Kârgâzstanul dezminte că cea mai mare mină de fier a sa va trece sub controlul Chinei

Kârgâzstanul a dezminţit că vrea să transfere controlul asupra celei mai mari mine de fier din ţară către China, pentru a plăti datoria substanţială pe care această ţară din Asia Centrală o are către Beijing, care îşi întăreşte prezenţa în regiune, informează vineri AFP.
"Transferul zăcământului de la Jetim către China este o minciună. Vom dezvolta totul noi înşine în proporţie de 100%", a dat asigurări, pe pagina sa de Facebook, Daiârbek Orunbekov, responsabil pentru politica informaţională prezidenţială.
În Kârgâzstan, expansiunea vecinului chinez stârneşte temeri printre cei circa şase milioane de locuitori ai acestei ţări sărace şi instabile politic.
Represiunea puterii chineze în provincia Xinjiang împotriva uigurilor - etnie majoritar musulmană ce provine tot din Asia Centrală - constituie unul dintre motivele acestor reticenţe.
Orunbekov a precizat că sunt angajaţi lucrători locali, în condiţiile în care în trecut au avut deja loc manifestaţii anti-chineze.
Această declaraţie intervine cu câteva zile înainte de primul summit "China-Asia Centrală", la care preşedintele chinez Xi Jinping îi va primi pe cei cinci lideri ai fostelor republici sovietice din Asia Centrală şi care se va desfăşura pe 18-19 mai la Xi'an, nordul Chinei.
China, principalul creditor al Kârgâzstanului, deţine peste 40% din datoria externă kârgâză, care depăşeşte 4 miliarde de dolari, şi finanţează importante proiecte de infrastructură în cadrul "Noilor drumuri ale mătăsii".
Potrivit preşedintelui kârgâz Sadâr Japarov, rezervele din zăcământul Jetim (est), considerat cel mai mare din această ţară, ar putea atinge 50 de miliarde de dolari, ceea ce nu a fost verificat în mod independent.
În pofida dorinţei autorităţilor, exploatarea zăcământului a fost multă vreme întârziată de turbulenţele politice prin care Kârgâzstanul trece în mod regulat, iar localnici s-au opus de asemenea aceste exploatări, din raţiuni ecologice.
Anul trecut, Kârgâzstanul a naţionalizat mina de aur Kumtor, una dintre cele mai mari mari din lume şi crucială pentru economia kârgâză, după ani de conflict cu Centerra Gold, fostul proprietar canadian.
Rusia, care consideră de la mijlocul secolului al XIX-lea Asia Centrală zona sa de interes, îşi vede rolul contestat şi aliaţii săi tradiţionali regionali atraşi de China, Turcia şi de ţările occidentale.
Această tendinţă se accelerează după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, chiar dacă Moscova păstrează puternice pârghii de influenţa.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: serep.kg
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO #Ucraina se bazează pe creșterea producției de arme în străinătate (ministrul apărării)
Guvernul ucrainean se bazează pe creșterea producției în colaborare cu partenerii europeni pentru furnizarea de arme și muniții, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, după o reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei - cunoscut ca Grupul de la Ramstein, relatează dpa și Reuters. R
#Ucraina: Zelenski cere să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Vladimir Putin, în urma unei convorbiri telefonice între președintele rus și Donald Trump, în cursul căreia primul a avertizat cu o 'ripostă' la recentele atacuri ucrainene, relatează AFP. 'Dacă lumea reacți
Apel la încetarea focului în Gaza: SUA au recurs din nou la veto în Consiliul de Securitate al ONU
Statele Unite au blocat din nou miercuri Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea focului și acces umanitar în Gaza, acuzând textul că 'subminează' eforturile diplomatice pentru un armistițiu, relatează AFP . Textul prezentat de cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate a întrunit 14 voturi pentru și unu
Uniunea Europeană cere statelor membre să diminueze rapid utilizarea resurselor de apă
Comisia Europeană a cerut miercuri statelor europene să diminueze utilizarea resurselor de apă până în 2030 din cauza stresului hidric cauzat de încălzirea globală, relatează AFP. 'Deja astăzi, 30% din terenurile europene se confruntă cu deficit de apă în fiecare an (...). Viitorul nostru depinde de modul în c
După o convorbire de peste o oră cu președintele rus, Trump nu vede o rezolvare imediată a războiului din #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a vorbit miercuri la telefon cu președintele rus, Vladimir Putin, despre Ucraina și Iran. După convorbirea ce a durat mai mult de o oră, Trump a scris pe rețeaua Truth Social c
UPDATE Kremlinul califică drept "pozitivă" şi "productivă" convorbirea telefonică dintre Trump şi Putin
Kremlinul a calificat miercuri convorbirea telefonică de o oră dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump drept 'pozitivă' și 'productivă', afirmând că cei doi lideri au convenit să 'rămână în contact permanent', relatează AFP. 'În urma convorbirii, cei doi l
Kaja Kallas: Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, 'țintă a razboiului hibrid purtat de Moscova'
Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova vor fi o țintă a războiului hibrid al Rusiei, a declarat miercuri șefa diplomației europene Kaja Kallas, cu ocazia celui de-al 9-lea Consiliu de Asociere Republica Moldova - UE, desfășurat în aceeași zi la Bruxelles, relatează Radio Chișinău. 'Alegerile parlamentare din Republica Moldova vo
Zelenski îi propune lui Putin o încetare a focului până la o întâlnire, dar liderul de la Kremlin respinge oferta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus miercuri instituirea unui armistițiu până la desfășurarea unei întâlniri cu președintele rus Vladimir Putin, dar acesta a respins atât armistițiul, cât posibilitatea unei întâlniri, relatează Reuters, EFE și Ukrainska Pravda. 'Propunerea mea, pe care cred că parten
Rusia: Putin acuză Kievul că a vrut să 'perturbe' negocierile comandând exploziile feroviare din weekend
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Ucraina că a comandat exploziile feroviare produse în două regiuni din Rusia în weekend, el apreciind că atacurile 'teroriste' au vizat să saboteze discuțiile ruso-ucrainene, transmite AFP. 'Toate crimele comise împotriva civililor, mai ales a femeilor și copiilor, în preziua
Ministrul german de externe afirmă că Berlinul este în continuare pregătit să sprijine Israelul cu livrări de arme
Ministrul german de externe Johann Wadephul a apărat miercuri în fața deputaților sprijinul țării sale pentru Israel, inclusiv prin livrări de arme din ce în ce mai controversate, în timpul unei ședințe în Bundestag marcate de incidente, relatează AFP. 'Germania va continua să sprijine statul Israel, inclusiv prin livrări de arme
#Ucraina: Condițiile de pace prezentate de Moscova la discuțiile de la Istanbul sunt 'ultimatumuri', denunță Zelenski
Condițiile de pace propuse de Moscova la discuțiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunțat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din nou apel la desfășurarea unei reuniuni cu omologii săi rus Vladimir Putin și american Donald Trump și cu participarea sa, relatează AFP. Continuarea dis
UE dorește să prelungească protecția acordată refugiaților ucraineni, dar începe un proces de reflecție asupra viitorului lor
Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE și s-a angajat pentru prima dată într-o reflecție asupra viitorului lor, transmite AFP. Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să
Țările de Jos: Geert Wilders a explicat în parlament de ce partidul său a rupt coaliția de guvernare
Liderul partidului olandez de extremă dreapta PVV (Partidul pentru Libertate), Geert Wilders, a explicat miercuri în parlament că partidul său a părăsit coaliția de guvernare întrucât nu a găsit susținere din partea aliaților în rezolvarea mai multor aspecte legate de problema migrației: 'încetarea definitivă' a acordării de azil migranț
Microsoft își consolidează cooperarea cu guvernele europene în materie de securitate cibernetică
Microsoft își va aprofunda cooperarea cu guvernele europene în domeniul securității cibernetice, furnizând autorităților mai multe informații obținute prin intermediul instrumentelor sale de inteligență artificială (AI), a anunțat miercuri compania, relatează AFP. Acest 'program de securitate european' (European Security Program) lans
Germania: Guvernul vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în încercarea de a reduce numărul solicitanților de azil
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în cadrul politicii de reducere a numărului de solicitanți de azil, a indicat miercuri ministrul de interne Alexander Dobrindt, transmite Reuters. Conform planului convenit în ședința de guvern de miercuri, nu va mai fi necesară aprobarea din partea Bundesrat - camera