logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Olaf Scholz: Germania trebuie să devină forţa armată cea mai bine echipată din Europa

Image

Germania trebuie să devină ''forţa armată cea mai bine echipată din Europa'', a susţinut vineri cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize ''eronate'' conform cărora ţara sa ar fi ''înconjurată de prieteni'', transmit AFP şi Reuters.

''În calitate de ţara cea mai populată, dotată cu cea mai mare putere economică şi situată în centrul continentului, armata noastră trebuie să devină pilonul apărării convenţionale în Europa, forţa armată cea mai bine echipată din Europa'', a declarat Olaf Scholz într-un discurs în faţa unor ofiţeri de rang înalt din Bundeswehr.

Invazia rusă din Ucraina a constituit un moment de cotitură pentru politica germană în domeniul apărării, antrenând crearea unui fond special de aproximativ 100 de miliarde euro, de la bugetul federal, pentru investiţii şi proiecte de înarmare.

''Un fost ministru german al apărării credea că nu suntem înconjuraţi decât de prieteni. Consecinţe eronate, aşa cum ştim astăzi, dacă privim starea armatei germane. În acelaşi timp, noi demonstrăm în mod clar şi de o manieră credibilă că Germania este gata să-şi asume o responsabilitate de prim plan în securitatea continentului nostru'', a accentuat el.

Criticat pentru sprijinul său militar, considerat insuficient, pentru Kiev, succesorul Angelei Merkel s-a pronunţat în favoarea creării unui ''cartier general european'' care ar urma să ''desfăşoare misiuni - fie că este vorba de o evacuare a cetăţenilor noştri, aşa cum a fost cazul anul trecut în Afganistan, fie că ne referim la o misiune europeană de consiliere sau de formare, precum în Irak, Mali sau Niger''.

În opinia sa, "problema cea mai urgentă în Europa este poate numărul total de neînţeles de sisteme de arme şi echipamente militare, ca şi concurenţa între diferite întreprinderi de armament''.

''Doar o creştere coordonată a capacităţilor europene îi va permite Europei să acţioneze'', a insistat Olaf Scholz, potrivit căruia o atenţie deosebită trebuie să fie acordată domeniului apărării aeriene, ''coordonată la nivel european şi contribuind la consolidarea pilonului european al NATO''.

În luna februarie, cancelarul german a anunţat o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare, precizând că acestea vor depăşi pragul de 2% din PIB stabilit ca angajament de statele membre NATO, în contextul în care conflictul din Ucraina a forţat Berlinul să regândească politica sa externă şi de securitate. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 19-10-2026 20:01

Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î

Politic Ex 19-10-2026 19:53

Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek

Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I

Politic Ex 19-10-2026 19:52

#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov

 Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo

Politic Ex 19-10-2026 19:26

SUA: Raul Castro, inculpat și de justiția din Florida, în plus față de cea federală

Justiția din statul american Florida l-a inculpat pe fostul președinte cubanez Raul Castro și a emis mandat de arestare pe numele acestuia, în același caz pentru care autoritățile federale l-au inculpat deja în luna mai, Washingtonul căutând să mărească presiunea asupra Cubei, transmite AFP. Raul Castro, președinte între 2006-2021, este

Politic Ex 19-10-2026 19:06

Danemarca/Anchetă în legătură cu presupuse acte de violență ale poliției împotriva unor jurnaliști la un protest

Poliția din Copenhaga a anunțat luni că a lansat o anchetă în urma declarațiilor a doi fotojurnaliști care au afirmat că au fost loviți de forțele de ordine în timpul unei demonstrații în weekend, relatează AFP. 'Mass-media a anunțat două incidente în care membri ai presei au fost loviți de forțele de ordine', a declarat poliția

Politic Ex 19-10-2026 18:49

Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială', spune premierul Mitsotakis

Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări luni, reacționând la violențele din Franța, că Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială' legată de criza financiară care a zguduit țara, transmite AFP. 'Când vedem aceste imagini (din Franța, n.red.), trebuie să ne luăm un angajament explicit: Gre

Politic Ex 19-10-2026 18:02

Israel: Beny Gantz, fost ministru al apărării, se retrage din cursa electorală

Liderul partidului Albastru și Alb, Beny Gantz, fost ministru în cabinetul de război format în Israel după atacurile din 7 octombrie 2013, și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru alegerile din 27 octombrie, transmite EFE. 'Nu voi candida la următoarele alegeri (...) Voi continua să lupt pentru unitate. Este singura soluție care va evita c

Politic Ex 19-10-2026 17:59

Ucraina: Conexiune limitată cu Starshield 'în mai multe sectoare ale frontului', spune Zelenski

Conectivitatea rețelei de sateliți Starlink/Starshield a SpaceX rămâne limitată 'în mai multe sectoare ale frontului' din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor rusești, și-a exprimat luni regretul președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Din păcate, am constatat că echipamentele nu mai funcțio

Politic Ex 19-10-2026 17:13

Prim-ministrul olandez și partenerul său așteaptă primul lor copil, cu ajutorul unei mame surogat

Prim-ministrul olandez Rob Jetten a anunțat luni că el și partenerul său așteaptă primul lor copil, care se va naște cu ajutorul unei mame surogat și al unei donatoare de ovul, transmite Reuters. 'Cineva foarte special este pe drum. Ne vedem în 2027, micuțule', a scris Jetten pe contul personal de Instagram, însoțindu-și mesajul de emoticoa

Politic Ex 19-10-2026 17:11

Summit UE în capitala Italiei în martie pentru a marca 70 de ani de la Tratatul de la Roma (surse)

Summitul UE din luna martie ar urma să aibă loc în capitala Italiei, pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, document prin care a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) și care a deschis calea către UE, au declarat surse luni, conform agenției italiene de presă ANSA. Ideea de a organiza summitul din ma

Politic Ex 19-10-2026 16:31

Spania/alegeri: Liderul dreptei dă asigurări că, dacă PP va câștiga, pensiile vor continua să fie indexate cu rata inflației

Liderul opoziției de dreapta din Spania, Alberto Nunez Feijoo, a dat asigurări luni că, dacă va câștiga alegerile din noiembrie, Partidul Popular (PP) nu va elimina indexarea pensiilor cu ritmul inflației, în plină dezbatere privind pensiile și costul ridicat al vieții, transmite AFP. 'Pensiile vor crește în fiecare an cu ritmul inflației

Politic Ex 19-10-2026 16:29

Statele Unite le recomandă cetățenilor americani să dea dovadă de o 'vigilență sporită' în Orientul Mijlociu

Ambasadele SUA din Orientul Mijlociu au îndemnat luni cetățenii americani să fie extrem de vigilenți, având în vedere situația de securitate 'complexă' și posibilele anulări de zboruri, la aproape opt luni de la începerea războiului, relatează AFP. Mesajul a fost transmis de misiunile diplomatice din statele din Golf, precum și

Politic Ex 19-10-2026 16:08

Suedia: Lidera Partidului de Centru, desemnată să formeze un guvern

La peste o lună de la alegerile din Suedia, câștigate la limită de stânga, negocierile continuă, lidera Partidului de Centru fiind desemnată luni de președintele Parlamentului să încerce să formeze un guvern la centrul eșichierului politic, relatează AFP. Pe tot parcursul weekendului, Andreas Norlen a purtat discuții cu liderii celor

Politic Ex 19-10-2026 15:52

Manifestații violente în Albania/Premierul Edi Rama afirmă că protestatarii au încălcat 'linia roșie'

Premierul albanez Edi Rama a declarat luni, în cea de-a șaptea zi de proteste violente la Tirana, că 'linia roșie' a fost încălcată de protestatarii care atacă polițiștii și instituțiile, șeful guvernului albanez propunând un 'dialog', relatează AFP. Capitala Albaniei a fost scena unor proteste violente începând de

Politic Ex 19-10-2026 15:22

Doi reprezentanți ai opoziției din Serbia, vizați de un program de spionaj cibernetic (grup de cercetare)

Doi reprezentanți ai opoziției din Serbia au fost recent vizați de instrumente puternice de spionaj cibernetic, potrivit unuia dintre aceștia și unui raport publicat luni de Citizen Lab, o organizație canadiană care monitorizează activitățile informatice, relatează Reuters. Acest incident este cel mai recent dintr-o serie de cazuri în care, potrivit cerc