Alegeri/SUA: Dueluri care trebuie urmărite
Un uriaş cu hanorac împotriva unui superstar al chirurgiei, o legendă a fotbalului american împotriva unui pastor: americanii votează pe 8 noiembrie în cadrul alegerilor cunoscute ca "la jumătatea mandatului" - "midterms" -, care vor înnoi toate locurile din Camera Reprezentanţilor, mai mult de o treime din Senat şi aproximativ treizeci de posturi de guvernatori.
Iată care sunt duelurile de urmărit în cursul acestor alegeri, potrivit agenţiei France Presse.
Cu ochii pe Pennsylvania
Este unul dintre cele mai intens analizate scrutinuri din ţară, pentru că de el va depinde probabil majoritatea din Senatul american. În Pennsylvania - un stat cunoscut atât pentru marile sale centre urbane, cât şi pentru industriile sale în declin - se poartă o luptă acerbă pentru un loc lăsat vacant de un senator republican.
Chirurgul superstar Mehmet Oz, mult timp gazda unei emisiuni medicale zilnice extrem de populare, pretinde a fi conservator. Oz (62 de ani) este susţinut de altfel de Donald Trump, care îşi menţine o influenţă considerabilă asupra alegătorilor republicani.

Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA
În faţa sa se află John Fetterman, un colos de 2,05 metri înălţime care militează pentru legalizarea canabisului şi dezvoltarea sindicatelor. Bărbatul pleşuv de 53 de ani este cunoscut pentru că nu renunţă niciodată la pantalonii scurţi şi hanorac, chiar şi pe zăpadă.

Foto: (c) WILL OLIVER/EPA
Absolvent de Harvard, democratul a petrecut 13 ani ca primar al unui oraş care a cunoscut dezindustrializarea şi are tatuate pe braţ datele celor cinci crime care i-au îndoliat oraşul.
Joe Biden şi Donald Trump s-au deplasat amândoi personal să facă campanie pentru favoriţii lor.
Agenţiile de sondare a opiniei publice consideră că în acest stat cursa este prea strânsă pentru a desemna un favorit.
Georgia, actul II
După ce a captat atenţia lumii în 2020 şi i-a oferit lui Joe Biden victoria împotriva Donald Trump - cu 12.000 de voturi -, Georgia se regăseşte din nou în centrul atenţiei.
În acest stat american care se învecinează cu Florida, două dueluri extrem de strânse - alimentate cu zeci de milioane de dolari - îi ţin pe americani cu sufletul la gură.
O fostă vedetă a fotbalului american, republicanul Herschel Walker, încearcă să preia locul din Senat al unui pastor democrat, Raphael Warnock. Acesta din urmă este primul senator negru ales vreodată în Georgia, stat încă marcat de rănile segregării.

Foto: (c) JOHN AMIS/EPA
Campania candidatului pro-Trump a fost însă marcată de câteva scandaluri recente, Herschel Walker, cunoscut pentru luările sale de poziţie împotriva avortului, fiind acuzat că a finanţat o întrerupere de sarcină a uneia dintre fostele sale partenere.
În paralel are loc un duel aprig pentru postul de guvernator: republicanul Brian Kemp încearcă să-şi păstreze postul, înfruntându-l pe fostul parlamentar Stacey Abrams, care încearcă de peste un deceniu să-i mobilizeze pe alegătorii din rândul minorităţilor din stat.

Foto: (c) ERIK S LESSER/EPA
Dueluri în deşert
Şi în Arizona - statul Marelui Canion - se desfăşoară un scrutin aprig disputat.
Toate reflectoarele sunt pe postul de guvernator, unde fosta jurnalistă Kari Lake, o figură emblematică a trumpismului, are un avans foarte strâns în faţa democratei Katie Hobbs. Candidata republicană continuă să denunţe rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, susţinând că alegerile i-au fost furate lui Donald Trump, în ciuda nenumăratelor dovezi contrare, menţionează France Presse.

Foto: (c) ETIENNE LAURENT/EPA

Foto: (c) ETIENNE LAURENT/EPA
În statul vecin Nevada, are loc de asemenea un duel foarte tensionat pentru un post în Congres: republicanul Adam Laxalt are şanse să o detroneze pe Catherine Cortez Masto, care a devenit în 2017 prima senatoare cu origini latino-americane din Statele Unite.
"Centura de rugină"
"Rust Belt", sau "Centura de rugină", centre industriale din SUA istoric democrate, dar căzute în mâinile lui Donald Trump pe fondul dezindustrializarii, constituie şi scena unor lupte intense.
În Ohio, alegerea viitorului senator, funcţie deţinută până acum de un republican, va fi urmărită îndeaproape. Aici, democratul Tim Ryan, nou venit pe scena politică americană, se confruntă cu J.D. Vance, fost militar, autor al unei cărţi de succes despre clasa de mijloc albă din SUA.
Foto: (c) Gaelen Morse/REUTERS

Foto: (c) DAVID MAXWELL/EPA
În Wisconsin, stat câştigat la limită de Joe Biden în 2020 după ce l-a ales pe Donald Trump în 2016, republicanul Ron Johnson luptă pentru a-şi păstra locul împotriva unui democrat susţinut de aripa stângă a partidului său, tânărul Mandela Barnes.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt














