la HIV, virusul care provoacă SIDA, este 'complet blocat' după cea mai abruptă scădere a finanțării din ultimele decenii, a
Trump consideră că există 'șanse mari' ca discuțiile cu Iranul să aibă succes
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că discuțiile cu Iranul au 'șanse mari' să dea rezultate, după mai multe zile consecutive de calm relativ în conflictul dintre cele două țări, relatează AFP. 'Vom vedea ce se va întâmpla. Cred că există șanse mari să se întâmple ceva', a declarat președintele americ
Delegația americană părăsește o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a protesta împotriva criticilor franceze
SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în momentul discursului ambasadorului francez, în semn de protest față de comentariile 'ipocrite' ale Franței, care a comparat SUA cu Coreea de Nord și Rusia în legătură cu un vot legat de drepturile omului, a declarat un reprezentant american la Națiunile Unite, citat de AFP.
Președinta Republicii Moldova a convocat prima ședință a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obținute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite prioritățile executivului în domeniul int
Ungaria: Premierul Peter Magyar crede că partidul Fidesz este 'dincolo de redresare'
Partidul Fidesz, ca formațiune politică, este 'dincolo de redresare', a declarat luni, în Parlamentul de la Budapesta, premierul ungar Peter Magyar, transmite MTI. În intervenția sa, premierul Peter Magyar a vorbit despre 'interpretarea anuală a lumii' a fostului prim-ministru Viktor Orban de la Băile Tușnad din Români
Kievul menționează colaborarea Iranului cu Rusia și face apel la Teheran 'să nu se victimizeze'
Ministrul de externe ucrainean Andrii Sibiga a amintit luni, ca răspuns la protestele omologului său iranian față de atacul recent al forțelor ucrainene asupra unei nave a Republicii islamice în Marea Caspică, că Iranul ajută din 2022 Moscova cu armament în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, relatează EFE. 'Iranul nu este în poziți
Vladimir Putin: Ucraina își va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest
Ucraina își va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest, a declarat președintele rus Vladimir Putin, duminică, în cadrul unei întâlniri cu militari ai Forțelor Navale Ruse, transmite TASS. 'Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vestul țării, care au aparținut c&
Putin acuză Occidentul că recurge la 'metode teroriste' pentru că nu poate învinge Rusia
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat luni Occidentul că recurge la 'metode teroriste' pentru că nu a reușit să înfrângă Rusia 'pe câmpul de luptă', referindu-se la atacurile cu drone ucrainene asupra unor obiective din spatele frontului rusesc, relatează EFE. 'Fiind incapabili să înfrângă Rusia pe câm
Islanda: A început votul anticipat în cadrul referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la UE
Islanda a deschis luni votul anticipat în cadrul referendumului din 29 august cu privire la o eventuală reluare a negocierilor de aderare a insulei la Uniunea Europeană, întrerupte oficial în 2015, transmite AFP. Cetățenii insulei trebuie să răspundă la următoarea întrebare: 'Trebuie să redeschidă Islanda negocierile de aderare cu U
Iranul infirmă existența unor negocieri cu SUA
Diplomația iraniană a afirmat luni că nu desfășoară niciun fel de negociere în prezent cu SUA, în pofida opririi recente a luptelor între cele două țări, relatează AFP. 'Mediatorii ne pot transmite mesaje din partea americană despre actualele evoluții din regiune. Dar la ora actuală, nu suntem angajați în niciun fel de negociere cu
Uniunea Europeană își pierde atractivitatea pentru țările mici, potrivit președintelui legislativului georgian
Propunerea de a abandona principiul consensului la luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene (UE) face ca blocul comunitar să-și piardă atractivitatea pentru țările mici, a declarat luni președintele Parlamentului Georgiei, Șalva Papuașvili, informează EFE. 'Țările mici nu își vor putea apăra interesele vitale dacă nu coincid cu planurile ma
Seulul urmărește cooperarea militară dintre Moscova și Phenian după informațiile privind desfășurarea a 30.000 de soldați
Guvernul sud-coreean urmărește îndeaproape cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra posibilității ca Phenianul să trimită 30.000 de soldați pentru a ajuta Rusia în războiul său împotriva Ucrainei, transmite luni EFE. 'Guvernul urmărește îndeaproape eveni
Kremlinul spune că nu a văzut nimic concret cu privire la noi propuneri de pace pentru Ucraina
Kremlinul a susținut luni că nu a văzut nicio informație specifică cu privire la noi propuneri pentru un acord de pace în Ucraina, înaintea întâlnirii prevăzute să aibă loc marți la Washington între președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters. O sursă ucrainea
Kim Jong Un aniversează sfârșitul războiului din Coreea alături de fiica sa, posibilă moștenitoare a puterii
Conducătorul nord-coreean Kim Jong Un a marcat luni 73 de ani de la încheierea războiului din Coreea (1950-1953) având-o alături pe fiica sa Ju Ae, relatează agenția oficială de presă KCNA, preluată de Reuters. Ministerul Reunificării de la Seul a observat că este prima dată când fiica lui Kim îl însoțește la come













