Germania şi Islanda au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului consacrată Iranului
Germania şi Islanda au solicitat vineri organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului (CDO) consacrată "situaţiei drepturilor omului în Iran, care se deteriorează", în contextul manifestaţiilor în favoarea libertăţii femeilor care au loc în această ţară, informează AFP.
Solicitarea organizării acestei sesiuni speciale este susţinută de 44 de ţări membre ale ONU, se arată în scrisoarea comună a reprezentanţilor permanenţi ai Germaniei şi Islandei la sediul ONU din Geneva.
Pentru a organiza o sesiune extraordinară a CDO este nevoie de acordul unei treimi din totalul celor 47 de membri.
Organizarea sesiunii în săptămâna care începe pe 21 noiembrie şi, dacă este posibil, pe 24 noiembrie, aşa cum au solicitat statele iniţiatoare ale demersului, urmează să fie confirmată luni.
Mişcarea de protest a izbucnit în Iran pe 16 septembrie, după moartea tinerei Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, la trei zile după ce a fost arestată la Teheran de poliţia moravurilor care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar strict care impune femeilor să poarte vălul în public.
Treptat, protestele pentru libertatea femeilor s-au transformat într-o mişcare îndreptată împotriva regimului religios, confruntat cu o revoltă nemaiîntâlnită de la Revoluţia Islamică din 1979.
Potrivit ONG-ului Iran Human Rights cu sediul în Oslo, reprimarea protestelor a provocat până în prezent moartea a cel puţin 304 de persoane. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata belgiană și-a atins ținta de recrutare pentru primul său serviciu militar voluntar
Armata belgiană și-a ocupat toate cele 500 de locuri din primul său program de voluntariat militar, în urma unui proces de selecție la care au participat peste 3.000 de candidați, a anunțat luni ministrul belgian al apărării, Theo Francken, relatează agenția EFE. ''În câteva săptămâni, 500 de tineri adulți &icir
Partidul britanic Reform UK promite desfășurarea marinei militare în Marea Mânecii, pentru a opri migranții
Partidul britanic Reform UK vrea să declanșeze ''cea mai mare operațiune militară în Canalul Mânecii de după cel de-Al Doilea Război Mondial'': desfășurarea marinei militare a Regatului Unit pentru a opri ambarcațiunile cu migranți care încearcă să traverseze din Franța în Anglia, transmite luni AFP. Ref
Kosovo descoperă o nouă groapă comună prezumată
Autoritățile kosovare anchetează luni asupra existenței unei eventuale a doua gropi comune în nordul țării, la câteva zile după ce cercetări în zonă au dus la găsirea a cel puțin șapte cadavre
Europa s-a pus într-o ''situație de dependență'' față de vecinii săi în ceea ce privește imigrația (expert)
Pentru că au făcut din controlul fluxurilor migratorii o ''problema centrală'', statele europene permit țărilor vecine să aibă o pârghie considerabilă, subliniază Matthieu Tardis, cercetător specializat în migrația europeană, într-un interviu acordat AFP. Afluxul a zeci de mii de migranți în exclava span
Ceuta/ Italia va propune crearea de centre pentru migranți în afara UE, asemănătoare celor din Albania
Italia va propune crearea unor centre ale UE pentru migranți în afara blocului comunitar, după modelul centrelor sale din Albania, la reuniunea de urgență de marți a miniștrilor europeni de interne, în urma sosirii săptămâna trecută a mii de migranți în exclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord, au declarat surse, confirmând informațiile
Liban: La șase ani de la explozia din portul Beirut, președintele solicită emiterea rechizitoriului
Președintele Libanului, Joseph Aoun, a declarat luni, în ajunul celei de-a șasea comemorări a exploziei din portul Beirut, că publicarea rechizitoriului în acest caz este 'o necesitate' care nu mai poate fi amânată, relatează AFP. Pe 4 august 2020, una dintre cele mai mari explozii non-nucleare din istorie a devastat cartiere în
SUA își vor extinde baza militară în regiunea semiautonomă somaleză Puntland
Armata SUA și regiunea semiautonomă somaleză Puntland (nord) au semnat un acord pentru extinderea bazei militare americane din orașul portuar Bosaso, de unde forțele americane lansează frecvent operațiuni antiteroriste, au confirmat autoritățile locale, citate luni de EFE. 'În baza acestui acord, SUA își vor extinde baza militară din Bosaso pen
Israelul a transmis SUA 'îngrijorările' sale cu privire la planul pentru dezarmarea Hamas
Israelul a transmis Washingtonului îngrijorările sale cu privire la planul anunțat de președintele american Donald Trump privind dezarmarea mișcării islamiste Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat luni biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. 'Israelul le-a transmis oficialilor americani comentariile și îngrijorările
Danemarca lansează oficial noul serviciu militar obligatoriu de 11 luni
Danemarca și-a lansat oficial luni noul său serviciu militar obligatoriu cu o durată de 11 luni, în conformitate cu o reformă legală aprobată în 2024, informează EFE. Circa 1.600 de recruți, toți voluntari și parte a celui de-al doilea contingent din acest an, au fost distribuiți între diferitele centre militare, a informat armata daneză &ici
Rusia intensifică protecția navelor de marfă în Marea Neagră și dezvoltă rute alternative
Rusia a anunțat luni că intensifică protecția navelor în bazinul Azov-Marea Neagră, dezvoltând totodată rute alternative de transport marfă, o decizie care vine în urma unei escaladări accentuate a atacurilor pe mare de către ambele părți în războiul din Ucraina, relatează Reuters. Ministerul Transporturilor rus a precizat că, drept răs
Liechtenstein: Datele de la aproximativ 31.000 de entități juridice au fost piratate
Guvernul din Liechtenstein a anunțat duminica aceasta că datele de la circa 31.000 de entități juridice au fost piratate în urma unui atac cibernetic, adăugând că autorii nu au fost identificați, relatează AFP. 'Conform constatărilor inițiale, autori necunoscuți au obținut acces neautorizat la Registrul beneficiarilor economici în noaptea
Iranul neagă reluarea negocierilor cu SUA, în pofida anunțului lui Trump
Ministerul de Externe al Iranului a anunțat luni că nu există negocieri în curs cu Statele Unite, în ciuda asigurărilor date de președintele american Donald Trump din ziua precedentă că discuțiile vor fi reluate luni după-amiază, infor
SUA: Procurorul general interimar Todd Blanche a cedat cerinței unor senatori care blocau numirea sa
Procurorul general interimar al SUA și fost avocat al președintelui american Donald Trump, Todd Blanche, a emis duminică un ordin care răspunde unei cereri cheie a unor senatori care blochează numirea sa finală în administrație de mai multe săptămâni, relatează AFP. Această acțiune este rezultatul unor 'discuții de bună-credință' cu membrii
Iranul a executat doi bărbați acuzați de spionaj în favoarea Israelului
Doi bărbați au fost executați luni în Iran după ce au fost condamnați pentru spionaj în favoarea Israelului, inamicul jurat al Republicii Islamice, a anunțat Mizan, organul de presă al sistemului judiciar iranian, informează AFP. 'Omid Behzad și Pouria Safvat au fost spânzurați în această dimineață (luni) pentru că au transmis coord
'Salutăm orice cale către dialog' în Venezuela, declară Maduro din închisoarea din New York
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro, capturat de armata americană la începutul lunii ianuarie, a 'salutat' duminică, din închisoarea din New York în care se află, 'orice cale către dialog' în Venezuela, în timp ce guvernul și opoziția se pregătesc să înceapă discuțiile în această săptămână, sub supraveg









