Regimentul ucrainean Azov, desemnat ''organizaţie teroristă'' de Curtea supremă din Rusia

Curtea supremă din Rusia a desemnat marţi regimentul Azov din Ucraina grupare "teroristă", relatează Reuters, citând un corespondent de la faţa locului.
Citat de agenţia TASS, o judecătoare a Curţii supreme a anunţat că "va răspunde pozitiv cererii administrative a Parchetului general, de a desemna unitatea paramilitară 'Azov' drept organizaţie teroristă şi de a interzice activităţile sale în Federaţia Rusă", relatează şi AFP.
Cea mai mare parte a procesului s-a derulat cu uşile închise. Potrivit TASS, martori chemaţi să depună mărturie au evocat presupuse crime comise de regimentul Azov în Ucraina. Potrivit legii ruseşti, conducătorii unei organizaţii teroriste riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare, iar simplii membri între 5 şi 10 ani.
Regimentul Azov, care are rădăcini de extremă dreapta şi ultranaţionaliste, a fost una dintre cele mai proeminente formaţiuni militare ucrainene care au luptat împotriva Rusiei în estul Ucrainei, notează Reuters.
Rusia a făcut referire cu regularitate la regimentul Azov în sprijinul afirmaţiei sale că Ucraina este controlată de "fascişti". Propaganda rusă de stat i-a comparat pe combatanţii regimentului Azov cu naziştii din Al Doilea Război Mondial, a căror înfrângere de către Uniunea Sovietică rămâne o parte centrală a identităţii naţionale ruse.
Anterior stabiliţi în portul Mariupol din estul Ucrainei, mulţi dintre membrii regimentului au fost capturaţi de forţele ruseşti când oraşul a căzut, după aproape trei luni de asediu. După săptămâni de lupte şi bombardamente intense, ultimii apărători ai oraşului Mariupol, baricadaţi în uzina Azovstal, s-au predat în cele din urmă în luna mai, fiind consideraţi eroi de către ucraineni.
Oficiali din aşa-numita Republică Populară Doneţk au declarat în luna mai că luptătorii din regimentul Azov ar putea primi pedeapsa cu moartea în conformitate cu legile acestei entităţi administrative nerecunoscute decât de Rusia şi câţiva aliaţi apropiaţi.
Săptămâna trecută, o serie de explozii în închisoarea de la Olenivka, într-o zonă separatistă prorusă din estul Ucrainei unde erau deţinuţi soldaţii luaţi prizonieri la Mariupol, s-au soldat cu zeci de morţi, potrivit armatei ruse.
Moscova acuză Kievul că a bombardat această tabără de prizonieri, ceea ce autorităţile ucraine neagă, afirmând, dimpotrivă, că aceşti deţinuţi au fost masacraţi de forţele ruse.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dezbaterea privind acuitatea mentală a lui Biden, din nou în prim plan, după publicarea unei înregistrări audio
Difuzarea unei înregistrări audio din 2023 cu Joe Biden, în care cel care era la acea vreme președintele SUA pierde firul unor date-cheie din viața sa, readuce în prim plan declinul acuității mentale a democratului octogenar pe parcursul mandatului său, scrie duminică AFP. Înregistrarea audio, cu o durată de peste cinci
Papa Leon al XIV-lea îl va primi duminică pe Zelenski la Vatican
Papa Leon al XVI-lea îl va primi duminică la Vatican pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care participă la Liturghia inaugurală a pontificatului noului suveran pontif, a confirmat Sfântul Scaun într-un comunicat, transmite EFE. Noul Papă a cerut pace pentru această țară și pentru altele la finalul Liturghiei, î
Șeful Consiliului European se declară șocat de situația din Fâșia Gaza
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-a exprimat sâmbătă îngrijorarea cu privire la înrăutățirea situației umanitare din Fâșia Gaza, transmite dpa. 'Șocat de știrile zilnice care vin din Gaza: civili înfometați, spitale lovite din nou. Violența trebuie să înceteze', a scris Costa pe X.
Orban: Este inacceptabil ca o țară non-NATO să ducă o campanie de calomniere a Ungariei (interviu)
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a numit 'inacceptabil' ca un stat non-NATO, Ucraina, să ducă o campanie organizată de serviciile sale secrete pentru a discredita Ungaria, care este stat membru al Alianței Atlantice, a transmis sâmbătă MTI. Într-un interviu înregistrat după summitul Comunității Politice Europene de v
Putin declară că Rusia are suficiente resurse pentru a încheia războiul din #Ucraina (interviu)
Rusia are suficiente forțe pentru a încheia războiul din Ucraina și a obține rezultatul dorit, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un interviu publicat duminică de presa de stat, la o zi după ce Kremlinul a anunțat că va prezenta Ucrainei condițiile sale pentru o încetare a focului, transmite EFE. 'Avem forțe
Atacul rus cu drone din cursul nopții asupra Ucrainei, cel mai amplu de la începutul războiului
Ucraina a suferit în noaptea de sâmbătă spre duminică cel mai amplu atac cu drone ruse de la începutul invaziei la scară largă în 2022, potrivit unui bilanț anunțat duminică de armata țării devastate de război, informează dpa. Forțele aeriene ucrainene au declarat că un total de 273 de vehicule aeriene fără pilot au fos
Zelenski și Vance și-au strâns mâinile la slujba inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele american JD Vance și-au strâns mâinile duminică în Piața Sf. Petru din Vatican, înainte de Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, informează EFE. Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a înd
Președintele Serbiei acuză Europa că vrea să-l răstoarne de la putere
Președintele naționalist sârb Aleksandar Vucic a acuzat din nou, sâmbătă, Europa că încearcă să-l răstoarne de la putere, că încurajează și plătește pentru protestele care durează de mai bine de șase luni și în care zeci de mii de cetățeni au denunțat ceea ce ei consideră a fi autoritarismul și corupția în creștere, informează EFE.
VIDEO Ceremonia de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea a început
Ceremonia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, care a devenit la 8 mai primul papă american din istorie, a început duminică la scurt timp după ora locală 10:00 (08:00 GMT) în Piața Sf. Petru din Vatican, în prezența a zeci de mii de credincioși și a peste 150 de delegații străine, informează AFP.
Zelenski și Vance au ajuns la Vatican pentru Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele american JD Vance au sosit duminică în Piața Sf. Petru din Vatican pentru Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, informează EFE. Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a îndreptat către piață cu câteva
Premierul Canadei își reafirmă sprijinul pentru #Ucraina în prima sa întâlnire cu președintele Zelenski
Premierul canadian Mark Carney a reafirmat sâmbătă sprijinul țării sale pentru Ucraina în prima sa întâlnire față în față cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la câștigarea alegerilor, informează Reuters. 'Poporul canadian va sprijini ferm și neclintit... subliniem că nu poate exista pace fără
Merz și Meloni insistă că ideea trimiterii de trupe în Ucraina nu mai este în discuție
Desfășurarea de trupe în Ucraina nu mai este o chestiune aflată în discuție, au declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni și cancelarul german Friedrich Merz, la Roma, într-o conferință de presă comună, transmite EFE. 'Nu există nicio discuție despre trimiterea de trupe în Ucraina, este ceva dincolo de
#Ucraina anunță că schimbul de prizonieri cu Rusia va avea loc săptămâna viitoare
Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirill Budanov, și-a exprimat sâmbătă convingerea că schimbul de prizonieri dintre Rusia și Ucraina, singurul acord concret la care ambele delegații au ajuns cu o zi înainte la Istanbul, va avea loc săptămâna viitoare, informează EFE. 'Sper să se întâmple a
#Ucraina: Kievul, sub atacul prelungit al dronelor ruse (armata ucraineană)
Capitala ucraineană Kiev a fost supusă unui atac susținut cu drone ruse duminică dimineața, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. La mai bine de patru ore după ce forțele aeriene ale Ucrainei au emis alerte de raid aerian la miezul nopții de sâmbătă spre duminică pentru Kiev și cea mai mare parte a estului Ucrainei, zeci de dr
Israel: Armata afirmă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen
Armata israeliană a anunțat duminică dimineață că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, unde rebelii houthi vizează în mod regulat teritoriul israelian, relatează AFP. 'În urma sirenelor care au sunat recent în mai multe zone din Israel, o rachetă lansată din Yemen a fost interceptată', a informat armata pe contu