Polonia confiscă clădirea liceului rus din Varşovia
Polonia a confiscat sâmbătă clădirea liceului rus din Varşovia, informează AFP. "Această clădire va aparţine de acum încolo primăriei din Varşovia", a declarat telefonic agenţiei purtătorul de cuvânt al ministerului polonez de externe. El a precizat că a fost o procedură de confiscare de către un executor judecătoresc, în numele municipalităţii capitalei.
Ambasadorul rus la Varşovia, Serghei Andreev, a declarat agenţiilor de presă de stat din Rusia, preluate de Reuters, că Moscova va înainta un protest diplomatic oficial. El a apreciat că acţiunea a încălcat Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, deşi Polonia susţine că era îndreptăţită să efectueze confiscarea. "Astăzi, autorităţile poloneze au decis să acţioneze în forţă, deşi aceasta este o clădire diplomatică, clădirea unei şcoli", a spus Andreev, citat de agenţia TASS. RIA a consemnat afirmaţia diplomatului că se aşteaptă ca Moscova să ia în considerare eventuale retorsiuni.
Lukasz Jasina, purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Varşovia, a afirmat că "este dreptul ambasadorului să înainteze acest protest. Până acum, nu ştim dacă a făcut sau nu asta, aşteptăm". El a adăugat că "opinia noastră, care a fost confirmată de instanţe, este că această proprietate aparţine statului polonez şi a fost ocupată de Rusia ilegal".
AFP nu a reuşit să o contacteze pe purtătoarea de cuvânt a primăriei.
Poliţia a comunicat că doar a asistat la procedură şi a refuzat să facă orice comentariu.
Primăria din Varşovia confiscase în urmă cu un an şi un fost obiectiv diplomatic rusesc, care făcea obiectul unui litigiu între Polonia şi Rusia, reaminteşte AFP. Clădirile cu zece etaje construite în sudul capitalei poloneze în anii 1970, folosite în trecut de diplomaţii sovietici şi numite de localnici "cuib de spioni", au fost oferite Ucrainei invadate de forţele ruse. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autorul atacului de la Berlin jurase credință grupării Stat Islamic într-un video (media)
Autorul atacului de la Gay Pride din Berlin jurase credință grupării Stat Islamic într-un video difuzat sâmbătă, chiar în ziua faptelor, a relatat marți ziarul Bild, citând surse anonime din do
Statele din Golf susțin un plan care permite Iranului să perceapă taxe voluntare în Strâmtoarea Ormuz
Omanul a obținut sprijinul țărilor din Golf pentru un proiect care ar permite Teheranului să perceapă redevențe voluntare pentru utilizarea Strâmtorii Ormuz, a declarat marți pentru Reuters o sursă din regiune. Această inițiativă urmărește să pună capăt perturbărilor intervenite în tranzitul hidrocarburilor ca urmare a conflictului între SUA,
Noul guvern al Ungariei creează un birou pentru recuperarea activelor presupus delapidate de Orban
Parlamentul Ungariei a aprobat marți cu o amplă majoritate crearea Oficiului Național de Recuperare a Activelor (NVVH), o inițiativă care vizează recuperarea fondurilor presupus delapidate în timpul guvernării anterioare, a ultranaționalistului , informează EFE. Proiectul de lege, propus de partidul de guvernământ Tisza al prim-ministrului conserva
Kremlinul afirmă că atacul Ucrainei împotriva unei nave iraniene trebuie considerat un atac asupra Iranului
Kremlinul a afirmat marți că un atac ucrainean împotriva unei nave iraniene din Marea Caspică trebuie considerat un atac asupra Iranului însuși și arată cât de important este să fie eliminată ceea ce acesta numește amenințarea venită dinspre Kiev, transmite Reuters. Ministerul de externe de la Teheran a condamnat sâmbătă atacul respecti
Polonia investighează atacul în care a murit o poloneză din timpul Marșului Pride de la Berlin
Procurorii polonezi au declanșat o investigație privind moartea unei femei din Polonia în atacul suspectat a fi unul terorist, comis în marja evenimentelor organizate cu prilejul Marșului Pride din Berlin,
Italia va folosi programul SAFE pentru a-și finanța cheltuielile militare, susține ministrul de externe
Italia va folosi programul SAFE al Uniunii Europene pentru a-și finanța cheltuielile militare, a declarat marți ministrul de externe Antonio Tajani, după ce anterior Roma sugerase că ar putea renunța la program fără reguli bugetare mai permisive din partea Bruxellesului pentru cheltuielile pentru energie, relatează Reuters. 'Am decis să fo
Trump îi atacă pe democrați de la tribuna General Motors, în perspectiva alegerilor parțiale din noiembrie
Președintele SUA, Donald Trump, și-a lăudat bilanțul în materie de investiții, creare de locuri de muncă și reduceri de taxe, într-un discurs cu tentă electorală susținut luni la un centru de testare General Motors din Michigan, cu mai puțin de 100 de zile înainte de alegerile parțiale din noiembrie și într-un context în care sondajele i
Myanmar: Parlamentul aprobă pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile grave legate de fraudele online
Parlamentul din Myanmar a aprobat marți un proiect de lege care instituie sancțiuni care merg până la pedeapsa cu moartea pentru infractorii care folosesc mână de lucru adusă cu forța în centrele unde se comit fraude online, o industrie clandestină foarte dezvoltată în regiune, relatează AFP. 'Proiectul de lege &ici
Președintele Trump îi primește pe omologul său ucrainean Zelenski și pe premierul israelian Netanyahu
Președintele american Donald Trump îi primește marți pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează Reuters. Cei doi oaspeți au ajuns la Washington pentru a participa la o ceremonie omagială pentru senatorul republican Lindsey Graham, unul din cei mai apropiați aliați ai lui Trump. P
Trump cere Curții Supreme să permită restricționarea votului prin corespondență
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Curții Supreme să permită administrației sale să pună în aplicare un ordin executiv care ar înăspri regulile privind votul prin corespondență și ar crea liste federale cu persoanele eligibile să voteze, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, informează marți dpa.
Autoritățile americane arestează un suspect în vârstă de 15 ani în cazul atacului armat din Seattle
Autoritățile americane au arestat luni un minor de 15 ani în legătură cu atacul armat care a avut loc duminică la Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care trei oameni au fost uciși și patru răniți, inclusiv un copil de doi ani, informează EFE. Primărița orașului, Katie B. Wilson, a declarat într-o confe
Yemenul acuză rebelii Houthi că vor să aplice modelul iranian prin blocarea navigației în Marea Roșie
Mișcarea rebelilor Houthi din Yemen vrea să folosească strategia Iranului pentru Strâmtoarea Ormuz în Marea Roșie perturbând navigația prin Bab el-Mandeb și au fost încurajați de răspunsul internațional insuficient, a declarat luni șefa diplomației din Yemen, Afrah Al-Zouba, relatează Reuters. 'Houthii vor să copiez
SUA, la ani distanță de capacitatea Ucrainei în ceea ce privește producția de drone (oficial al Pentagonului)
Statele Unite se află încă în faza incipientă și cea mai dificilă a dezvoltării unei industrii naționale de drone și sunt departe de nivelul de producție atins de Ucraina în timpul războiului, chiar dacă guvernul înăsprește regulile care impun ca dronele să fie construite cu piese fabricate în America, a declarat luni un oficial al Penta
SUA: Frații Andrew și Tristan Tate vor cere eliberarea pe cauțiune până pe 5 august
Influencerii Andrew și Tristan Tate vor încerca să obțină eliberarea lor dintr-o închisoare americană în contextul în care se confruntă cu eforturile guvernului britanic de a-i extrăda pentru a fi judecați pentru viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane pentru exploatare sexuală, le-au spus avocații celor doi jurnaliștilor lun
Germania: Social-democrații cer includerea în Constituție a protecției pentru persoanele LGBTQ
Social-democrații germani și-au reiterat apelul de a interzice explicit în Constituție discriminarea bazată pe identitatea sexuală, în urma atacului mortal produs sâmbătă împotriva paradei Christopher Street Day din Berlin, relatează marți dpa. Copreședinții SPD, Barbel Bas și Lars Klingbeil, alături de secretarul gener














