logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisia Europeană prezintă un plan în valoare de o jumătate de miliard de euro pentru creşterea producţiei de muniţii

Image

Comisia Europeană a prezentat miercuri un instrument financiar în valoare de 500 de milioane de euro, în vederea creşterii capacităţii de producţie a muniţiilor în Uniunea Europeană. Planul prevede atingerea unui nivel de un milion de obuze pe an, pentru refacerea arsenalelor în paralel cu aprovizionarea Ucrainei, informează AFP.

"Este vorba de susţinerea directă a unor proiecte industriale care să permită asigurarea creşterii ritmului de producţie al bazei industriale europene", a explicat comisarul european pentru industrie, Thierry Breton, afirmând că speră ca statele membre ale UE să aprobe planul până la sfârşitul lui iunie.

"Sunt încrezător că de acum în 12 luni vom putea creşte capacitate de producţie la un milion de muniţii pe an în Europa", a declarat oficialul. El a precizat că propunerea nu are ca obiectiv acoperirea necesităţilor imediate ale Ucrainei, care susţine că pregăteşte o ofensivă pentru recucerirea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia.

"Pentru a susţine Ucraina pe termen foarte scurt, trebuie să continuăm să dăm din stocurile noastre", a insistat Breton.

Propunerea reprezintă faza a treia a planului de acţiune aprobat de UE la sfârşitul lui martie, conform căruia ar urma să fie trimise forţelor ucrainene un milion de obuze de 155 mm şi să se refacă stocurile strategice ale statelor europene, aflate în unele cazuri aproape de epuizare. Planul ar necesita o jumătate de miliard de euro, din care 260 de milioane din Fondul European de Apărare, iar 240 de milioane ar urma să fie redirecţionate de la un alt instrument defensiv.

Sumele alocate ar permite cofinanţarea investiţiilor companiilor pentru creşterea producţiei în uzinele din UE. Circa 15 firme produc muniţiile respective în 11 ţări membre ale Uniunii.

"Cu finanţările statelor membre, capacitatea de investiţii va fi de un miliard de euro", a arătat comisarul, subliniind că obiectivul este "producţia pentru compensarea reducerii stocurilor" de muniţii de către mai multe ţări care au furnizat obuze Ucrainei.

Companiile "nu au în prezent anvergura pentru a răspunde necesităţilor de securitate ale Ucrainei şi ale statelor noastre membre. Au însă întregul potenţial pentru a face asta", a susţinut el, în urma unor vizite pe teren, la principalii producători de muniţie din UE.

"Acest tip de muniţii lipseşte peste tot, atât în Europa cât şi în Statele Unite. Suntem cu toţii în aceeaşi situaţie, însă UE are o bază industrială mai largă decât Statele Unite", a mai spus Breton. El a recunoscut însă că "în materie de apărare, industriaşii noştri trebuie să intre în modul economic de război. Încă nu au ajuns acolo".

Din 9 februarie, când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat o cerere în acest sens, ţările din Uniunea Europeană au trimis Ucrainei aproape 40.000 de obuze şi peste 1.000 de rachete pentru armele antiaeriene şi antitanc, arată informaţiile obţinute de AFP.

Datele respective corespund însă solicitărilor de rambursare depuse de statele membre şi nu reflectă realitatea cantităţilor protejate de secretele de apărare. Pentru plata parţială a muniţiilor scoase din depozite de mai multe ţări este prevăzută o sumă totală de un miliard de euro.

Încă un miliard va cofinanţa achiziţiile în comun pentru Ucraina - obuze de 155 mm şi rachete. Preşedinţia suedeză a Uniunii a anunţat miercuri finalizarea acordului pentru utilizarea acestui pachet financiar. Comenzile vor fi făcute până la 30 septembrie, către firme europene care produc în UE şi Norvegia, chiar dacă unele componente - cum ar fi praful de puşcă sau explozibilii - sunt achiziţionate din afara UE.

Unele state membre ale Uniunii ar fi dorit să facă comenzi de la firme europene cu fabrici în ţări terţe, cum ar fi uzina din Australia a grupului german Rheinmetall. AFP apreciază că astfel nu s-ar fi respectat dorinţa conducerii UE de a întări şi dezvolta industria de apărare în cadrul Uniunii. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult