Preşedintele Germaniei cere Coreei de Nord să înceteze testele cu rachete
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a condamnat vineri testele recente cu rachete ale Coreei de Nord şi a cerut conducerii de la Phenian să înceteze imediat lansările, transmite dpa.
De la începutul anului, a fost observată o serie fără precedent de teste nord-coreene, a afirmat şeful statului german după discuţii la Seul cu omologul său sud-coreean, Yoon Suk Yeol.
Aflat într-o vizită oficială în Coreea de Sud, Steinmeier a apreciat că numărul mare de lansări de rachete din ultimele zile a agravat situaţia şi că "escaladarea este inacceptabilă, iar singurul răspunzător este regimul de la Phenian".
Conform surselor de la Seul, Coreea de Nord a lansat miercuri peste 20 de rachete către apele internaţionale. Una dintre arme ar putea fi o rachetă cu capacitate nucleară şi rază de acţiune de câteva mii de kilometri, au arătat sud-coreenii.
Preşedintele Germaniei a susţinut că testele recente "încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi periclitează securitatea internaţională". El a cerut Phenianului "să implementeze în întregime deciziile Consiliului" şi să înceapă "negocieri serioase" privind renunţarea la programul nord-coreean de înarmare cu rachete nucleare.
Steinmeier a exprimat respectul ţării sale pentru eforturile neobosite ale Coreei de Sud de a relua negocierile pentru denuclearizarea Coreei de Nord şi a asigurat conducerea de la Seul că Germania sprijină acest proces.
Consiliul de Securitate al ONU urma să dezbată vineri problema testelor cu rachete efectuate de nord-coreeni de la sfârşitul lui septembrie, în ciuda criticilor internaţionale.
Tot vineri, Coreea de Sud a ridicat în aer peste 80 de avioane de luptă, ca măsură de precauţie după ce a detectat exerciţii aeriene cu peste 180 de aeronave în Coreea de Nord. Până după-amiaza nu se raportase nicio încălcare a frontierei intercoreene.
La Seul, Steinmeier - împreună cu soţia lui, Elke Buedenbender - a adus un omagiu celor peste 150 de victime ale busculadei gigantice de Halloween, din capitala sud-coreeană. El a transmis "compasiunea din inimă" a concetăţenilor săi şi a depus crizanteme albe la memorialul oficial, unde a ţinut un moment de reculegere şi a semnat în cartea de condoleanţe.
"Suntem îndoliaţi alături de poporul coreean. Gândurile noastre sunt alături de el. Prietenia nu se arată doar în vremurile bune, ci şi în cele triste. Iar aceasta se referă la prietenia dintre Germania şi Coreea. Suntem alături de Coreea în acest ceas trist", a spus preşedintele.
În timpul petrecerilor de Halloween din cartierul Itaewon din Seul, mulţimea înghesuită pe o stradă laterală îngustă s-a călcat în picioare, iar mulţi oameni au murit striviţi. Nu este clar cum s-a declanşat tragedia, dar agenţia de presă Yonhap a consemnat zvonuri despre o panică în masă. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt














