Ameninţare cu suspendarea fondurilor europene: Nou avertisment al UE pentru Budapesta
Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei în cadrul unei proceduri putând duce la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri plătite acestei ţări din cauza încălcării statului de drept, notează AFP.
"Comisia consideră că Ungaria nu a depus măsurile corective adecvate", a indicat executivul european într-un comunicat remis AFP, confirmând o informaţie publicată în jurnalul ungar Népszava.
Bruxellesul a declanşat la sfârşitul lui aprilie acest mecanism de "condiţionalitate" împotriva Budapestei , nefolosit până acum în UE, din cauza preocupărilor privind utilizarea bugetului european de către Ungaria lui Viktor Orban, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, de lipsa control şi transparenţă în utilizarea fondurilor şi deficienţe în lupta împotriva fraudei şi corupţiei.
Dar răspunsul Ungariei la scrisoarea iniţiind procedura a fost considerat insuficient, iar comisarul pentru buget, Johannes Hahn, a fost însărcinat miercuri să trimită o nouă scrisoare autorităţilor ungare.
Această scrisoare expune "măsurile" (suspendarea sau reducerea anumitor fonduri europene) pe care Comisia intenţionează să le propună Consiliului - reprezentând statele membre -, potrivit executivului european care nu a dorit să le dezvăluie.
Guvernul ungar are la dispoziţie o lună pentru a răspunde şi a propune noi măsuri corective astfel încât să remedieze deficienţele identificate. În cazul în care reacţia ungară tot nu mulţumeşte Comisia, aceasta din urmă va supune Consiliului, care este responsabil pentru decizia finală, sancţiunea avută în vedere. Statele membre urmează să decidă cu majoritate calificată (cel puţin 15 state din 27 reprezentând 65% din totalul populaţiei UE).
Executivul european subliniază, totuşi, că "rămâne deschis dialogului pentru a găsi soluţii".
Comisia şi Ungaria sunt, de asemenea, în discuţii pentru a debloca planul de redresare post-COVID-19 al acestei ţări, care prevede 5,8 miliarde de euro subvenţii ale UE - o sumă revizuită în scădere la sfârşitul lui iunie de la 7,2 miliarde de euro planificate iniţial.
Comisia a refuzat până în prezent să dea undă verde acestui plan din motive legate şi de situaţia statului de drept în această ţară. Fără un acord asupra Planului de Relansare şi Rezilienţă al Ungariei până la sfârşitul anului, 70% din subvenţii vor fi pierdute, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a lansat 21 de rachete asupra Kievului după discuțiile cu emisarul lui Trump, afirmă Zelenski
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului în trei valuri de atacuri în noaptea de miercuri spre joi, lovind și distrugând infrastructuri, clădiri rezidențiale și comerciale și ucigând cel puțin două persoane, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că loviturile de noaptea trecută constituie dovada că
#Ucraina atacă cu drone o companie militară din regiunea Moscovei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra unor obiective din Moscova, lovind între altele o companie aparținând Ministerului Apărării rus în orașul-satelit Serpuhovo, la aproape 100 de kilometri sud de capitala rusă, potrivit autorităților locale și media independente ruse și ucrainene, informează EFE. Ca
Ucraina deplânge 'servilismul și lingușirea' lui Witkoff față de Putin, considerat 'spirit umanitar' de emisarul american
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat 'spiritul umanitar' al președintelui rus Vladimir Putin, mulțumindu-i în același timp pentru eliberarea unui cetățean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.
NATO își pune sistemul de achiziții la dispoziția Ucrainei (presă)
NATO va permite Ucrainei să achiziționeze armament, muniție și echipamente militare prin NSPA, agenția centralizată de achiziții a Alianței, scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. 'Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacități pe care le oferim:
SUA și Israelul pregătesc o ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative americane din 3 noiembrie (media)
Statele Unite și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA pe 3 noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a amânat în octombrie un atac, când ambele armate își aveau forțele la alertă maximă, a raportat miercuri New York Times (NYT), relatează
Primarul Moscovei informează că 630 de drone au fost lansate spre regiune în timpul nopții
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că 630 de drone au fost lansate în noaptea de miercuri spre joi în direcția regiunii moscovite, făcând doi răniți, la câteva ore după negocierile ruso-americane pentru a pune capăt războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'De la ora 20:30 pe 21 octombrie până la ora
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' în Eurasia
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' ca fiind principala cauză a instabilității în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu ocazia unei vizite a premierului chinez, Li Qiang, în Rusia, notează AFP. 'China sprijină Rusia în păstrarea securității,
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș














