SUA: Recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în alegeri
Administraţia americană a anunţat joi o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în procesul electoral din SUA, atât din trecut, cât şi din prezent, cu câteva luni înainte de alegerile la jumătate de mandat preconizate să aibă loc în noiembrie, relatează EFE.
Departamentul de Stat menţionează într-un comunicat de presă că se oferă această sumă oricărei persoane care furnizează informaţii care ar conduce la "identificarea sau localizarea oricăror străini, inclusiv entităţi străine, care au fost sau sunt implicaţi în ingerinţe în alegerile americane".
Recompensa va fi oferită de asemenea oricărei persoane care furnizează informaţii de natură să servească la prevenirea sau contracararea unui astfel de act.
În mod concret, precizează Departamentul de Stat, autorităţile americane caută date despre Agenţia de Cercetare a Internetului (IRA), pe care SUA o descriu ca fiind o instituţie rusă despre care se crede că este implicată în operaţiuni de interferenţă electorală.
Se presupune că această agenţie şi-a început amestecul în sistemul politic al SUA în 2014 şi s-a folosit de alegerile prezidenţiale din 2016 ca să semene "discordie" în societatea americană.
Departamentul de Stat afirmă că IRA îşi desfăşoară activităţile prin intermediul unor companii ruseşti, precum MediaSintex, GlavSet şi MixInfo.
Administraţia americană şi-ar dori de asemenea informaţii despre cetăţeanul rus Ievgheni Viktorovici Prigojin, pe care îl acuză de finanţarea IRA prin intermediul companiilor "pe care le controlează": Concord Management & Consulting şi Concord Catering.
În paralel, Washingtonul speră să obţină informaţii despre o serie de alţi cetăţeni ruşi pe care îi suspectează că ar avea legătură cu Agenţia de Cercetare a Internetului, pe care îi identifică drept Irina Viktorovna Kaverzina, Vladimir Venkov, Mihail Ivanovici Bîstrov şi Aleksandra Iurievna Krîlova, printre alţii.
Aceste persoane sunt acuzate că au desfăşurat operaţiuni de obstrucţionare, alterare sau zădărnicire a activităţilor guvernului prin "fraudă şi înşelăciune" cu scopul de a interveni în alegerile din SUA, inclusiv în cele prezidenţiale din 2016.
Acuzaţiile SUA împotriva Rusiei privind presupusa ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de republicanul Donald Trump, s-au făcut auzite constant în ultimii ani şi au deteriorat relaţiile dintre cele două ţări, deja grav afectate după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi care s-au degradat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina la 24 februarie, notează EFE.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' în Eurasia
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' ca fiind principala cauză a instabilității în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu ocazia unei vizite a premierului chinez, Li Qiang, în Rusia, notează AFP. 'China sprijină Rusia în păstrarea securității,
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș
Violențe în Franța: Macron cere o poziție fermă înaintea mobilizării de sâmbătă
După o altă noapte de restricții de circulație punctuale în Franța, președintele Emmanuel Macron a cerut miercuri 'fermitate' față de cei responsabili de violențe, înaintea protestelor de sâmbătă ale Vestelor Galbene și ale tinerilor, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează AFP. Vorbind din Qa
SUA: Curtea Supremă a blocat o politică a administrației Trump care vizează deținuții transgender
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a respins miercuri un recurs al administrației președintelui Donald Trump prin care se solicita permisiunea de a implementa politici mai stricte față de persoanele transgender din închisorile federale, relatează AFP. Președintele Donald Trump, care a promis în timpul campaniei sale din 2024 că va p
Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu
Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au
Serbia: Poliția a arestat șase persoane suspectate că pregăteau violențe în ziua alegerilor parlamentare
Poliția sârbă a arestat miercuri șase persoane suspectate că pregăteau violențe împotriva poliției și a oponenților politici în ziua alegerilor parlamentare, duminică, 25 octombrie, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte, transmite Reuters. Cinci persoane au fost arestate la Novi Sad, sub suspiciunea că au
Spania denunță o 'ingerință străină' după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez
Ministerul de Externe spaniol a denunțat miercuri o tentativă de 'ingerință străină' după ce președintele argentinian Javier Milei, aflat în vizită la Madrid, l-a criticat marți pe
Polonia condamnă decizia orașului Liov de a onora naționaliști ucraineni din Al Doilea Război Mondial
Premierul polonez Donald Tusk a reacționat miercuri cu indignare la o decizie a orașului Liov de a dedica anul 2027 unor luptători din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial considerați responsabili pentru masacrarea polonezilor în vestul Ucrainei, relatează dpa. 'Acest lucru dăunează Ucrainei și face jocul celor care îi dore











