La percheziţia de la locuinţa lui Trump, aprobată personal de procurorul general, s-ar fi căutat documente despre arme nucleare (media)
Agenţii federali americani care au percheziţionat săptămâna aceasta locuinţa fostului preşedinte Donald Trump din Florida căutau documente legate de arme nucleare, a relatat joi Washington Post, conform Reuters.
Nu este clar dacă astfel de documente au fost găsite la complexul Mar-a-Lago al fostului preşedinte din Palm Beach, a precizat Post. Reuters nu a putut confirma imediat această informaţie.
Departamentul american de Justiţie a cerut joi unui judecător să facă public mandatul care a autorizat percheziţia FBI la Mar-a-Lago, despre care Trump spune că a fost nejustificată şi motivată politic.
Această cerere înseamnă că publicul ar putea afla în curând mai multe despre ceea ce au căutat anchetatorii în timpul acestei percheziţii fără precedent în casa unui fost preşedinte.
Percheziţia a făcut parte dintr-o investigaţie care urmăreşte să stabilească dacă Trump a scos în mod ilegal documente de la Casa Albă în momentul în care a părăsit funcţia în ianuarie 2021, unele dintre acestea fiind considerate clasificate de către Departamentul de Justiţie.
Procurorul general Merrick Garland, cel mai înalt responsabil cu aplicarea legii şi care a fost numit de preşedintele democrat Joe Biden, a declarat într-o conferinţă de presă că a aprobat personal percheziţia. El nu a dezvăluit motivele şi rezultatele operaţiunii, dar a anunţat - în mod neobişnuit - că a cerut ca mandatul de percheziţie să fie făcut public.
Departamentul de Justiţie doreşte, de asemenea, să facă publică o listă a obiectelor confiscate.
''Departamentul nu ia o astfel de decizie cu uşurinţă. Atunci când este posibil, o practică standard este să se caute mijloace mai puţin intruzive ca alternativă la o percheziţie şi să se restrângă domeniul de aplicare a oricărei percheziţii care este efectuată'', a declarat Garland.
Decizia sa de a confirma public percheziţia a fost extrem de neobişnuită. De obicei, oficialii responsabili cu aplicarea legii în SUA nu discută despre investigaţiile în curs pentru a proteja drepturile persoanelor. În acest caz, Trump însuşi a anunţat percheziţia într-o declaraţie luni seara.
Garland a declarat că Departamentul de Justiţie a cerut ca mandatul să fie făcut public "în lumina confirmării publice a fostului preşedinte cu privire la percheziţie, a circumstanţelor şi a interesului public semnificativ în această chestiune".
O sursă familiarizată cu cazul a declarat că FBI a recuperat aproximativ 10 cutii de pe proprietatea lui Trump în timpul căutărilor.

Percheziţia fără precedent a FBI la domiciliul unui fost preşedinte american a avut loc luni la reşedinţa de lux a lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, în Florida. Indignat, cel de-al 45-lea preşedinte american a scris joi pe reţeaua sa de socializare Truth Social că avocaţii săi erau în curs de a coopera ''pe deplin'' cu autorităţile când ''brusc şi fără avertisment, Mar-a-Lago a fost percheziţionat, la 06:30 dimineaţa, de un număr FOARTE mare de agenţi'', relatează AFP.
El s-a plâns că agenţii au "percheziţionat dulapurile (fostei n.e.) primei doamne, hainele şi bunurile sale", lăsându-le într-o "relativă dezordine". Cu o zi înainte, miercuri, el sugerase că FBI ar fi putut "planta" probe împotriva sa în această operaţiune.
Niciodată până acum un fost ocupant al Casei Albe nu a fost supus unui asemenea control judiciar. Susţinătorii republicani ai fostului preşedinte, cunoscuţi pentru sprijinul lor faţă de forţele de ordine, au criticat vehement FBI-ul.
Trump nu se afla în Florida în momentul percheziţiei. La sfârşitul zilei de joi, el a cerut publicarea imediată a documentelor legate de operaţiune.
''Nu numai că nu mă voi opune publicării documentelor legate de raidul şi spargerea neamericană, nejustificată şi inutilă a casei mele din Palm Beach, Florida, Mar-a-Lago, dar voi face un pas mai departe, cerând publicarea imediată a acestor documente, chiar dacă au fost scrise de democraţi radicali de stânga şi de posibili viitori adversari politici care au un interes puternic şi foarte direct în a mă ataca, aşa cum au făcut-o în ultimii şase ani", a declarat el pe platforma sa Truth Social.
