Curtea Constituţională a Republicii Moldova examinează sesizarea privind verificarea constituţionalităţii Partidului ''Şor''
Curtea Constituţională a Republicii Moldovei a început miercuri, la sesizarea guvernului, verificarea constituţionalităţii Partidului de opoziţie pro-rus 'Şor', al cărui lider, Ilan Şor, a fost condamnat şi se află în exil în Israel, potrivit media de peste Prut şi agenţiei de presă EFE.
În prima şedinţă, avocaţii lui Şor l-au contestat pe preşedintele instanţei, Nicolae Roşca, din cauza apartenenţei sale la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, şi a legăturilor sale strânse cu preşedinta ţării, Maia Sandu, căreia i-ar fi fost avocat, notează Unimedia.info.
În acest scop, a fost prezentat un videoclip în care Roşca apare la o demonstraţie împreună cu mai mulţi membri ai PAS.
După vizionarea videoclipului, instanţa a anunţat o pauză tehnică şi s-a anunţat că procedura va fi prelungită până la 17 mai.
Magistraţii au respins recuzarea lui Nicolae Roşca de la şedinţa în care este examinată sesizarea guvernului moldovean privind verificarea constituţionalităţii Partidului Şor, notează Unimedia.info.
Procesul a fost iniţiat după ce, în noiembrie 2022, guvernul moldovean a aprobat cererea ministrului justiţiei de atunci, Sergiu Litvinenco, care a cerut ca Partidul Şor să fie declarat neconstituţional.
În ultimele luni, Partidul Şor s-a aflat în fruntea protestelor antiguvernamentale de amploare din cauza creşterii costului vieţii în fosta republica sovietică, guvernată de o coaliţie pro-europeană.
Potrivit autorităţilor moldovene, există argumente care denotă faptul că, prin toate activităţile de până acum, formaţiunea lui Ilan Şor a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi pune în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, potrivit Deschide.md.
Conform sesizării, acţiunile comise de Partidul Şor pe parcursul ultimilor şase ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigaţiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menţionat şi faptul că, recent, liderul formaţiunii a fost inclus pe lista de sancţiuni a SUA.
Iniţiativa Ministerului Justiţiei a fost calificată de către Partidul Şor ca fiind "încă un abuz grav din partea guvernării PAS".
'PAS vrea să îşi însuşească mandatele Partidului Şor pentru a avea o majoritate constituţională în parlament', a denunţat liderul formaţiunii politice, Ilan Şor, căruia i-a fost retras recent mandatul de deputat.
Oligarhul politician, aflat în exil în Israel, a fost condamnat în aprilie la 15 ani de închisoare pentru furtul, în 2014, a unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovean, dar şi pentru spălare de bani.
Şor a fost arestat în 2015 şi condamnat în 2017 la şapte ani şi jumătate de închisoare, dar sentinţa a fost atacată şi nu a intrat niciodată în vigoare, permiţându-i magnatului să fugă de justiţie doi ani mai târziu.
În urma acestei decizii, 56 din cei 63 de deputaţi ai partidului de guvernământ au votat, la 27 aprilie, pentru a-l lipsi de locul pe care îl mai deţinea ca membru al parlamentului.
Deşi se află în exil, Şor a fost ales în parlamentul Republicii Moldova în 2019 şi 2021.
În februarie, ministrul de externe Nicu Popescu a cerut UE să impună sancţiuni oligarhilor moldoveni acuzaţi că au sprijinit Rusia în destabilizarea Republicii Moldova, referindu-se la Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, doi oligarhi fugari deja sancţionaţi de SUA şi Marea Britanie.
La jumătatea lunii martie, în media s-a scurs o strategie a Rusiei privind subordonarea Republicii Moldova din punct de vedere politic şi economic, inclusiv prin intermediul livrărilor ruseşti de gaze, pentru a împiedica apropierea ei de NATO şi de Uniunea Europeană, în special prin intermediul României vecine, şi pentru a impune limba rusă în fosta republică sovietică.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice














