Emmanuel Macron pledează din nou pentru continuarea dialogului cu Rusia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru continuarea dialogului cu Rusia, apreciind că "trebuie asumată posibilitatea de a continua să discuţi cu toată lumea", "mai ales cu cei cu care nu suntem de acord", informează AFP.
"Cine are nevoie ca Turcia să fie singura putere din lume care continuă să discute cu Rusia?", a declarat preşedintele Macron în faţa ambasadorilor francezi reuniţi la Palatul Elysee.
"Nu trebuie să cedăm în faţa niciunei forme de falsă morală care ar face să devenim neputincioşi", a continuat Macron, reiterând că "profesia de diplomat înseamnă să discuţi cu toată lumea şi mai ales cu cei cu care nu suntem de acord". "Prin urmare, vom continua să o facem", "în cooperare cu aliaţii noştri", a adăugat Macron, amintind că "divizarea Europei"era "unul dintre obiectivele războiului declanşat de Rusia".
Preşedintele francez este unul dintre puţinii lideri europeni care a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin după declanşarea invaziei în Ucraina, la 24 februarie, strategie pentru care Macron a fost criticat. Palatul Elysee a afirmat mereu că a acţionat astfel în acord cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar contactele cu Moscova au devenit mai rare după dezvăluirea crimelor de război imputate Rusiei, în special la Bucea.
Emmanul Macron a salutat totodată discursul susţinut joi de cancelarul german Olaf Scholz asupra viitorului Uniunii Europene (UE), care este "total în conformitate" cu strategia Franţei asupra suveranităţii europene.
"Salut discursul susţinut" de Olaf Scholz la Praga, "care este total în conformitate" cu strategia promulgată de Franţa pentru a face UE "mai puternică", a declarat Macron.
Făcând bilanţul primului său mandat (2017-2022), şeful statului francez, reales în luna mai, a afirmat că a reuşit să facă "din întărirea suveranităţii europene o realitate tangibilă". "Am trasat cadrul şi am plăcerea să constat că acest cadru s-a generalizat. El a fost adoptat progresiv de întreaga Europă şi este acum asumat de Germania", a adăugat liderul francez.
În discursul său din Republica Cehă, ţară ce asigură în prezent preşedinţia UE, Olaf Scholz a susţinut o pledoarie în favoarea unei extinderi a UE până la "30 sau 36 de membri", prin intrarea ţărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei şi a Republicii Moldova şi chiar a Georgiei. De asemenea, el a pledat pentru dispariţia dreptului de veto, care comportă riscul paralizării instituţiei europene.
Subliniind ''dimensiunea geopolitică'' a procesului de extindere a UE, el a afirmat că ''realpolitik trebuie să însemne implicarea prietenilor şi a partenerilor cu valori comune şi sprijinirea lor pentru a fi puternici în competiţia globală prin cooperare''. În opinia sa, Europa trebuie să se opună ameninţării reprezentate de ''autocraţia neoimperialistă''. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Pakistanul și-a închis frontiera cu Iranul
Pakistanul a închis până la noi ordine cele cinci posturi de frontieră de la granița cu Iranul, după ce atacuri israeliene au declanșat un nou ciclu de violențe cu Republica Islamică, au declarat luni responsabili locali, relatează AFP. 'Trecerea prin punctele de frontieră în cinci districte - Chaghi, Washuk, Panjgur, Kech și Gwadar - est
Mii de oameni au fugit din Teheran după începerea atacurilor israeliene
Locuitorii din Teheran au început să părăsească în număr mare capitala după escaladarea conflictului dintre Israel și Iran, unii martori vorbind despre o aglomerație masivă pe drumurile de ieșire din oraș, relatează luni dpa. La stațiile de benzină s-au format luni cozi de kilometri în anumite locuri, în timp ce unele străzi au devenit
Rusia afirmă că a încheiat predarea către #Ucraina a corpurilor soldaților uciși; continuă schimburile de prizonieri și răniți
Rusia a finalizat luni predarea către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldați ucraineni uciși în lupte, conform înțelegerii convenite la negocierile desfășurate la Istanbul, a anunțat negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski, potrivit agenției EFE. 'Rusia și-a îndeplinit promisiunile făcute la Istanbul: părții ucrainene i-au fost preda
Rusia se declară pregătită să medieze între Israel și Iran și să preia uraniul iranian
Rusia este în continuare pregătită să acționeze ca mediator în conflictul dintre Israel și Iran, iar propunerea anterioară a Moscovei de a prelua și stoca uraniul iranian în Rusia rămâne pe masă, dar bombardamentele israeliene asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au complicat situația, a transmis luni Kremlinul, potrivit Reuters.
Iranul acuză Israelul că a lovit un spital și denunță o 'crimă de război'
Iranul a acuzat luni Israelul că a lovit un spital din vestul țării, denunțând o 'crimă de război', relatează AFP și dpa. 'Spitalul Farabi, situat în orașul Kermanshah, din vestul Iranului, a fost vizat de atacurile agresive ale regimului israelian', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmail Ba
Israelul susține că a obținut supremația aeriană deasupra Teheranului
Forțele armate israeliene au anunțat luni că au obținut controlul asupra spațiului aerian al capitalei iraniene Teheran și au distrus o treime din rampele de lansare ale rachetelor sol-sol ale Iranului în urma loviturilor aeriene de duminică noaptea, transmite dpa. Generalul Effie Defrin, purtător de cuvânt al armatei, a declarat c
Iran: Parlamentul pregătește un proiect de lege ce ar putea duce la ieșirea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieșirea din Tratatul de neproliferare nucleară, a indicat luni Ministerul de Externe iranian, reiterând totodată poziția oficială a Teheranului împotriva dezvoltării armelor nucleare, a consemnat Reuters. ''Având în ve
Instalația nucleară iraniană de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, constată AIEA după atacul israelian
Instalația nucleară de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, potrivit informațiilor de care dispune Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în urma atacului întreprins de Israel pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu bomba atomică, informează AFP. ''Nu au existat acolo distrugeri
Croația trebuie să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii și discriminărilor, atenționează Consiliul Europei
Croația, chiar dacă în ultimii ani a făcut progrese în lupta contra discriminărilor, trebuie ''să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii, discriminării și profilării rasiale'', a atenționat luni Consiliul Europei, informează AFP. Aceste discursuri vizează în special ''membrii comunității LGBTQI,
Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare
Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează dpa. Conform unui comunicat emis luni, vase israeliene au interceptat opt vehicule aeriene de tip rachetă, fără pilot, lansate în cursul nopții din Iran. Sist
Turcia: Primarul de opoziție al Istanbulului a compărut în fața justiției pentru critici la adresa procurorului general
Primarul de opoziție al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în detenție de la sfârșitul lui martie ''pentru corupție'', a compărut luni în fața unui tribunal din Istanbul, acuzat că a încercat să îl intimideze pe procurorul general al orașului, informează AFP. Primarul destituit, principalul opozant al p
Franța închide standurile a patru companii israeliene la Salonul Aeronautic de la Paris
Franța a închis standurile celor mai mari patru firme israeliene la Salonul Aeronautic de la Paris-Le Bourget, aparent din cauză că erau expuse arme ofensive, transmite Reuters luni. O sursă a agenției a afirmat că ordinul de închidere a fost dat de autoritățile franceze după ce companiile vizate nu s-au conformat cu o instrucțiune
Coreea de Sud: O bază militară americană s-a redeschis după o modernizare de 2,2 milioane USD
Cartierul general al unei unități militare americane din Coreea de Sud s-a redeschis luni după o modernizare de 2,2 milioane de dolari americani care a vizat extinderea capacităților operaționale, a anunțat armata SUA, citată luni de agenția de presă sud-coreeană Yonhap.
UE îndeamnă G7 la evitarea protecționismului, în ajunul unui summit din Canada ce se anunță tensionat
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat duminică G7 ''să evite protecționismul'', la începutul unui summit în Canada sub tensiune din cauza fricțiunilor între aliați și temerii privind o escaladare în Orientul Mijlociu după trei zile de conflict între Iran și Israel, informează AFP.
Marea Britanie: MI6 va fi în premieră condus de o femeie
Faimosul serviciu britanic de informații externe MI6 va fi în premieră condus de o femeie: Blaise Metreweli îi va succeda lui Richard Moore, care își va părăsi postul în toamnă, informează AFP, dpa și Reuters. În prezent, Metreweli ocupă funcția de director general al secției ''Q'', responsabi