Alegeri/SUA: Ce trebuie ştiut despre 'midterms'
Va reuşi Joe Biden să-şi păstreze majorităţile fragile din Congres? Sau va preda controlul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor republicanilor, care vor încerca să obstrucţioneze politicile preşedintelui american? Răspunsul va sosi pe 8 noiembrie, la alegerile de la mijlocul, sau de la jumătatea mandatului, notează AFP.
La acest scrutin, alegătorii îi vor desemna pe congresmenii din legislativul de la Washington şi practic din toate legislativele locale, precum şi guvernatorii a 36 din cele 50 de state.
Organizate la doi ani după alegerile prezidenţiale, aceste alegeri de la jumătatea mandatului, "midterms", sunt de fapt transformate într-un referendum asupra ocupantului Casei Albe. În mai bine de 160 de ani, partidul preşedintelui a scăpat rar de un vot-sancţiune.
Ce sunt chemaţi să aleagă americanii
Preşedintele SUA nu se va afla pe buletinele de vot în această toamnă.
Aşa cum este cazul la fiecare doi ani, toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor a SUA sunt puse în joc.
În Senat, care are 100 de membri aleşi, mandatele durează şase ani. Mai mult de o treime vor fi reînnoite pe 8 noiembrie: 35 de locuri.
Noii aleşi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie 2023.
De asemenea, americanii vor alege o parte din guvernatori şi o serie întreagă de aleşi locali, care decid politicile din statul lor privind avortul, reglementările de mediu şi aşa mai departe.
Ce este în joc?
Impactul acestor alegeri ar putea fi decisiv în toată ţara.
Joe Biden îi imploră pe americani să-i încredinţeze majorităţi suficiente pentru a ocoli regulile parlamentare care în prezent îl împiedică să legalizeze avortul la nivel naţional sau să interzică puştile de asalt.
"Americanii sunt cei care aleg", a spus preşedintele într-un discurs recent. Avortul, armele, sistemul de sănătate, sunt toate "pe buletinul de vot", a subliniat el.
La rândul lor, republicanii promit să ducă o luptă acerbă împotriva inflaţiei şi a crizei opiaceelor şi să-şi continue ofensiva împotriva sportivilor transgender.
Candidaţii "Grand Old Party" au promis, de asemenea, că vor lansa o serie de anchete parlamentare asupra lui Joe Biden, a consilierului său pentru pandemie Anthony Fauci şi a ministrului justiţiei, Merrick Garland, dacă vor obţine majoritatea în Camera reprezentanţilor. Totodată, ei plănuiesc să pună capăt activităţii comisiei care investighează atacul asupra Congresului SUA desfăşurat de susţinători ai lui Donald Trump.
Ce spun sondajele?
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, opoziţia republicană are şanse mari de a obţine în plus cel puţin 10 până la 20 de locuri în camera inferioară - suficient pentru a-şi asigura o majoritate.
Sondajele sunt mai amestecate în ceea ce priveşte soarta Senatului, unde democraţii speră să-şi păstreze majoritatea.
Dublu referendum
Deşi numele lui Joe Biden nu apare pe buletinele de vot, mulţi americani văd aceste alegeri ca pe un referendum asupra preşedintelui.
Dar aceste alegeri sunt şi un adevărat test pentru viitorul politic al lui Donald Trump, care s-a implicat intens în campanie, organizând mitinguri în toată ţara.
Pentru cei doi, care au în vedere o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024, rezultatul "midterms" ar putea fi un moment decisiv, oprind avântul unuia dintre ei sau, dimpotrivă, accelerându-l pe al celuilalt.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M
Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni
Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re
Iran: Două petroliere, în flăcări după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz (Gardienii Revoluției)
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica forță armată a Iranului, a afirmat sâmbătă că două petroliere au luat foc după ce s-au ciocnit de mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul conflictului între Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime strategic
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în #Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac 'masiv' asupra rețelei electrice ucrainene, relatează AFP. 'Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina
ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î
Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu
Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti
SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir
Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia
Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost 'eliberată din funcție', a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce președintele Trump a declarat că i-a spus acesteia să își reconsidere menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariț
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb












