Regatul Unit: Peste 13.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii după anunţarea 'planului Rwanda'
Peste 13.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii către Regatul Unit după ce ministrul de interne britanic Priti Patel a anunţat intenţia Londrei de a-i trimite în Rwanda pe unii migranţi, indică noi date publicate luni de autorităţile britanice, informează DPA.
Potrivit Ministerului Apărării britanic, 176 de persoane au ajuns în Regatul Unit duminică, în mici ambarcaţiuni, aducând la 13.016 totalul celor ajunşi în această ţară prin traversarea Canalului Mânecii începând din 14 aprilie.
De la 1 ianuarie până în prezent, 18.284 de oameni au traversat Canalul Mânecii către teritoriul britanic.
Fotografii făcute luni dimineaţă arată un alt grup de migranţi, având veste de salvare şi purtând măşti, care sunt aduşi la Dover de către reprezentanţi ai poliţiei de frontieră britanice.
Pe 14 aprilie, ministrul de interne Priti Patel a semnat ceea ce a descris ca fiind un acord în "premieră mondială" cu Rwanda, în baza căruia naţiunea est-africană va primi migranţii consideraţi de Regatul Unit că au sosit "ilegal" şi prin urmare neeligibili conform noilor reguli de imigrare.
''Sistemul din Regatul Unit se prăbuşeşte sub o combinaţie de crize umanitare reale şi traficanţi de persoane răi care profită de pe urma exploatării sistemului pentru propriile câştiguri. Acest lucru are consecinţe devastatoare pentru nenumăraţi bărbaţi, femei şi copii sau cei dragi lor care îşi pierd viaţa în mod tragic în călătorii periculoase'', afirma Patel cu acel prilej.
Ea lansa un apel către comunitatea internaţională pentru găsirea de soluţii inovative la această problemă în creştere.
Săptămâna în care a fost anunţat acordul dintre autorităţile britanice şi rwandeze s-a dovedit a fi cea mai aglomerată din acest an, nu mai puţin de 2.076 de persoane traversând Canalul Mânecii către Regatul Unit. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr
Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce
Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți
Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești
Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D
Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A
Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran
Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa
Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'
Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar
Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent
Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura
Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i










