Bachelet neagă orice presiuni din partea Beijingului pentru a bloca raportul asupra drepturilor omului
Înaltul Comisar pentru drepturile omului al ONU, Michelle Bachelet, a dezminţit miercuri că a primit presiuni din partea Chinei pentru a o împiedica să publice un raport privind drepturile omului în acea ţară, asigurând totodată ca acesta va fi publicat înainte de sfârşitul mandatului său, în august, notează AFP.
"Nu există nicio scrisoare de la autorităţile chineze, adevărul este că există o scrisoare din partea mai multor ţări. Aşa cum primesc scrisori de la ţări care îmi cer să-l public, primesc scrisori şi de la ţări care îmi cer să nu-l public. Este normal", a declarat Michelle Bachelet la o conferinţă de presa la Lima, în cadrul unei vizite oficiale în Peru.
Raportul "va fi publicat înainte de a pleca din funcţie" în august, a dat ea asigurări.
"Lucrăm în continuare la Biroul ONU (pentru drepturile omului) pentru a actualiza raportul cu scopul a-l împărtăşi cu ţara în cauză, aşa cum este întotdeauna cazul înainte de publicarea unui raport, astfel încât acesta să ne dea un feedback real dacă există erori, cum prevede procedura obişnuită", a adăugat Înaltul Comisar.
În cursul vizitei sale în China în mai, Michelle Bachelet a îndemnat autorităţile să evite măsurile "arbitrare şi fără discernământ" în Xinjiang. Dar ea a precizat că vizita sa nu a fost "o anchetă".
Beijingul este acuzat că ţine închişi uiguri şi alte minorităţi musulmane în centre de detenţie din Xinjiang, precum şi că sterilizează femei şi constrânge aceste populaţii la muncă forţată. China neagă toate aceste acuzaţii.
Michelle Bachelet a anunţat la 13 iunie că nu va candida pentru un nou mandat astfel încât să poată petrece mai mult timp cu familia şi în ţara ei. Fosta preşedintă chiliană îl informase pe secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, despre această decizie cu două luni mai devreme, însă informaţia nu a fost făcută publică.
În ultimele luni, Statele Unite şi importante ONG-uri i-au reproşat lui Michelle Bachelet lipsa de fermitate în faţa încălcării drepturilor omului în China. Ei au acuzat-o mai ales că acţionează în principal ca "diplomat", şi nu ca apărător al drepturilor omului. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa. Taxa propusă ar impune o contribuție unică de 5% asupra activelor miliardarilor și va fi supusă votului cetățenilor din California în luna noiembrie. Într-un document
Președinta CPI spune că Premiul Saharov vine într-un moment de 'provocări fără precedent' pentru instanță
Premiul Saharov, acordat joi Curții Penale Internaționale (CPI), vine într-un moment în care instanța se confruntă cu 'provocări fără precedent', a declarat președinta ace
Președintele Emmanuel Macron declară că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare, în timp ce celor ale grupurilor organizate precum sindicatele li se vor oferi trasee alternative pentru marșuri pentru a proteja afacerile, relatează Reuters. Macron a făcut o declarație în acest sens după o î
Rusia analizează invitația adresată președintelui Putin de a participa la summitul G20 de la Miami în decembrie
Rusia va analiza o invitație venită din partea SUA pentru ca președintele Vladimir Putin să participe la summitul G20 de la Miami în decembrie, dar încă nu a fost luată nicio decizie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters. În septembrie, secretarul de stat american Marco Rubio a spus că pr
Strategia UE pentru Arctica: China critică o 'mentalitate de Război Rece'
China a criticat joi o 'mentalitate de Război Rece' după prezentarea de către Uniunea Europeană a noii sale strategii pentru Arctica, scena unei competiții strategice între marile puteri, relatează AFP. 'Crearea de blocuri și suscitarea confruntărilor geopolitice cu o mentalitate de Război Rece nu favorizează o dezvoltare paș
UPDATE/Premiul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale și funcționarilor săi, a anunțat joi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, președinta Roberta Metsola. Decizia a fost luată joi dimineață
Miniștrii de externe din șapte țări se întâlnesc în Turcia pentru a discuta conflictele regionale
Ministrul turc de externe Hakan Fidan va fi gazda omologilor săi din Egipt, Pakistan, Arabia Saudită, Regatul Unit, Franța și Germania vineri, la Istanbul, a dezvăluit joi o sursă diplomatică din Turcia a agenției Reuters. Formatul de șapte respectiv constituie o premieră a cărei inițiativă a avut-o Ankara, a afirmat sursa citată.
Reînarmarea în Europa și 'constelația' Iris2 au crescut comenzile Thales
Grupul francez de înaltă tehnologie Thales a obținut comenzi în valoare de 6,7 miliarde de euro în al treilea trimestru al anului în curs, pe fondul procesului continuu de reînarmare din Europa și al participării sale la viitoarea constelație europeană de telecomunicații securizate, Iris2, informează joi AFP. Cifr
Iranul amenință cu extinderea războiului dacă Washingtonul continuă să escorteze navele în Strâmtoarea Ormuz
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a amenințat joi cu extinderea conflictului care opune Teheranul Washingtonului dacă forțele americane vor continua să ajute navele să treacă prin Strâmtoarea strategică Ormuz, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondia
Rusia a lansat 21 de rachete asupra Kievului după discuțiile cu emisarul lui Trump, afirmă Zelenski
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului în trei valuri de atacuri în noaptea de miercuri spre joi, lovind și distrugând infrastructuri, clădiri rezidențiale și comerciale și ucigând cel puțin două persoane, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că loviturile de noaptea trecută constituie dovada că
#Ucraina atacă cu drone o companie militară din regiunea Moscovei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra unor obiective din Moscova, lovind între altele o companie aparținând Ministerului Apărării rus în orașul-satelit Serpuhovo, la aproape 100 de kilometri sud de capitala rusă, potrivit autorităților locale și media independente ruse și ucrainene, informează EFE. Ca
Ucraina deplânge 'servilismul și lingușirea' lui Witkoff față de Putin, considerat 'spirit umanitar' de emisarul american
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat 'spiritul umanitar' al președintelui rus Vladimir Putin, mulțumindu-i în același timp pentru eliberarea unui cetățean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.
NATO își pune sistemul de achiziții la dispoziția Ucrainei (presă)
NATO va permite Ucrainei să achiziționeze armament, muniție și echipamente militare prin NSPA, agenția centralizată de achiziții a Alianței, scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. 'Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacități pe care le oferim:
SUA și Israelul pregătesc o ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative americane din 3 noiembrie (media)
Statele Unite și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA pe 3 noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a amânat în octombrie un atac, când ambele armate își aveau forțele la alertă maximă, a raportat miercuri New York Times (NYT), relatează
Primarul Moscovei informează că 630 de drone au fost lansate spre regiune în timpul nopții
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că 630 de drone au fost lansate în noaptea de miercuri spre joi în direcția regiunii moscovite, făcând doi răniți, la câteva ore după negocierile ruso-americane pentru a pune capăt războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'De la ora 20:30 pe 21 octombrie până la ora











