Franţa cere UE ''să se pronunţe'' faţă de Italia în disputa cu aceasta asupra primirii migranţilor
Franţa a cerut duminică Uniunii Europene ''să se pronunţe foarte rapid'' asupra acţiunilor de urmat în urma refuzului Italiei de primi un grup de 230 de migranţi pe care ONG-ul ce operează nava Ocean Viking i-a debarcat într-un port francez după refuzul guvernului italian de a permite acostarea navei, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Declaraţia îi aparţine purtătorului de cuvânt al guvernului francez, Olivier Véran, care a criticat ''o decizie unilaterală, inacceptabilă (...) ineficientă şi injustă din partea actualului guvern italian, ceea ce impune răspunsuri europene''.
La rândul ei, şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a ameninţat Italia cu ''consecinţe dacă mai persistă cu această atitudine'' de a refuza debarcarea migranţilor aduşi la ţărm de navele ONG-urilor.
Guvernul de la Paris a anunţat deja ca represalii contra Italiei anularea preluării a 3.500 de migranţi care urmau să fie transferaţi din Italia către Franţa în baza mecanismului european voluntar de redistribuire a refugiaţilor între statele membre.
Guvernul italian de dreapta condus de Georgia Meloni a decis să pună capăt practicii de a primi migranţii recuperaţi pe Mediterana de nave ale diferitelor ONG-uri, pe care le acuză că alimentează valul migrator dinspre Africa. Potrivit noului guvern de la Roma, ţărilor de pavilion ale acestor nave le revine responsabilitatea primirii migranţilor, în cazul navei Ocean Viking aceasta fiind Norvegia.
''La bordul acestor nave nu sunt naufragiaţi, ci migranţi'', a declarat Georgia Meloni, după ce ministrul francez de interne Gérald Darmanin afirmase că, în virtutea dreptului internaţional, ''când o navă cere să acosteze cu naufragiaţi la bord, portul cel mai sigur, cel mai apropiat este cel care trebuie să o primească, în cazul de faţă Italia''.
Potrivit ministrului francez, două treimi dintre migranţii de pe nava Ocean Viking vor fi redistribuiţi în Germania, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda.
În acest timp, vicepremierul italian Matteo Salvini a anunţat duminică ''măsuri dure'' împotriva ONG-urilor care acţionează pentru recuperarea migranţilor pe Marea Mediterană, ameninţându-le pe acestea cu amenzi şi confiscarea navelor.
Salvini, care este şi ministru al infrastructurii, cu atribuţii în gestionarea activităţii portuare, a emis un ordin conform căruia va fi permisă debarcarea în Italia numai a migranţilor vulnerabili, iar aceasta numai după o vizită medicală efectuată în prealabil la bordul navelor.
La rândul său, ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat că la reuniunea de luni cu omologii săi europeni va ''supune discuţiei problema migraţiei cu multă sinceritate şi hotărâre, pentru că este o problemă ce durează de ani şi este absolut necesar să fie soluţionată''.
Tajani a cerut deocamdată Comisiei Europene elaborarea unui ''cod de conduită pentru ONG-uri'' şi a subliniat că este necesară abordarea chestiunii migraţiei şi cu ţările africane, de unde provin majoritatea migranţilor care ajung în Europa folosind ruta mediteraneană.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Franţa şi Marea Britanie anunţă progrese spre un acord cu privire la migraţia clandestină
* Nava umanitară Ocean Viking a acostat în Franţa cu 230 de migranţi la bord
* Italia consideră ''complet de neînţeles'' reacţia Franţei în disputa privind migranţii
* Franţa va primi în mod ''excepţional'' nava cu migranţi Ocean Viking, dar ia măsuri contra Italiei
* Sute de migranţi rămân blocaţi pe mare, pe fondul tensiunilor dintre Franţa şi Italia
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în #Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac 'masiv' asupra rețelei electrice ucrainene, relatează AFP. 'Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina
ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î
Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu
Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti
SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir
Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia
Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost 'eliberată din funcție', a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce președintele Trump a declarat că i-a spus acesteia să își reconsidere menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariț
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb
Mandat internațional de arestare pe numele unui jurnalist turc inculpat în Azerbaidjan pentru apeluri la o lovitură de stat
Parchetul general din Azerbaidjan a anunțat vineri că a emis un mandat internațional de arestare pe numele jurnalistului turc Celal Ciftci de la cotidianul Sanliurfa Olay, sub acuzația că a făcut apel la răsturnarea puterii de la Baku, transmite AFP. Procurorii azeri au cerut totodată sprijinul colegilor lor turci. Ciftci a cerut ''pre
Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni
Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat vineri că a interceptat rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni ale țării, vizate de la începutul lunii octombrie de atacuri aproape cotidiene ale rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. ''Am interceptat și am distrus trei drone în sudul țării și la Riad, precum și
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de