Trump, care a primit o copie a mandatului, dar nu a dezvăluit-o, are termen până vineri la ora 15.00 (19.00 GMT) să conteste cererea.
Cazul se află în faţa judecătorului magistrat al Statelor Unite Bruce Reinhart, care a analizat mandatul pentru a se asigura că Departamentul de Justiţie a avut suficiente motive probabile pentru percheziţie.
Deşi a solicitat desecretizarea mandatului, Departamentul de Justiţie nu a cerut judecătorului să desecretizeze declaraţia sub jurământ în sprijinul mandatului, al cărei conţinut ar putea include informaţii clasificate.
Doi dintre avocaţii lui Trump, Evan Corcoran şi John Rowley, nu au răspuns la o solicitare de comentarii, scrie Reuters.
Percheziţia fără precedent reprezintă o escaladare semnificativă a uneia dintre numeroasele investigaţii federale şi statale cu care se confruntă Trump, legate de perioada în care a fost preşedinte şi de afacerile sale private. Aceasta include o investigaţie separată a Departamentului de Justiţie privind o tentativă eşuată a aliaţilor lui Trump de a influenţa alegerile prezidenţiale din 2020 prin prezentarea unor liste electorale frauduloase.
Ancheta privind eliminarea de către Trump a unor documente a început anul acesta, după ce Arhivele Naţionale au făcut o sesizare către departament.
Fostul arhivist David Ferriero a declarat anterior că Trump a returnat guvernului 15 cutii în ianuarie 2022. Arhivele au descoperit ulterior că unele dintre articole erau "marcate ca fiind informaţii clasificate de securitate naţională".
Cu câteva luni înainte de percheziţie, agenţii FBI au vizitat proprietatea lui Trump pentru a cerceta cutiile dintr-o cameră de depozitare încuiată, potrivit unei persoane familiare cu vizita.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent
Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura
Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i
Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare
Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp
Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice
Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.
Kremlinul confirmă că Putin îl va primi pe Witkoff la Sankt Petersburg
Președintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri pe trimisul SUA, Steve Witkoff, la Palatul Constantin (în sud-estul Sankt Petersburg-ului), a comunicat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, citat de EFE. 'Da, Putin îl va primi pe Witkoff. Întâlnirea este planificată la Palatul Constantin, în prima j
SUA: Unele hotărâri ale Curții Supreme au fost 'distructive pentru democrație', consideră o judecătoare a acestei instanțe
Majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA a subminat democrația și a declanșat o spirală descendentă în ce privește modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Congres, în opinia judecătoarei Elena Kagan, unul dintre cei trei judecători liberali ai instanței supreme a Statelor Unite, relatează miercuri agenția Reuters.
Deputații polonezi adoptă reforme pentru facilitarea accesului la avort
Deputații polonezi au adoptat marți două proiecte de lege pentru facilitarea accesului la avort, procedură care în Polonia este printre cele mai restrictive din Europa, transmite AFP. În prezent, în Polonia dominată de catolicism, avortul este permis doar dacă sarcina este rezultatul unor infracțiuni grave, cum ar fi violul s
Trump se gândește să transforme sala de presă de la Casa Albă într-o piscină ca 'ultima sa moștenire'
Președintele american Donald Trump ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină și ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie 'ultima sa moștenire', a dezvăluit marți cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE. Potrivit a trei s
Cu o săptămână înainte de alegeri, Netanyahu afirmă că regimul iranian încă mai poate fi răsturnat de la putere
Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Israel, premierul Benjamin Netanyahu a insistat că este hotărât să răstoarne de la putere conducerea iraniană, potrivit unui comunicat difuzat marți seara de către biroul său, citat de dpa. 'Suntem determinați să finalizăm eliminarea regimului iranian', a afirmat Ne
Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul și Washingtonul continuă negocierile 'fără întrerupere'
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a afirmat că Iranul și Statele Unite continuă negocierile 'fără întrerupere' pentru a pune capăt războiului cu ajutorul unor intermediari precum Pakistanul, în contextul în care marți a sosit la Teheran șeful armatei pakistaneze, informează miercuri EFE. 'Negocierile noas














