Pentru prima oară în istoria SUA, există candidaţi LGBTQ în toate cele 50 de state americane
Pentru prima dată în istoria SUA, persoane lesbiene, gay, bi sau transgender candidează la alegerile de la jumătatea mandatului în toate cele 50 de state americane, un record ce ar putea avea o influenţă majoră asupra peisajului politic al ţării, relatează miercuri France Presse.
Aproximativ 678 de membri ai comunităţii LGBTQ candidează la alegerile din 8 noiembrie, scrutin în cadrul căruia americanii vor reînnoi toate mandatele din Camera Reprezentanţilor şi o treime din Senat. De asemenea, sunt în joc o serie întreagă de posturi de guvernatori şi aleşi locali.
Aceasta este o creştere de aproape 20% faţă de ultimele alegeri, potrivit unei analize realizate de LGBTQ Victory Fund, care ajută la finanţarea acestor campanii.
Printre candidaţii de seamă: democratele Tina Kotek şi Maura Healey ar putea deveni primele guvernatoare lesbiene ale statelor lor respective, Oregon şi Massachusetts.
Iar în statul Vermont, la graniţa cu Canada, Becca Balint are şanse mari să devină prima lesbiană din acest stat aleasă în Camera Reprezentanţilor.
Aproximativ 90% dintre aceste candidaturi provin din tabăra democrată.
Pentru Annise Parker, fost primar al oraşului Houston din Texas şi şefa LGBTQ Victory Fund, acest număr record de candidaturi este o reacţie a alegătorilor americani "la atacurile necruţătoare vizând comunitatea LGBT în acest an".
În ultimii ani, proiectele de lege ce vizează restrângerea drepturilor persoanelor transgender sau limitarea predării chestiunilor legate de homosexualitate la şcoală s-au înmulţit în toată ţara.
În martie, guvernatorul republican Ron DeSantis, una dintre figurile de frunte ale conservatorilor americani, prezentat pentru a fi candidat la următoarele alegeri prezidenţiale, a semnat o lege ce interzice predarea materiilor legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen în şcoala primară.
Textul controversat este numit de detractorii săi "'Don't say gay" (Nu vorbi despre gay).
Potrivit Human Rights Campaign (HRC), cea mai mare organizaţie americană de apărare a comunităţii LGBTQ din America, peste 340 de astfel de legi au fost prezentate în adunările locale din toată ţara.
Multe ONG-uri se tem că proiecte de lege similare vor fi dezbătute în Congresul SUA dacă republicanii ar prelua Camera Reprezentanţilor la alegerile intermediare. Texte de acest gen au fost deja prezentate de aleşi conservatori.
Homofobii "vor ca noi să rămânem acasă în tăcere, dar atacurile lor se întorc împotriva lor şi, din contră, îndeamnă un nou val de lideri LGBTQ să candideze la alegeri", spune Annise Parker.
Această ofensivă conservatoare ar putea fi de asemenea neutralizată în curând datorită numărului tot mai mare de alegători LGBTQ. Potrivit HRC, persoanele LGBTQ sunt unul dintre blocurile electorale cu cea mai rapidă creştere, care urmează "să remodeleze în mod fundamental peisajul electoral din SUA".
Astăzi, unul din 10 alegători americani este o persoană LGBTQ, dar se preconizează că această cifră va creşte la unul din şapte până în 2030, notează AFP.
"Momente ca acestea pot contribui la o schimbare mai largă societală şi instituţională", a subliniază Julia Himberg, profesor la Universitatea statului Arizona.
Experta avertizează totuşi împotriva tragerii de concluzii generale dintr-un singur scrutin. "Schimbarea sistemică necesită timp şi voinţă. Deci este nevoie de prudenţă", a declarat ea pentru AFP. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain














