Ministrul ucrainean de externe îndeamnă ASEAN să oprească ''jocurile foametei'' ale Rusiei
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a solicitat sâmbătă ţărilor din Asia de Sud-Est să ia toate măsurile posibile pentru a împiedica Rusia să joace "jocurile foametei", referindu-se la acordul privind exportul de cereale ucrainene, care ar putea să expire săptămâna viitoare, relatează Reuters.
Acordul care permite exportul de alimente şi îngrăşăminte din mai multe porturi ucrainene de la Marea Neagră - mediat de ONU şi Turcia în iulie - ar putea lua sfârşit la 19 noiembrie dacă Rusia sau Ucraina ar avea obiecţii faţă de prelungirea sa.
Vorbind într-o conferinţă de presă în Cambodgia în marja summitului ASEAN, Dmitro Kuleba a declarat că menţinerea Rusiei în acord este insuficientă şi ar trebui luate măsuri pentru a se asigura că inspectorii săi nu întârzie deliberat transporturile, forţând creşterea preţurilor pe plan mondial.
"Nu este suficient doar să păstrăm Rusia la bord.Este de asemenea important să ne asigurăm că inspectorii ruşi care participă la această iniţiativă acţionează cu bună credinţă şi verifică navele fără întârzieri artificiale", a spus el, adăugând că ţări din Africa şi Asia au de suferit.
"Lansez un apel către toţi membrii ASEAN să ia toate măsurile posibile pentru a împiedica Rusia să mai joace jocurile foametei cu lumea", a insistat Kuleba.
Potrivit ONU, peste 10 milioane de tone de cereale şi alte alimente au fost exportate din Ucraina în cadrul acordului respectiv. Naţiunile Unite au avertizat că războiul Rusiei agravează criza alimentară globală, condamnând alte zeci de milioane de oameni la foamete.
Ucraina s-a alăturat pentru prima oară summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi unui summit paralel în Asia de Est. Printre cei prezenţi se numără lideri ai SUA, Japoniei, Coreei de Sud şi Australiei, precum şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Kuleba a spus că Lavrov nu a cerut o întâlnire cu el în marja summitului, conform cutumelor diplomatice.
"Dacă o va face, vom lua în considerare cu atenţie cererea sa", a spus ministrul ucrainean, adăugând că Rusia trebuie să abordeze toate negocierile cu bună credinţă.
"Nu există nici măcar un singur indice care să arate că Rusia caută sincer negocieri", a afirmat el.
"Am stat la o masă pentru o poză frumoasă, am fost acolo, am făcut-o, am încercat", a spus în continuare Kuleba referitor la discuţiile cu partea rusă din trecut.
Şeful diplomaţiei ucrainene a mai spus că a discutat în timpul întâlnirilor cu liderii din Asia de Sud-Est despre modalităţile prin care aceştia pot sprijini Ucraina şi le-a transmis că exprimarea neutralităţii şi necondamnarea Rusiei este împotriva intereselor lor.
'Cel mai rău lucru pe care îl poate face o ţară este să nu facă nimic', a apreciat ministrul ucrainean de externe.
Într-o declaraţie separată, Dmitro Kuleba a afirmat că "războiul continuă" după succesul repurtat de ţara sa cu o zi în urmă în recucerirea oraşului Herson (sud) de la armata rusă, relatează AFP.
Imnul naţional ucrainean a răsunat din nou în Herson în urma retragerii de către Moscova a forţelor sale vineri din acest oraş, care căzuse primul după ordinul dat armatei sale în februarie de Vladimir Putin de a invada Ucraina.
Exprimându-se în marja summitului din Asia de Sud-Est în Cambodgia, Kuleba a declarat că lupta pentru eliberarea ţării sale continuă.
"Câştigăm bătălii pe teren. Dar războiul continuă", a declarat el la Phnom Penh, în cadrul unei întâlniri bilaterale cu premierul australian Anthony Albanese în marja summitului.
"Înţeleg că toată lumea vrea ca acest război să se termine cât mai repede posibil. Noi suntem cu siguranţă cei care o dorim mai mult decât oricine altcineva", a afirmat Kuleba.
"Dar atât timp cât războiul continuă şi vedem că Rusia mobilizează mai mulţi recruţi şi aduce mai multe arme în Ucraina, vom continua să mizăm desigur pe sprijinul dumneavoastră continuu", a afirmat el.
În octombrie, Australia a promis Ucrainei 30 de vehicule blindate Bushmaster suplimentare şi a detaşat 70 de membri din personalul de apărare australian pentru a instrui soldaţi ucraineni în Marea Britanie.
La rândul său, premierul australian a condamnat "ţintirea de civili ucraineni de către forţele lui Vladimir Putin". AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r
Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului
Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac
VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez
Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M
Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni
Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re
Iran: Două petroliere, în flăcări după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz (Gardienii Revoluției)
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica forță armată a Iranului, a afirmat sâmbătă că două petroliere au luat foc după ce s-au ciocnit de mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul conflictului între Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime strategic
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în #Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac 'masiv' asupra rețelei electrice ucrainene, relatează AFP. 'Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina
ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î
Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu
Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti
SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir













